Ligue 1

PSG nu va putea deveni proprietarul stadionului Parc des Princes !

La două zile după ce refuzul Consiliului de la Paris de a vinde Parc des Princes către QSI (Qatar Sports Investment) a fost oficializat, șeful PSG, Nasser al-Khelaïfi, a anunțat joi posibilitatea de a se „muta” de pe stadion. Rămâne de văzut unde și când s-ar putea muta clubul din capitala Franței.

PSG ar putea părăsi stadionul Parc des Princes, după ce oferta conducerii clubului a fost refuzată de primăria Parisului !

La finalul congresului UEFA organizat joi la Paris, președintele PSG Nasser al-Khelaïfi, a profitat de o declarație adresată presei pentru a răspunde și Consiliului de la Paris. Forul a votat marți, 6 februarie, împotriva vânzării Parc des Princes.

De altfel, Magadesport vă informa aici: https://magadesport.ro/psg-se-va-muta-de-pe-stadionul-parc-des-princes/ despre această posibilitate, în primăvara anului trecut.

Pentru liderul din Qatar al PSG, această decizie va marca în mod clar o schimbare pentru club.

,,Este prea ușor să spunem acum că stadionul nu mai este de vânzare. Știm ce vrem, am pierdut ani de zile încercând să cumpărăm arena. S-a terminat acum“, a spus oficialul de la PSG în fața mass-mediei franceze.

Consiliul de la Paris, prezidat de primarul Anne Hidalgo, reafirmase „apartenența Parc des Princes la moștenirea orașului”, refuzând vânzarea stadionului către PSG.

Anne Hidalgo

Adunarea municipală a întărit această poziție. S-a cerut ca modernizarea arenei sportive „să se realizeze în cadrul unei amenajări satisfăcătoare pentru toate părțile, dar care să nu implice transferul acestuia”.

Miercuri, declarația lui Nasser al-Khelaïfi marchează o nouă etapă în conflictul dintre Paris Saint-Germain și Primăria Parisului.

PSG consideră că achiziția arenei este esențială pentru a-și îndeplini planurile de extindere la 60.000 de locuri. Față de doar 48.000 de locuri în prezent.

Pentru clubul parizian, aceasta este singura pârghie pentru a-și crește veniturile și a rămâne competitiv în Europa. Dar în cazul unei plecări confirmate de pe arena pariziană, unde s-ar putea muta PSG?

Situația este foarte complicată.

Către … nicăieri !

Stadioanele disponibile în Paris sau din apropiere, încap pe o listă scurtă: Charléty, Jean-Bouin și Stade de France. Dincolo de problema de capacitate a primelor două, acestea aparțin tot primăriei Parisului ! Având în vedere relațiile instituției cu PSG, este imposibil să ne imaginăm o vânzare.

stadionul Sébastien Charléty

Cât despre Stade de France, PSG ar putea lua în considerare închirierea lui. O soluție provizorie, aplicabilă până la construirea unuia propriu. După cum a informat presa franceză în ianuarie, PSG a inițiat demersuri pentru construirea unui complex sportiv în vestul Parisului.

Stade de France

Una dintre soluțiile menționate la un moment dat a indicat un interes pentru hipodromul Saint-Cloud. Însă proiectul nu va vedea niciodată lumina zilei, pentru că acest teren este neconstruibil și protejat de Planul Urbanistic Local al Parisului, în vigoare din 2012.

hipodromul Saint-Cloud

De asemenea au existat informații legate de hipodromul Auteuil, care aparține tot primăriei din Paris ! Din nou, o soluție „imposibilă”… Iar faptul că acest loc rămâne hipodrom, notificat clar în contractul cu primăria, care este în vigoare până în 2056, încheie discuția !

Peste toate, pistele menționate se confruntă și cu problema transportului și accesibilității.

hipodromul Auteuil

Ca să nu mai vorbim de nenumăratele apeluri și opoziții cu care probabil ar fi trebuit să le înfrunte clubul pe problema betonării și a utilității unui astfel de proiect într-un context de mediu tensionat.

În ultimele săptămâni, opțiunea Montigny-le-Bretonneux a apărut de asemenea, în presa franceză. Această comună din Yvelines ar avea suficient spațiu pentru viitorul stadion al PSG.

Pe hârtie, această idee, aproape de Vélodrom și de centrul de agrement Saint-Quentin-en-Yvelines, pare atractivă. Dar cu acest loc, aflat sub conducerea regională și „în mijlocul unei crize de mediu, betonând soluri naturale și parțial protejate … le doresc mult succes”, a apreciat o sursă a jurnaliștilor.

(Când) Se va ,,muta” PSG ?

Jacky Lorenzetti, proprietarul Paris La Défense Arena și președintele Racing 92, a rezumat ,,labirintul” în care se învârte PSG.

Este foarte complicat să găsești un locație aproape de Paris pentru astfel de construcții (…) Nu vreau să mă amestec într-o chestiune pe care nu o cunosc, dar cred că PSG va rămâne la Parc des Princes” crede Lorenzetti.

PSG este angajat până la sfârșitul anului 2043 într-un contract de închiriere de 30 de ani cu primăria, proprietara Parc des Princes. Asta înseamnă că PSG este obligat să închirieze și să întrețină stadionul până atunci. Acest contract de închiriere obligă clubul să ocupe localul și să realizeze amenajările planificate. Chiria este în prezent între 2 și 2,5 milioane de euro pe an.

Cu toate acestea, nimic nu împiedică clubul să mute prima echipă de fotbal și să păstreze locul de desfășurare pentru o altă echipă. Cea feminină de exemplu… Cu alte cuvinte, PSG se poate muta absolut mâine, dar va trebui să finanțeze două stadioane până în 2043.

Poziția lui Nasser al-Khelaïfi a stârnit îngrijorare în rândul Collectif Ultras Paris, facțiune a suporterilor PSG ai cărui membri doresc ca clubul lor să rămână în incinta sa istorică. După cum au făcut deja cunoscut, ei nu au în vedere să-și vadă clubul părăsind Parc des Princes pentru a evolua în altă parte.

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Ligue 1

PSG – prima variantă pentru Messi ?

  • décembre 21, 2022
PSG a câștigat o bătălie cu Barcelona și Inter Miami (clubul lui David Beckham) care l-au dorit pe Messi în
Ligue 1

Neymar – ,,pe făraș” la PSG ?

  • janvier 5, 2023
PSG l-a trecut pe Neymar pe lista de transferuri. Campioana Franței a stabilit prețul pentru starul brazilian și a găsit
Quitter la version mobile