Superliga

FCSB – o singură opțiune la Ovidiu !

Meciul (aproape) pentru titlu va avea loc între Farul și FCSB duminică, de la ora 21:00. FCSB are o singură opțiune în acest meci: victoria. Dacă nu o obține, Farul se poate declara campioana Superligii, încă de duminică seară. De ce ?

FCSB nu pare să mai aibă vreo șansă în acest caz…

De exemplu, pentru că nu de mult Dan Petrescu declara că Farul este favorită la titlu. Cele două vor avea meci direct în ultima etapă, la Cluj. Fără miză pentru CFR…

Pentru că relația lui Petrescu cu Hagi și Popescu este firesc, una specială.

Și pentru că FCSB a fost cea care a scos CFR Cluj din lupta pentru titlu.

Și nu în ultimul rând, pentru că roș-albaștrii întâlnesc Rapid în ultima etapă.

FCSB nu și-a mai adjudecat un titlu de campioană din sezonul 2014/15.

Parcursul de până acum al celor două formații

Farul are un palmares de patru victorii, trei egaluri și o înfrângere în sezonul de play-off din Superliga din acest sezon.

De cealaltă parte, FCSB a înregistrat 5 victorii, 2 egaluri și 1 înfrângere.

Din ultimele cinci meciuri FCSB a câștigat trei, iar Farul două. În ultimele cinci meciuri directe între cele două formații s-a înregistrat o medie de 3,6 goluri pe meci.

Constănțenii au câștigat cu 3-1 și 3-2 împotriva FCSB, în sezonul regulat. În turul play-off-ului, echipa lui Elias Charalambous, s-a impus cu 2-1.

În 2023, Chindia Târgoviște și Hermanstadt au fost singurele echipe plecate neînvinse de la Ovidiu. Este drept, că nici ele nu au reușit să marcheze vreun gol echipei antrenate de Hagi.

Însă, deși după un sezon fluctuant, FCSB arată bine în play-off, unde a primit doar șapte goluri. Până acum, bucureștenii au acumulat în play-off 17 puncte, în timp ce Farul doar 15. Astfel, după cum Magadesport vă informa și aici: https://magadesport.ro/farul-constanta-fcsb-finala-campionatului/ ,  cele două formații sunt despărțite de un singur punct.

Nu numai că nu vinde …

Înaintea acestui meci crucial, managerul FCSB Mihai Stoica a anunțat că, deja de o lună, trei titulari indiscutabili ai echipei și-au prelungit înțelegerile cu clubul pentru următorii cinci ani.

Este vorba despre Târnovanu, Olaru și Coman.

Portarul Ștefan Târnovanu de 23 de ani, este cotat la 1,5 milioane de euro și a bifat în acest sezon 47 de partide. Despre rolul său în performanța echipei în acest sezon, Magadesport vă informa aici: https://magadesport.ro/fcsb-are-spate-tarnovanu-considerat-cel-mai-bun-portar-din-superliga/ .

Căpitanul echipei, Darius Olaru este unul din jucătorii preferați ai managerului Mihai Stoica. Și pe bună dreptate, jocul său fiind consistent, constant, a marcat și un gol dar are 8 pase decisive în acest sezon, în 45 de meciuri. 5,3 milioane de euro este valoarea mijlocașului de 25 de ani.

Florinel Coman a redevenit jucătorul-cheie al FCSB, după o lungă perioadă de accidentare, urmată de eclipsă de formă. Este cel mai bun jucător al roș-albaștrilor în play-off, are 10 goluri date în acest sezon. Valoarea lui este în jurul a 2,5 milioane de euro, pe site-urile de specialitate. Pentru aceste realizări a reintrat în grațiile patronului George Becali.

Florinel Coman e mai bun decât Florinel Coman care era. Deja e altceva. Nu mai poate fi ținut Coman. Ca dovadă că și-a reintrat în formă, i-am făcut salariul de 30.000 de euro. Avea 20.000 de euro. L-am chemat, pentru că trebuie să îi dai o motivație și i-am zis: «Florinel, pentru că sunt mulțumit de tine, nu mai ai 20.000 de euro, ci ai 30.000 de euro»”, a declarat Becali.

Echipe probabile

Așadar, duminică 21 mai de la ora 21,00, Gheorghe Hagi îi va trimite cel mai probabil în teren pe:

Aioani – Kiki, Larie, Artean, Borza – Doukoure, Dr. Nedelcu, Grameni – T. Băluță – L. Munteanu, Mazilu.

De cealaltă parte, Elias Charalambous, poate începe cu:
Târnovanu – Sorescu, Dawa, Tamm, Radunovic – Olaru, Șut, Ov. Popescu – Oct. Popescu, Compagno, Fl. Coman

Meciul va putea fi urmărit pe DIGI 1, ORANGE, PRIMA SPORT.


Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Superliga

CFR Cluj – FCSB, duminică 9 aprilie de la ora 21,00 !

  • avril 8, 2023
Nici una dintre echipele din acest derby al rundei a treia de play-off, nu ar trebui să fie mulțumite cu
Fotbal Intern Superliga

Farul și CSU Craiova, astă seară de la ora 20,30 !

  • avril 8, 2023
Duelul dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova din play-off-ul Superliga este de mare importanță pentru ambele echipe. Farul Constanța
Quitter la version mobile