Fotbal International

Qatar 2022: imposibila finală…

Un adevărat clasic al fotbalului mondial, meciul dintre Anglia și Franța va propulsa una din cele două formații în semifinalele Campionatului Mondial din Qatar 2022.

Rivalitatea Anglia-Franța este binecunoscută în Europa, dar episodul final de sâmbătă de pe Al Bayt Stadium – Al Khor va fi un adevărat ,,clash of the titans”.

La Qatar 2022 nu va putea fi văzută o finală cu aceste echipe în teren. Ele se vor întâlni acum, în sferturi și fie că ne place sau nu, una din ele va pleca acasă.

Este un joc totul sau nimic pentru ambele echipe. Câștigătorul merge în semifinalele World Cup în timp ce învinsul pleacă acasă cu visul spulberat.

Pentru britanici însă, așteptările sunt mai mari. Echipa actuală, condusă de Gareth Southgate, a evoluat bine de obicei, deși cu un joc pentru care antrenorul Angliei a fost criticat adesea. Asta pentru că evoluția echipei a fost calificată ca „plictisitoare”. Cu toate acestea rezultatele au fost destul de bune.

În urmă cu patru ani, în Rusia, Anglia a ajuns în semifinalele, dar a fost eliminată de Croația. Apoi a pierdut și meciul pentru locul trei (finala mică împotriva Belgiei).

La UEFA EURO 2021 de anul trecut, Anglia a pierdut în finala competiției la penalty-uri în fața Italiei. În ciuda acestei dezamăgiri uriașe, echipa a continuat progresul.

Dar de data aceasta Anglia nu este considerată favorită, măcar având în vedere că Franța îl are pe cel mai bun jucător al turneului, Kylian Mbappe.

Însă trebuie reținut faptul că Anglia nu a primit decât două goluri la acest Mondial. Primul dintre ele venind după 270 de minute de clean sheets (fără gol primit).

În același timp, Albionul este neînvins și are 12 goluri în patru meciuri, cel mai bun atac de la Cupa Mondială ! Aceste date au fost oferite de specialiștii Superbet.

Lotul englezilor este aproape intact cu excepția plecării lui Ben White, care a renunțat la acest Mondial din motive personale.

Wilson și Stone sunt refăcuți după ușoare probleme musculare. Raheem Sterling urmează să se întoarcă la echipă după ce a ratat meciul cu Senegalul.

Franța = Mbappe ?

De cealaltă parte, Franța mizează aproape tot pe Mbappe la Qatar 2022.

Anglia, are un istoric care atârnă greu, fiind echipa cu cele mai multe eliminări în fazele superioare ale  Campionatelor Mondiale. Acestea au venit în urma meciurilor cu echipe europene.

Acum, englezii dau piept într-o fază superioară a turneului mondial Qatar 2022, din nou cu o echipă europeană.

De data aceasta poate cea mai puternică din acest moment: Franța !

În sprijinul afirmației trebuie reamintit că formația ,,cocoșului galic” este și campioana mondială en titre.

Față de Rusia 2018 lipsesc acum în primul rând Pogba și Kante. Hernandez de la Bayern Munchen este și el accidentat.

O pierdere extrem de importantă pentru Franța este însă Karim Benzema. Experimentatul jucător, de care cocoșii ar fi avut mare nevoiela Qatar 2022, a suferit o gravă accidentare la genunchi, chiar înainte de începutul turneului.

Deschamps va putea alinia fără probleme o echipă stelară, cum a fost cea din meciul câștigat cu Polonia, pe care Franța a părut că îl câștigă la pas, cu un Mbappe în mare formă. De altfel, atacantul are deja 5 goluri la acest turneu final.

Franța a pierdut un singur meci până acum, cel cu Tunisia, dar acolo a folosit rezervele, fiind deja calificată în faza următoare.

Anglia îi va arunca în luptă cel mai propabil pe: Pickford – Walker, Stones, Maguire, Shaw – Bellingham, Rice, Henderson – Saka, Kane, Foden

În timp ce Franța va juca posibil cu: Lloris – Kounde, Varane, Upamecano, T. Hernandez – Tchouameni, Rabiot – Dembele, Griezmann, Mbappe – Giroud

Fără doar și poate, un meci cât o finală pe care îl veți putea urmări in direct pe TVR 1, sâmbătă 10.12.2022, de la ora 21,00.

Rămâneți conectați și la Magadesport pentru ultimele știri de la Qatar 2022 și nu numai !

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Fotbal International

Televizor: Unde vedem mondialul din Qatar 2022 ?

  • novembre 9, 2022
Drepturile TV pentru meciurile de la CM 2022 au fost achiziționate de Televiziunea Română. Start La televizor vom avea pe
Fotbal International

Ce este nou la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar 2022 ?

  • novembre 13, 2022
Cupa Mondială FIFA 2022 va avea startul duminica viitoare. Deschiderea pe 20 noiembrie, vine la aproape 12 ani după ce
Quitter la version mobile