Superliga

LPF  – ,,Echipa etapei” a șaptea din Superliga României

LPF a prezentat ca de obicei la finalul etapei, echipa rundei a 7-a din play-off şi play-out. De asemenea, au fost desemnați și ,,jucătorii meciurilor” disputate în această rundă.

LPF – echipa etapei. Echipa ideală a etapei a 7-a din play-off şi play-out a fost nominalizată după cum urmează:

PORTAR a fost desemnat Simone Scuffet, italianul de 26 ani de la CFR Cluj. Nominalizarea sa vine după evoluția foarte bună în egalul cu Universitatea Craiova.

FUNDAŞI

Cristian Manea, tot de la CFR Cluj nominalizat de LPF după un joc consistent și o nouă pasă de gol, cu care ajunge la cifra șase, a unor astfel de reușite.

Nigerianul Junior Pius, fundașul de la FC Botoşani ajunge în ,,echipa etapeidupă evoluțiile din ce în ce mai bune avute, inclusiv în această etapă. Un ,,stoper imbatabil în jocul de cap.

Larie

Ionuţ Larie, căpitanul Farului, prinde ,,echipa etapei” după ce echipa sa a realizat … ,,scorul campionatului”, 7 la 2 cu Rapid !

Raul Opruţ, proaspătul internațional al lui FC Hermannstadt, a jucat foarte bine în egalul cu FCU Craiova, a contribuit la ambele faze iar echipa sa și-a consolidat un confortabil loc 4 în play-out, departe de zonele fierbinți ale locurilor retrogradabile.

Opruţ

MIJLOCAŞI

După o perioadă de ,,secetă”, Andrei Cordea a intrat bine pentru FCSB în duelul complicat cu Sepsi OSK. A marcat golul care a pecetluit victoria echipei sale: FCSB – Sepsi 3 – 1. LPF l-a selecționat ca unul din cei mai buni mijlocași din etapa a șaptea.

Desemnarea lui Tudor Băluţă de la Farul în ,,echipa etapeieste pe deplin justificată. A jucat o repriză și a marcat o dublă, într-un interval de patru minute. ,,Maurul și-a făcut datoriași a rămas la cabine după pauză. Meciul era jucat oricum.

Băluţă

Nu mulți mizau pe jocul bun al lui Ovidiu Popescu. În momentul greu pentru FCSB, când Sepsi egalase și revenea ,,pe val”, a tras efectiv echipa după el. Mai mult decât atât, a marcat pentru 2 la 1, un gol care a readus siguranța la un FCSB descumpănit în acel moment.

Ovidiu Popescu

Andrei Ivan de la Universitatea Craiova a marcat golul cu care echipa sa a smuls un punct la Cluj, într-un meci a cărui avancronică vă era oferită de Magadesport aici: https://magadesport.ro/cfr-1907-cluj-u-craiova-in-aceasta-seara-de-la-ora-2100/ .

ATACANŢI

Louis Munteanu de la Farul nu ratează nici în această etapă echipa ideală. Cu șapte reușite şi cinci pase de gol în 26 de jocuri în acest sezon, Munteanu este numele cel mai vehiculat în ultima vreme, în cea ce privește oferta de transfer. Gică Hagi ,,a mai scos” un jucător !

Louis Munteanu este împrumutat la Farul de către Fiorentina

7 la 2 cu Rapid este un scor care recomandă atacanții care l-au realizat sau au contribuit la el. Denis Alibec, ajuns la 32 de ani și resuscitat de Hagi când toată lumea îl vedea ieșit din fenomenul fotbalistic, prinde ,,echipa etapei”, după un joc, din nou, foarte bun.

Un atacant puternic, care dacă ar fi evoluat toată cariera la acest nivel nu avea cum să rateze titularizarea la un club uriaș al Europei. Este marele regret al iubitorilor fotbalului de la noi … LPF la nominalizat pentru postul de atacant în ,,echipa etapei”.

Adrian Mutu, KO la Ovidiu

ANTRENORUL ETAPEI

Gheorghe Hagi este pentru a zecea oară ,,antrenorul etapei” !  După meciul cu Rapid, nimeni nu putea emite pretenții pentru nominalizarea LPF la această poziție.

Jucătorul meciului !

Cei mai buni jucători ai meciurilor în partidele etapei a 7-a din play-off şi play-out, au fost desemnați de asemenea, de către deţinătorii drepturilor tv şi LPF la finalul acestei runde.

FC VoluntariCS Mioveni 1 – 0, Valentin Sima (CS Mioveni)

Chindia TârgovişteFC Petrolul Ploieşti 1 – 2, Gheorghe Grozav (Petrolul)

FC Botoşani – FC Universitatea Cluj 0 – 0, Ovidiu Bic (Universitatea Cluj)

Farul Constanţa – FC Rapid 1923 7 – 2, Denis Alibec (Farul)

CFR 1907 Cluj – Universitatea Craiova 1 – 1, Simone Scuffet (CFR)

FC Hermannstadt – FC U Craiova 1948 0 – 0, Sota Mino (FC Hermannstadt)

FC Argeş PiteştiUTA Arad 2 – 2, Arnold Garita (FC Argeş)

FCSB – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 3 – 1, Florinel Coman (FCSB)

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Superliga

CFR Cluj – FCSB, duminică 9 aprilie de la ora 21,00 !

  • avril 8, 2023
Nici una dintre echipele din acest derby al rundei a treia de play-off, nu ar trebui să fie mulțumite cu
Fotbal Intern Superliga

Farul și CSU Craiova, astă seară de la ora 20,30 !

  • avril 8, 2023
Duelul dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova din play-off-ul Superliga este de mare importanță pentru ambele echipe. Farul Constanța
Quitter la version mobile