Superliga

Dinamo – FC Argeș, un duel pe care ni l-am fi dorit în Superliga !

Barajul care se va disputa între Dinamo București și FC Argeș este cel mai așteptat meci dintre cele care vor desemna viitoarele participante în Superliga României. Celălalt meci de baraj, se joacă între Gloria Buzău și UTA Arad.

Dinamo și FC Argeș, două cluburi cu o veche tradiție în fotbalul românesc, își vor disputa la baraj peste numai câteva zile, un loc pe prima scenă a sportului rege din țara noastră.

legenda Argeșului: Nicolae Dobrin !

În Liga 2, Dinamo a ocupat la sfârșitul sezonului doar locul 4, ratând o poziție care i-ar fi permis promovarea directă.

De cealaltă parte, FC Argeș în urma clasării pe locul 14 în Superligă, a prins în ultimul moment barajul pentru menținerea în primul eșalon.

Chindia Târgoviște a remizat cu FC Voluntari acasă și a dat astfel o mână de ajutor piteștenilor. O eventuală victorie a Chindiei ar fi trimis Argeșul direct în liga secundă.

Barajul se va juca, după cum se știe, în două manșe.

Turul, de pe Arena Națională, cu Dinamo gazdă, este programat peste doar 3 zile: pe 29 mai !

Pentru retur, bucureștenii vor merge la Pitești, pe 3 iunie.

și Dinamo are jucători legendari: Lucescu și Dinu !

Superliga, mai ,,săracă” fără ,,câinii roșii”…

Părerile unanime spun că Dinamo este pe drumul cel bun în cea ce privește organizarea, jocul echipei, mai ales după venirea antrenorului Ovidiu Burcă la echipă.

În mod cert, la Dinamo ,,se vrea”, Magadesport vă informa aici: https://magadesport.ro/dinamo-bucuresti-noul-stadion-la-cele-mai-inalte-standarde-uefa/ și despre demersurile legate de reconstrucția complexului din Ștefan cel Mare.

Însă ei întâlnesc o echipă trecută prin ,,furcile caudine” ale primului eșalon.

Ovidiu Burcă este conștient și a vorbit despre acest lucru într-o emisiune de sport.

,, Au niște jucători foarte buni. Mă surprinde că o echipă cu un lot atât de bun va juca baraj pentru menținerea în Superliga. La nivel individual e o echipă foarte puternică… Odată cu venirea lui Vintilă, lucrurile s-au așezat.

Din punct de vedere valoric, e un lot foarte bun. Sunt sigur că multe echipe le dau târcoale unor jucători de acolo. Am încredere în echipa mea. Ce am spus nu denotă teamă, am încredere că vom face două meciuri foarte bune.

Când întâlnești o echipă de Superligă, e diferență. Grupul ăsta de jucători a trecut prin multe, am creat o stare de spirit extraordinară. Am reușit să ajungem la baraj și am foarte mare încredere. Avem entuziasm, jucăm la Dinamo, teama nu trebuie să existe în vocabularul niciunui jucător. Vom face două meciuri foarte bune.

o speranță a lui Dinamo: Ahmed Bani

Grigore și Crețu revin pentru că ei au fost împrumutați și vor reveni la Dinamo.

Am pierdut niște jucători. Bani e accidentat, sperăm să îl recuperăm până la returul barajului. Avem probleme și în apărare. Vom încerca să recuperăm ce putem, dar sunt convins că cei care vor intra vor fi cel puțin la nivelul lor”, a declarat, printre altele, Ovidiu Burcă.

Daniel Stanciu, FC Argeș: ,,… calculele hârtiei ne dau favoriți…”

De cealaltă parte, directorul executiv al lui FC Argeș, Daniel Stanciu consideră că echipa sa este favorită. Argeșenii au o primă de obiectiv de 100 de mii de euro.

Barajele de calificare în Superliga vor beneficia și de asistența VAR, un lucru care îl mulțumește de asemenea, pe oficialul argeșean.

,,E o dublă foarte grea, chiar dacă calculele hârtiei ne dau favoriți. Am urmărit mai multe jocuri, în special cel cu CSA Steaua, și mi-a plăcut foarte mult ambiția jucătorilor.

Arnold Garita, vedeta lui FC Argeș

Cu siguranță aportul suporterilor pe Național Arena luni și apoi la Pitești va fi un atu important pentru jucători.

Va fi dificil, spun că se joacă. Noi ne dorim să salvăm acest sezon, important este să rezolvăm jocurile cu Dinamo, să menținem echipa în Liga 1, apoi vom avea timp de analize.

Daniel Stanciu

Avem o primă importantă promisă de principalul sponsor al echipei. Peste 100.000 de euro în total. Este valabilă, rămâne în picioare. Da, e bine că avem VAR. În ultima vreme ne-am obișnuit cu acest sistem, chiar dacă am fost și avantajați, dar și dezavantajați.

Clar că sunt lucrurile mai liniștite. Comisia Centrală a Arbitrilor a reglat delegările în ultimele etape. Cu siguranță vor trimite cei mai buni arbitri peste tot”, a spus directorul Stanciu.

Meciul de la București va începe de la ora 20.00, iar returul de la Pitești la ora 21.00.

Ambele manșe vor fi transmise în direct pe DIGI 1, ORANGE SPORT, PRIMA SPORT.

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Superliga

CFR Cluj – FCSB, duminică 9 aprilie de la ora 21,00 !

  • avril 8, 2023
Nici una dintre echipele din acest derby al rundei a treia de play-off, nu ar trebui să fie mulțumite cu
Fotbal Intern Superliga

Farul și CSU Craiova, astă seară de la ora 20,30 !

  • avril 8, 2023
Duelul dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova din play-off-ul Superliga este de mare importanță pentru ambele echipe. Farul Constanța
Quitter la version mobile