Fotbal Intern

FCU Craiova l-a demis pe Costantino, după 4 etape fără victorie !

Meciurile etapei intermediare, a 28-a, începute ieri au adus și o demitere de antrenor, unde alt undeva decât la FCU Craiova. Finanțatorul Adrian Mititelu a decis din nou, schimbarea antrenorului, după ce formația sa a remizat pe teren propriu cu Politehnica Iași.

FCU Craiova nu a reușit să obțină cele 3 puncte în meciul din deschiderea rundei cu numărul 28 din sezonul regulat al Superligii României.

Ibrahim a deschis scorul pentru olteni în minutul 19, dar elevii lui Leo Grozavu au revenit prin Bettaieb în finalul primei reprize, stabilind scorul final. Astfel s-a terminat: FCU Craiova – Politehnica Iași 1-1 ! A fost a patra partidă fără victorie în dreptul oltenilor !

După aceste joc, Adrian Mititelu a decis că este momentul să încheie colaborarea cu antrenorul Giovanni Costantino.

Magadesport vă informa aici: https://magadesport.ro/fcu-craiova-1948-are-un-nou-antrenor/ , despre numirea italianului la cârma echipei din Bănie.

Doar 4 luni ,,a rezistat” acesta pe banca lui FCU Craiova.

Adrian Mititelu: ,,…sunt lucruri care nu pot fi explicate…” !

Ne-am pierdut din strălucirea pe care o aveam și am decis să închei colaborarea cu Costantino, deși îmi pare rău de el, dar nu mai poate să stăpânească situația.

Deși nu mă așteptam, mă așteptam că vom continua până la vară, dar aceste împrejurări m-au determinat să pun capăt colaborării. Vreau să produc un declic la echipă. Pare că s-au epuizat resursele tactice.

Nu am ce să îi reproșez ca om, ca teoretician, probabil că lipsa de experiență m-a adus în situația de a întrerupe colaborarea. Nu m-am gândit la un nume, nu era cazul să mă gândesc. Speram să câștigăm meciul, dar echipa a suferit, sunt lucruri care nu pot fi explicate. E nevoie de o analiză amănunțită.

Antrenorul dă vina pe jucători, jucătorii pe preparator. Eu trebuie să procesez și să reușesc să identific prolema echipei. Aveam momente în care arătam ca un Mercedes, acum arătăm ca o mașină de mâna a doua. Avem jucători foarte buni, au arătat de multe ori, dar sunt aceste perioade care ne bulversează pe toți. Ne aduc în situația în care suntem nedumeriți.

Obiectivul în acest moment e să ieșim din zona retrogradării. Suntem foarte apăsați. Avem puncte ca o echipă care va da baraj (…) Meciuri grele, cu UTA, apoi cu CSU, rivala noastră, care e foarte puternică.

Avem nevoie de puncte ca de aer, nu mai putem fără puncte. Vorbăraia și vrăjeala nu mai au loc aici. Echipa are nevoie de fani când îi e greu. Să înjuri jucătorii și președintele ține de o cultură fotbalistică care nu prea există la noi” a fost mesajul patronului de la FCU Craiova.

Variante…

Ca variante înlocuitoare, presa a adus în discuție numele fostului selecționer al naționalei de tineret a României, Emil Săndoi.

Fostul mare internațional și antrenor însă a negat informația. Despre o eventuală numire a sa la FCU Craiova s-a mai discutat de altfel și în alte ocazii.

,,Eu nu sunt în țară. Nici nu am văzut meciurile de ieri și nu am nicio informație.

Nu știam de decizia de la Craiova. Pe mine nu m-a sunat nimeni, nu am nicio informație« , este declarația lui Săndoi.

În aceste condiții, un alt antrenor dat afară cu scandal de Mititelu, ar fi pe cale să revină totuși la echipa acestuia. Și nu, nu este vorba de Nicolo Napoli 😊

Un nepriceput, mi-a lăsat echipa în genunchi! Fanii mă înjură pe mine?” spunea atunci Adrian Mititelu despre Marius Croitoru.

Același Croitoru care conform informațiilor presei de sport, Adrian Mititelu s-ar fi înțeles pentru înlocuirea lui Giovanni Costantino.

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Fotbal Intern

România vs. Belarus – victoria, singura opțiune acceptată !

  • mars 28, 2023
România – Belarus, al doilea meci din preliminariile pentru EURO 2024, care se joacă astăzi de la 21:45, pe Arena
Fotbal Intern

Sportul Studențesc – șanse de revenire ?

  • mars 30, 2023
,,Gașca Nebună”, cum este supranumită gruparea studenților este una dintre cele mai vechi echipe de fotbal din țară. Înființat în
Quitter la version mobile