Superliga

FCSB – probleme în această seară la Cluj !

În această seară pe Cluj Arena, FCSB va încerca să refacă diferența substanțială de 9 puncte în fruntea clasamentului Superligii României, față de FC Rapid, ocupanta locului 2. Lucru însă, deloc ușor pentru formația lui Elias Charalambous, roș-albaștrii remizând și în tur cu Universitatea Cluj, la București (2-2).

FCSB a câștigat ultima oară în fața ,,Șepcilor roșii” la Cluj, cu foarte multă vreme în urmă. Se întâmpla într-un joc de Cupa României, iar roș-albaștrii câștigau cu 1 a 0 pe Cluj Arena, adică pe stadionul în care în această seară, aproximativ 20 de mii de spectatori vor fi în tribune.

U Cluj poate accede pe locurile de play-off în această seară cu o victorie, cea ce nu este puțin lucru.

Ovidiu Sabău: ,,Echipa va arăta mult mai bine decât a arătat până acum” !

,,Suntem foarte bine pregătiți, am avut o săptămână bună. Terenul ne-a permis să ne antrenăm normal. Noi timp de 3 săptămâni ne-am antrenat pe sintetic. Nu vreau să-mi găsesc scuze, dar când te antrenezi în fiecare zi pe un sintetic foarte dur și apoi vii să joci, e cu totul altceva.

Noi am pierdut tot ce-am făcut bun în Antalya. Este prima dată când ne-am putut pregăti ca o echipă profesionistă, cu ritm, intensitate, dueluri unu la unu. Echipa va arăta mult mai bine decât a arătat până acum.

FCSB e o echipă care s-a maturizat, echipa cea mai în formă. Are jucători foarte buni precum Coman, Olaru, Băluță… Este o echipă foarte bună de contraatac, cu jucători de viteză. Trebuie să jucăm cu mult curaj, să alergăm foarte mult. Nu ne putem deschide foarte mult, pentru că e o echipă căreia nu trebuie să-i lași spații”, a declarat Ovidiu Sabău înaintea partidei cu FCSB.

Absențe notabile în formația lui Charalambous !

Cea ce probabil antrenorul clujenilor nu a știut în acel moment, a omis sau pur și simplu nu a dorit să facă referire este că Alexandru Băluță (răcit) nu va putea juca pentru FCSB în această seară. Indisponibili mai sunt Alexandru Pantea, accidentat, Joyskim Dawa, învoit, Chiricheș și Haruț, accidentați de mai multă vreme.

Așadar un meci foarte dificil pentru FCSB, antrenorul acestora menționând acest lucru și în conferința de presă.

Este ceva cu care ne confruntăm în ultimele săptămâni, diferiți viruși. Vreau să le mulțumesc medicilor noștri care lucrează ca nebunii, ca să ne pregătească jucătorii.

Când ai jucători accidentați, desigur, eu mereu spun că avem o echipă bună, face parte din joc. Trebuie să găsim soluții, e momentul în care trebuie să găsim soluții și cred în toți jucătorii pe care-i avem în echipă. Nu sunt îngrijorat, sunt mulțumit de lotul pe care îl am, dar, cel mai important este să avem cât mai mulți jucători valizi.

Avem multe soluții în ofensivă, pentru că, după cum ați văzut la ultimul meci, nu depindem de un atacant. În atac, avem jucători care își pot schimba pozițiile între ei.

Nu depindem de un atacant de careu, precum un ‘nouar’, noi nu jucăm așa. Coman poate juca în față, Olaru poate juca în față, Tavi poate juca în față, Băluță, când este sănătos, Miculescu… avem multe soluții care pot juca în atac” a spus antrenorul FCSB.

Însă formația lui Charalambous a marcat în fiecare meci din deplasare în acest sezon, inclusiv în singura înfrângere, de la Arad (1-2). Magadesport vă vorbea aici: https://magadesport.ro/fcsb-legata-de-maini-si-de-picioare-la-arad/ despre această partidă.

Echipe probabile

Clujenii au doar un singur jucător pe care nu pot conta contra FCSB-ului în această seară: Vătăjelu (suspendat).

În aceste condiții, U Cluj ar putea alinia formula: Iliev – Masoero, Mitrea, Pițian – Chipciu, Bic, Pănoiu, Roger – Nistor – V. Gheorghe, D. Popa.

De cealaltă parte, FCSB îi va trimite probabil în teren pe: Târnovanu – V. Crețu, Ngezana, Lixandru, Radunovic – Șut, Olaru, Alhassan – Oct. Popescu, Miculescu, Fl. Coman.

Partida de la Cluj, ultima a etapei a 26-a din Superliga României, va începe la ora 20:30 și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1, Prima Sport și Orange Sport.

Cluj Arena

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Superliga

CFR Cluj – FCSB, duminică 9 aprilie de la ora 21,00 !

  • avril 8, 2023
Nici una dintre echipele din acest derby al rundei a treia de play-off, nu ar trebui să fie mulțumite cu
Fotbal Intern Superliga

Farul și CSU Craiova, astă seară de la ora 20,30 !

  • avril 8, 2023
Duelul dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova din play-off-ul Superliga este de mare importanță pentru ambele echipe. Farul Constanța
Quitter la version mobile