Format la ,,Academia Hagi” Denis Drăguș s-a transferat de la Viitorul Constanța (acum Farul Constanța) la Standard Liège. Una dintre ,,echipele-fanion” ale fotbalului belgian, Standard a plătit în 2019 suma de 1,8 milioane de euro pentru jucător. Împrumutat de belgieni, Drăguș a trecut prin fotbalul italian, pentru ca acum, după expirarea împrumuturilor și revenirea la Standard, o echipă din liga secundă engleză, să devină conform presei britanice ,,foarte interesată de serviciile sale”. Este vorba de Coventry City !
Denis Drăguș a devenit un nume din ce în ce mai sonor după ce a ajuns în echipa de seniori a Viitorului Constanța, promovat de Gheorghe Hagi.
Sosise la Ovidiu pe când avea 12 ani, tată său fiind de asemenea un fost fotbalist profesionist. Mihai Drăguș jucase în cariera sa la echipe precum FC Argeș, Suwon Samsung Bluewings, Torpedo Moscova sau Lokomotiv Nijni Novgorod.
Drăguș este din ,,generația Coman” a Viitorului, un jucător de care Magadesport vă vorbea, de asemenea, aici: https://magadesport.ro/florinel-coman-top-player-ul-din-superliga-romaniei/ . Din acest grup mai fac parte o serie de jucători la fel de importanți ca Florin Tănase, Tudor Băluță, Nedelcu, Boboc, Țîru, Buzbuchi, Vînă, Tordai, Chițu, Benzar. Și nu în ultimul rând, Ianis Hagi.
O serie de jucători pe care fostul mare internațional i-a propulsat în fotbalul mare cu succes.
Debutează pentru Viitorul la nici 16 ani și jumătate într-un meci de Cupa României.
În sezonul 2018-2019, Denis Drăguș ,,explodează” în tricoul Viitorului, marcând la ,,foc automat” în toate meciurile constănțenilor din Europa League. În Superliga reușea să dea de asemenea, 7 goluri.
Evoluția sa a fost evident apreciată, iar Hagi l-a vândut belgienilor de la Standard Liège. Cum aminteam mai sus cu aproape 2 milioane de euro…
Din Belgia, în Serie B…
Nu a confirmat pe deplin, belgienii împrumutându-l la Crotone în anul următor, unde a prins nouă partide.
Standard l-a cedat din nou, pentru cinci partide la Genoa, în luna ianuarie a acestui an.
Despre acest împrumut Hagi spunea contrariat că nu înțelege de ce fostul său elev nu este folosit mai des…
,,Pentru mine, e greu să găsești jucători ca Drăguș. De ce nu joacă, mă rog… A demonstrat că e foarte bun, a dat goluri, are ceva special, e foarte bun… Dotat și fizic și tehnic la capacități foarte mari” spunea tehnicianul Farului la momentul respectiv.
În ,,vizorul” lui Coventry City !
Reîntors acum la Standard, jucătorul pare a fi intrat în atenția lui Coventry City.
Este motivul pentru care, deși dorit cu insistență de Rapid București, jucătorul nu a dat curs ofertei din Superliga României.
A jucat în total pentru belgieni 54 de meciuri, în care a reușit 10 goluri și a mai contribuit decisiv la alte două, prin pasele sale decisive.
Presa din Belgia a fost cea care a dezvăluit interesul englezilor, printr-o declarație a antrenorului lui Standard Liège.
Deși mulțumit de jucător, Carl Hoefkens admite că Drăguș ar putea pleca în Anglia.
,,Hoefkens a atins și subiectul Drăguș, mai aproape ca niciodată de plecare în condițiile în care Standard și Coventry s-au înțeles și nu mai rămâne acum decât acordul fotbalistului pentru a se face transferul: <<Știm cu toții situația lui Denis. Este un transfer care se poate realiza sau care nu se poate realiza. Acesta este motivul absenței lui la meciul amical cu Metz. Dar, în acest moment, Denis este jucătorul lui Standard și poate evolua pentru noi>>” notează presa belgiană.
Bonus consistent pentru constănțeni !
Standard ar dori 1,5 milioane de euro în schimbul jucătorului, dar probabil vor dori și păstrarea unui procent dintr-o eventuală revânzare a sa.
Adică exact cum a procedat Hagi, căruia dacă jucătorul va pleca de la belgieni îi vor intra în contul clubului 30 % din suma de transfer a acestuia ! Adică aproximativ 450 de mii de euro, dacă sumele concrete vor fi cele vehiculate mai sus.
Dacă așa vor decurge lucrurile, statisticile vor trebui modificate, ridicând prețul de vânzare inițial al lui Denis Drăguș de la Viitorul Constanța la Standard Liège, la un total de 2,25 milioane de euro.
Drăguș a acumulat patru selecții la naționala ,,mare” a României și a marcat un gol.
Rămâne de văzut dacă va da curs ofertei englezilor, ultimele informații fiind cele conform cărora jucătorul își mai dorește un sezon în Belgia.