Etapa a 17-a din Superliga României l-a costat ,,postul” pe Liviu Ciobotariu ! Meciul pierdut la Craiova, cu FCU, de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a dus echipa pe locul 10, la numai două puncte de zona fiebinte a locurilor retrogradabile ! Specialista câștigării Cupei României și performera ediției trecute de campionat, a înregistrat o cădere puternică în actuala ediție a Superligii, în special după eliminarea din Conference League.
Liviu Ciobotariu a fost demis astăzi de la Sepsi OSK ! Situația explozivă din tabăra covăsnenilor în această ediție de Superliga, vă era prezentată în mai multe rânduri de Magadesport, aici: https://magadesport.ro/?s=Sepsi+OSK .
Laszlo Dioszegi și-a declarat public în multe ocazii, nemulțumirea față de evoluția echipei. La fel și avertizarea că va lua măsuri în cazul în care elevii lui Liviu Ciobotariu nu se vor mobiliza pentru atingerea obiectivului.
Obiectiv care în acest moment, cum am amintit anterior, se află departe de a fi îndeplinit.
Echipa fostului (de acum…) antrenor Liviu Ciobotariu se află pe locul 10 în clasamentul Superligii, pe locul 4, dar … în play-out…
În consecință, măsurile de care pomenea finanțatorul clubului nu au întârziat să apară.
,,Conducerea clubului Sepsi OSK a ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a relațiilor contractuale cu antrenorul principal Liviu Ciobotariu. Totodată, clubul nostru a încetat, de comun acord, raporturile contractuale și cu antrenorii secunzi Cătălin Munteanu și Adrian Iordache.
Pe această cale dorim să le mulțumim pentru întreaga activitate desfășurată sub culorile clubului nostru și le urăm mult succes în continuare!” este comunicatul referitor la demiterea lui Liviu Ciobotariu de pe site-ul clubului covăsnean.
Liviu Ciobotariu a preluat-o pe Sepsi OSK în iunie, acest an, după plecarea lui Cristiano Bergodi.
,,Obiectivul e să intrăm în play-off. După aia, să vedem cum intrăm și putem vorbi despre obiective mai îndrăznețe” spunea atunci Laszlo Dioszegi.
Ciobotariu a rezistat doar 5 luni …
Fost internațional de marcă și jucător de top al lui Dinamo București, Liviu Ciobotariu antrenase înainte de Sepsi OSK pe Dunărea Galați, Progresul, CS Otopeni, Inter Curtea de Argeș, Pandurii, CF Brăila, Dinamo, Poli Iași, FC Vaslui, ASA Târgu Mureș, Al-Faisaly, Al-Tai, FC Botoșani, naționala Libanului, FC Hermannstadt sau FC Voluntari.
În ciuda cărții de vizită impresionante, primul trofeu cucerit de Liviu Ciobotariu în carieră a fost Supercupa României, cu Sepsi OSK. În total, tehnicianul a rezistat doar 5 luni la cârma echipei covăsnene.
A condus de pe bancă 26 de partide la Sepsi, din care a câștigat 9, a pierdut tot atâtea și a terminat de 8 ori la egalitate.
Laszlo Dioszegi: ,,Am pierdut un om extraordinar de bun” !
,,Știți cum e. Rezultatele decid soarta unui antrenor. Dar în orice caz țin să îi mulțumesc pentru tot ce a făcut la Sepsi. Ne-a dus în turul 3 al Conference League, a câștigat o Supercupă României. Trebuie să îi mulțumim. Am pierdut un om extraordinar de bun. A plecat un antrenor care este un om de nota 10. Ca om, sută la sută îmi pare rău. Cel mai corect om, cel mai modest om cu care am lucrat. Am rămas uimit în ce relație ne-am despărțit. A spus și el că știe că rezultatele țin un antrenor.
Cred că am fost corecți din ambele părți. Nu jucăm cum am gândit acum 3-4 luni în urmă. Din păcate, cu acest joc, nu putem spera decât la evitarea retrogradării. Trebuie schimbat ceva, așa nu mai merge. Dacă rămâne așa, nu avem speranțe că se schimbă ceva. În ultimele două săptămâni am sperat că echipa o să arate altfel. Nu merge nimic bine la noi, e clar. Avem nevoie de o schimbare” a explicat Dioszegi.
Laszlo Dioszegi: ,,Vine un antrenor din străinătate” !
Patronul lui Sepsi OSK a dat detalii și despre viitorul tehnician vizat pentru banca tehnică a echipei.
,,Vine un antrenor din străinătate care n-a mai antrenat în România. Nu vrem să dăm numele. Mâine ar trebui să vină și până atunci nu vreau să spun nimic” a mai spus finanțatorul lui Sepsi.
Din informațiile vehiculate de presă, înlocuitorul lui Liviu Ciobotariu va fi Bernd Storck, un tehnician german, selecționerul Ungariei între 2015-2017.
În cea ce privește echipele de club, Storck a mai pregătit pe Eupen, Genk, Dunajska Streda, Cercle Brugge, Mouscron, Tsesna și Kortrijk.