Fotbal International

Jürgen Klopp confirmă interesul lui Liverpool pentru Xabi Alonso !

Într-o conferință de presă, antrenorul lui Liverpool, Jürgen Klopp, a vorbit în termeni elogioși despre Xabi Alonso, managerul lui Bayer Leverkusen, pe care mai multe cotidiene britanice de sport îl consideră deja succesorul tehnicianului german de pe banca Cormoranilor la sfârșitul sezonului.

Jürgen Klopp îl consideră cel mai nimerit pe spaniolul de pe banca lui Leverkusen pentru a-l înlocui la Liverpool. Despre iminenta plecare a germanului de la formația din Premier League, Magadesport v-a vorbit aici: https://magadesport.ro/jurgen-klopp-pleaca-de-la-liverpool-la-finalul-sezonului/ .

Așadar, se confirmă că Xabi Alonso se află în fruntea listei potențialilor succesori ai lui Jürgen Klopp, vara viitoare pe banca lui Liverpool.

De altfel, imediat după anunțul tehnicianului german de la sfârșitul lunii ianuarie, despre încheierea aventurii sale la Cormorani, numele lui Xabi Alonso a fost rapid menționat de presa engleză.

Știrea s-a tot ,,rostogolit” în presa mondială până în punctul de astăzi, când însuși Jürgen Klopp îl face pe tehnicianul spaniol, fost mijlocaș al lui Liverpool în anii 2000, principalul favorit.

După cum Magadesport vă informa cu ceva vreme în urmă aici: https://magadesport.ro/bayer-04-leverkusen-renaste-sub-bagheta-lui-xabi-alonso/ , Xabi Alonso a readus pe Bayer Leverkusen în elita fotbalului german, implicit în cel al Europei, germanii calificându-se din nou în cupele europene.

Jürgen Klopp: ,,…era deja ca un antrenor când juca… !

Întrebat despre performanțele managerului lui Bayer Leverkusen într-o conferință de presă, înaintea întâlnirii dintre Brentford și Liverpool de azi (14.30 ora României, în direct pe Digi Sport 2, Prima Sport 2 și Orange Sport 2), Klopp și-a exprimat admirația pentru tehnicianul care domină Bundesliga.

Xabi face o treabă incredibilă (…) Fost jucător de talie mondială, și dintr-o familie de antrenori ceea ce ajută puțin, era deja ca un antrenor când juca ! Fotbalul pe care îl joacă cu Bayer, transferurile pe care le-a făcut, este absolut excepțional.

Am jucat în Bundesliga mult timp și este super impresionant. Nu contează doar punctele, ci și felul în care joacă. Leverkusen a fost clar cea mai bună echipă din ultimul meci cu Bayern (3-0) și asta este rar. Probabil a fost adevărata surpriză, având în vedere timpul scurt petrecut acolo și este o echipă tânără. Are perspective grozave la această echipă, exact ceea ce aveau nevoie și este într-adevăr o slujbă foarte specială. Leverkusen are șanse foarte mari să câștige Cupa Germaniei. Când te uiți la Europa League, Leverkusen este și ea acolo. Una dintre favorite, așa că acesta ar putea fi sezonul lui Leverkusen. Foarte … nebun”  a concluzionat Jürgen Klopp.

Xabi Alonso: ,,… sunt în locul potrivit și mă bucur de asta…” !

Pe 26 ianuarie însă, când a fost întrebat despre posibilul său viitor pe banca lui Liverpool ca înlocuitor al lui Jürgen Klopp, Alonso a fost totuși destul de evaziv.

Dacă pot exclude să devin antrenorul lui Liverpool în sezonul viitor? Sincer… nu am un răspuns direct…

Sunt fericit aici în acest moment, este o aventură foarte grozavă și mă gândesc doar la Leverkusen. Nu sunt gândindu-mă la următorul pas, sunt în locul potrivit și mă bucur de asta. Atât pot spune (…)

Ce se va întâmpla în viitor ? Nu știu. Și nu mă interesează asta în acest moment”.

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Fotbal International

Televizor: Unde vedem mondialul din Qatar 2022 ?

  • novembre 9, 2022
Drepturile TV pentru meciurile de la CM 2022 au fost achiziționate de Televiziunea Română. Start La televizor vom avea pe
Fotbal International

Ce este nou la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar 2022 ?

  • novembre 13, 2022
Cupa Mondială FIFA 2022 va avea startul duminica viitoare. Deschiderea pe 20 noiembrie, vine la aproape 12 ani după ce
Quitter la version mobile