Arabia Saudită nu a renunțat nici un moment la încercarea de aducere a celui mai bun jucător din lume, Lionel Messi, în campionatul din Golf. Jucătorul ar fi însă acum disponibil pentru un împrumut în fotbalul saudit, mutare care ar reaprinde rivalitatea cu Cristiano Ronaldo. Campionul mondial argentinian și internaționalul portughez au fost adversari vreme de un deceniu în Spania iar acum ar putea fi pregătiți să redevină oponenți unul împotriva celuilalt, în Orientul Mijlociu.
Messi și Cristiano Ronaldo s-ar putea reîntâlni în postura de adversari în Saudi Pro League, în lunile următoare. Argentinianul fiind pregătit se pare, să ia în calcul o variantă iminentă de împrumut.
Întrucât Inter Miami nu reușește să ajungă în play-off-ul MLS, ultimul lor meci al sezonului va avea loc pe 21 octombrie împotriva lui FC Charlotte.
Messi, așadar, nu va juca pentru echipa din Florida până la sfârșitul lunii februarie, când începe campania din 2024.
Inter Miami – situație dificilă în MLS !
Argentinianul a sosit la Miami într-un moment destul de dificil pentru formația nord-americană. Magadesport vă vorbea despre acest lucru aici: https://magadesport.ro/messi-primul-trofeu-la-miami-si-primul-gol-in-mls/ . Însă și-a făcut datoria cu prisosință !
Geniul său fotbalistic nu a putut însă, cum spuneam mai sus, să conducă echipa lui Beckham în play-off-ul ligii nord americane.
Înainte de partida cu Charlotte, Inter Miami ocupă doar locul 14 (retrogradabil) în MLS.
Drept urmare, Federația Arabă Saudită de Fotbal (SAFF) și Fondul Saudit de Investiții Publice (PIF) lucrează la un acord pentru a-l aduce Messi în Orientul Mijlociu, măcar temporar.
Potrivit presei britanice de sport, înțelegerea ar asigura că Messi nu ar pierde totuși contactul cu Inter Miami.
Mutarea ar fi asemănătoare scurtelor incursiuni ale lui David Beckham la AC Milan și PSG în urmă cu un deceniu. În acest timp, el fiind jucătorul lui LA Galaxy.
Arabii nu au renunțat la visul lor stelar !
Înainte de a se alătura lui Inter Miami în vară, Messi avea trei opțiuni disponibile.
Să semneze din nou pentru Barcelona, să vină în MLS sau să accepte o ofertă profitabilă de la Al-Hilal.
Magadesport a vorbit în dese rânduri despre aceste posibilități, aici: https://magadesport.ro/messi-aproape-de-o-plecare-de-la-psg/ .
În cele din urmă, a optat pentru Inter Miami după cum se știe… Dar asta nu a împiedicat Arabia Saudită să-și continue interesul de a-l aduce pe campionul mondial. Fie și pentru o scurtă perioadă, după cum spuneam.
După World Cup Qatar 2022, saudiții au reluat puternic ,,ofensiva” pe piața transferurilor de top din Europa. Magadesport v-a vorbit despre aceste mutări sau încercări ale lor, aici: https://magadesport.ro/?s=Arabia+Saudit%C4%83 .
Așadar, un Messi în Saudi Pro League ar putea interfera din nou cu Cristiano Ronaldo, reaprinzând flacăra unei rivalități care a durat mai bine de un deceniu ! De pe vremea când jucau unul împotriva celuilalt pentru Barcelona și respectiv, Real Madrid…
Nu s-a terminat …
Odată cu triumful de la Cupa Mondială din Qatar 2022, părea că Messi a tranșat în favoarea lui în mod definitiv răspunsul la întrebarea capitală a fotbalului mondial din ultimul deceniu: ,,Messi sau Ronaldo ?”
Iată însă că acum, portughezul Ronaldo, care a marcat deja 10 goluri în primele opt meciuri în acest sezon pentru Al-Nassr, nu dă semne că va renunța ușor.
Și asta deoarece țintește să joace Cupa Mondială din 2026 pentru Portugalia – în ciuda celor 41 de ani !
Iar noi, toți cei care am pronosticat o retragere a lui Lionel Messi din fotbal după ,,aventura americană”, ne-am înșelat !