Înfrângerea lui PSG de către Bayern Munchen în optimile de finală ale Ligii Campionilor a redeschis bursa zvonurilor rele despre un club care continuă să naufragieze pe oceanul eșecurilor marilor performanțe.
PSG – megaproiectul din șeicilor din Qatar își ia din nou rămas bun de la visul său mult așteptat. Și asta, în cel mai dezamăgitor mod.
Cu titlul din Ligue 1 asigurat, ca fiind singurul atu al acestui sezon, PSG are toate motivele de îngrijorare. Fără obiective reale acum în joc – câștigarea ligii este mai mult o obligație mai mare decât orice altceva – toate incertitudinile care au fost lăsate deoparte la un moment dat, planează acum, din nou, asupra lor.
Printre aceste incertitudini se numără și viitorul marilor lor vedete, Lionel Messi și Kylian Mbappé.
Ambii jucători și-au amânat deciziile în așteptarea rezultatului campaniei Ligii Campionilor și mulți se tem de consecințele drastice ale eliminării.
Messi poate decide oricând, dacă nu a făcut-o deja, să nu rămână la Paris după luna iunie.
Mbappé își poate pune capăt odată pentru totdeauna continuării carierei în țara natală în căutarea unui proiect câștigător.
Despre aceste posibile direcții ale celor două staruri ale parizienilor, Magadesport va mai vorbit aici: https://magadesport.ro/news/psg-in-pericol-dupa-mbappe-messi/ și aici: https://magadesport.ro/news/psg-tot-mai-multe-opinii-despre-ineficienta-mnm/ .
PSG la momentul deciziei lui Messi !
Cu marile obiective ale sezonului deja încheiate, pare clar că decizia argentinianului va veni în curând.
Fără niciun viitor competitiv în față, Messi se confruntă cu momentul în care va trebui să i-a o decizie.
Să continue încă un an la Paris, în căutarea performanței în UCL pe care nu le-a realizat în cei doi ani ? Sau să pună capăt aventurii pariziene și să-și caute o nouă destinație ?
Este clar că sezonul lui Messi a fost despre cele două mari evenimente, Cupa Mondială și Liga Campionilor. De la extazul din Qatar la agonia din UCL, scena pare a fi acum pregătită pentru a pune capăt capitolului său de la Paris.
Jucătorul și staff-ul său sunt conștienți de dorința clubului ca el să continue încă un an. Aceasta deși nu sunt încă discuții în acest sens.
Ultima întâlnire dintre cele două părți a avut loc imediat după prima manșă a UCL. Posibil că Messi va aștepta să afle dacă sunt modificări la contract. Dar mai ales, proiectele de viitor ale grupării deținute de Qatar Sports Investments (QSI).
Dar și al alegerii lui Mbappe …
Situația starului francez este diferită de cea a lui Messi.
În ciuda faptului că are încă un contract până în 2024, dezvăluirile recente (despre care Magdesport v-a vorbit aici: https://magadesport.ro/news/uefa-champions-league-bayern-psg/ ) sugerează că va fi la latitudinea jucătorului să decidă unde va ajunge să joace anul viitor.
Eliminarea din UCL v-a cântări greu în decizia sa. Asta, deși recent a lăsat să se înțeleagă că, dacă în alegerea lui ar fi contat doar UCL , nu ar mai fi la Paris.
Pe de altă parte, a-l reține încă un an pentru a putea pleca fără să lase niciun euro în visteria clubului, pare o opțiune dezastruoasă.
Cerințele pe care le poate pune pe masa negocierilor vor fi cheia rămânerii sale (sau nu) la Paris. Se va vedea cât este dispus PSG să plătească pentru a-l avea în continuare.
Creșterea competitivității echipei și o curățenie generală majoră vor fi două dintre principalele puncte. Ele vor fi însă dificil de realizat.
Fair Play-ul financiar reprezintă o amenințare serioasă la adresa viabilității proiectului. El va îngreuna realizarea oricărei operațiuni în vederea îmbunătățirii situației actuale.
Neymar, nu … Ramos, da !
Dincolo de Messi și Mbappé, PSG mai are de lucru și cu alți jucători importanți din lot. Printre ei, Neymar și Sergio Ramos.
Brazilianul pare a fi o poveste fără sfârșit. Deși intențiile board-ului francez înclină spre transferul său, jucătorul nu și-a schimbat poziția. Nu va pleca decât dacă o echipă se va ,,plia” pe salariul primit la Paris.
În cazul lui Ramos, situația este foarte diferită. Clubul se angajează să-l susțină pe fundașul central, care a devenit unul dintre marii lideri ai vestiarului, chiar peste Mbappé. Performanțele sale pe teren sunt impresionante și dorința de a-l menține la club pare a fi unanimă.
Șeicii QSI cu ochii pe Manchester United ?
De parcă nu ar fi de ajuns, PSG are la orizont un nou spectru care le-ar putea demonta toate planurile de viitor.
Posibila achiziție a lui Manchester United planificată de QSI ar putea zgudui bazele la PSG dacă marele lor susținător își schimbă direcția în căutarea unui proiect câștigător, eșuat grav, se pare, la Paris.
În Qatar, se pariază puternic pe cumpărarea echipei din Anglia, lucru care ar putea distrage o mare parte din atenția de care se bucură PSG.
Pierderea celor două mari vedete deodată (Mbappe și Messi) ar fi aproape fatală pentru un proiect în care, oricât s-ar cheltui, nu mai poate găsi o altă formulă câștigătoare. Spectrul acesta, coroborat cu pierderea unei părți a sprijinului QSI, ne arată că PSG se confruntă acum cu unul dintre cele mai complicate momente din istoria sa.