După prima etapă din play-off, CS Universitatea a urcat deja pe poziția a doua în clasament, devansând echipele ,,ceferiștilor” din București și Cluj… Oltenii au devenit ,,sperietoarea” play-off-ului, după ce au trecut de CFR Cluj chiar în Gruia ! Sâmbătă, Rapid București se deplasează în Bănie, ,,cărând în spate” înfrângerea din runda precedentă cu Farul Constanța de pe Giulești sau presiunea păstrării unui loc pe podium… Dar mai ales, scandalul materialelor pirotehnice, care a luat o amploare nedorită pentru club… Dacă moralul giuleștenilor nu este la un nivel maxim, cel al oltenilor va fi cu siguranță ridicat ! Ajunși pe locul al doilea, craiovenii vor nu numai consolidarea poziției, ci dacă va fi posibil… chiar mai mult ! Și va mai fi ceva: eventuala neconvocare pentru EURO 2024 a ,,vedetei” Mitriță, îl va ambiționa pe jucător să demonstreze în toate meciurile rămase până la finalul campionatului, greșeala pe care sunt pe cale să o facă tehnicienii echipei naționale !
Cristiano Bergodi încearcă din răsputeri să-și aducă elevii la un nivel ridicat de încredere, pentru partida de sâmbătă.
Tehnicianul a susținut o amplă conferință de presă, în care a vorbit de asemenea, despre moralul jucătorilor săi. Magadesport v-a vorbit aici: https://magadesport.ro/lpf-a-desemnat-cei-mai-buni-jucatori-ai-primei-etape-play-off-out/ , despre situația din ultima vreme de la formația pregătită de Cristiano Bergodi.
„Sperăm ca această pauză să ne fi fost de folos pentru a ne reveni moralul. Venim după o înfrângere. Vom vedea după meci dacă a fost o pauză bună pentru noi.
Faptul că am pierdut acasă primul meci de play-off a fost un duș rece. A trebuit să le refac moralul băieților, care s-au pregătit bine. Fiecare meci are istoria lui.
Mă gândesc doar că trebuie să avem curaj, încredere. Craiova părea a patra echipă după sezonul regular, acum e a doua. Pierzi un meci în play-off și se poate întâmpla orice.
Băieții au venit bine de la loturi, copiii Borza și Bădescu au jucat, au făcut-o și bine. Marian nu a jucat, Albion a jucat puțin.
Dar naționala lor trebuie să fie Rapidul, pentru că mai avem nouă finale. Trebuie să fim concentrați. Următoarea acțiune a naționalelor e după finalul campionatului” a spus Cristiano Bergodi.
Cristiano Bergodi: ,,… Trebuie să câștigăm ca să nu ne îndepărtăm de FCSB…” !
Cristiano Bergodi a abordat apoi în mod direct și contextul în care Rapid București se va deplasa pe terenul Universității Craiova. Tehnicianul italian a lăsat să se înțeleagă că formația sa nu a renunțat la lupta pentru titlu !
,,Nu e un meci de totul sau nimic, dar trebuie să câștigăm ca să nu ne îndepărtăm de FCSB. Nu e decisiv, e important. Ar fi o problemă să pierdem, mai ales după ce am pierdut și primul meci. Craiova e pe locul doi, e ambiție mare acolo. Au echipă bună, probabil e la fel ca atunci când eram eu acolo (…)
Și noi suntem o echipă bună, au fost lucruri care ne-au destabilizat cu Farul. Dacă noi reușim să ne concentrăm pe plan sportiv, putem face un play-off extraordinar.
Meciul e dificil, au jucători cu forță și viteză în față, dar putem câștiga, cum puteam bate la Craiova acum 3 săptămâni. Băieții trebuie să se concentreze doar pe meciurile din acest play-off.
Eu nu fac calcule, trebuie să câștigăm multe meciuri. Trebuie să câștigăm nouă meciuri, sunt 7 puncte față de FCSB. Calculele nu îmi aduc noroc, știu și eu, știu și băieții că trebuie să câștigăm multe meciuri.
Am fost la Roma două zile la începutul pauzei, apoi m-am întors și am început să mă gândesc la meciul cu Craiova. Pentru mine e o echipă specială, am fost aici și am jucat cu titlul pe masă. Am făcut o performanță, ne-am bătut cu CFR, care era o forță atunci” a încheiat Cristiano Bergodi.
Universitatea Craiova – Rapid se va juca sâmbătă, de la ora 21:00 și va fi în direct pe Digi Sport 1, Orange Sport și Prima Sport.
Meciul se desfășoară în cadrul etapei a doua din play-off-ul Superligii iar miza principală imediată, o reprezintă ocuparea locului 2 !