Cupa Mondială de fotbal feminin din Australia și Noua Zeelandă își continuă jocurile din grupe.
Grupa A
Grupa A este definitivată. Pe primele două locuri se situează selecționatele feminine ale Elveției și Norvegiei.
Ele au obținut calificarea în optimile Cupei Mondiale în dauna ocupantelor locurilor 3, Noua Zeelandă – una din co-gazdele competiției, și locul 4 – selecționata feminină a Filipinelor.
Magadesport vă informa despre meciurile Cupei mondiale feminine aici: https://magadesport.ro/fifa-womens-world-cup-2023-intre-20-iulie-20-august-in-australia-si-noua-zeelanda/.
Grupa B
Formația Canadei era una dintre favoritele acestui turneu. Campioane olimpice en titre, canadiencele au fost însă surclasate de Australia, una din gazdele competiției mondiale feminine, cu 4 la 0.
Australiencele și-au asigurat astfel primul loc în grupă și un loc în optimi. Acolo vor întâlni cum aminteam anterior, Danemarca.
Locul 2 în această grupă a fost ocupat de Nigeria. Africancele vor întâlni Anglia în optimi.
Grupa C
Japonia a câștigat grupa C a Mondialului feminin după ce a învins în ultima etapă a meciurilor din grupă, Spania.
Campioana mondială a ediției 2011, Japonia, a surclasat Spania cu 4 la 0.
Ibericele, la rândul lor o candidată la titlul mondial feminin, termină astfel grupa pe locul doi, urmând a întâlni în faza următoare Elveția. Cât despre nipone, ele vor încerca să treacă în optimi de o altă puternică formație a acestui turneu: Norvegia.
În celălalt meci al grupei, Zambia a obținut o victorie de palmares în fața selecționatei din Costa Rica. A fost prima astfel de performanță reușită de africance la acest tip de competiție, trimițând Costa Rica pe ultimul loc în grupă.
Grupa D
Victoria zdrobitoare a Angliei cu 6 la 1 în fața Chinei, le-a asigurat britanicelor primul loc în grupă și un loc în optimile de finală, unde vor juca luni cu Nigeria. Pentru prima dată la Cupa Mondială feminină, selecționata Chinei părăsește competiția din faza grupelor.
Locul doi în grupa D a fost ocupat de Danemarca, care se califică în optimi după 28 de ani ! Danezele și-au asigurat poziția după un 2 la 0 cu Haiti.
Danemarca va juca în optimi cu una din co-gazdele turneului, Australia, luni la Sydney.
Grupa E
Scorul mondialului de până acum, a fost înregistrat în partida Vietnam – Olanda, 0 la 7 !
Astfel olandeze au reușit să câștige grupa în dauna Statelor Unite, care nu au reușit să învingă Portugalia, 0 – 0, în celălalt meci al grupei.
Mai mult decât atât, nord-americancele au fost la un pas de ratarea calificării, selecționata portugheză având o mare ocazie la finalul meciului, lovind bara.
Grupa F
În grupa F locul întâi a fost obținut de Franța. Dar marea surpriză este eliminarea din această fază a competiției a selecționatei feminine a Braziliei.
Sud-americanele nu a reușit să treacă de Jamaica (0 – 0) și astfel termină grupa pe locul 3.
Jamaica este în optimi !
Grupa G
Selecționata feminină a Suediei a dispus cu 2 la 0 de echipa similară a Argentinei. Dacă în competiția masculină, sud-americanii s-au încununat drept campioni mondiali în Qatar 2022, fetele pleacă acasă încă din faza grupelor la Cupa Mondială feminină.
Suedia a câștigat astfel grupa G și va înfrunta duminică selecționata Statelor Unite, una din marile favorite la câștigarea trofeului. Cele două s-au mai întâlnit în 2021 la Jocurile Olimpice, nordicele câștigând cu 3 la 0. Lucrurile stau diferit acum, după cum a recunoscut și una dintre cele mai bune jucătoare suedeze, Rebecka Blomqvist.
,,Statele Unite sunt o echipă foarte puternică. Arată asta an de an« , a spus atacanta Suediei.
Pe locul doi în această grupă s-a clasat selecționata Africii de Sud, care a reușit să învingă cu 3 la 2 Italia. Este prima victorie a selecționatei africane feminine la o cupă mondială. Coroborată cu un egal în fața Argentinei, i-a asigurat locul doi în clasamentul grupei. Duminică, adversarele Africii de Sud vor fi jucătoarele Olandei.
Grupa H
În fine, din ultima grupă a cupei mondiale va merge mai departe în optimi probabil Columbia. Urmând ca disputa pentru locul 2 să se dea între Germania și Maroc.
Ultimele meciuri ale grupei se vor desfășura mânie 3 august, de la ora 13,00. Germania contra Coreea de Sud, iar Maroc întâlnind liderul grupei, Columbia.