Superliga

Sepsi OSK – U Cluj: începe ultima etapă a anului 2024 !

Ultima etapă din acest an, cea de-a 21 din ediția 2024-2025 a Superligii României, propune meciuri disputate și foarte interesante. Aceasta și prin prisma competiției ,,strânse” a acestei ediții de campionat, parcă mai acerbă ca niciodată ! ,,Capul de afiș” al rundei îl reprezintă derby-ul Dinamo – Rapid, care se joacă pe ,,Arcul de Triumf” duminică, de la ora 20:00 ! Dar etapa cu numărul 21 debutează în această seară cu un meci forte important, la Sfântu Gheorghe ! Acolo, Sepsi OSK va încerca să ,,țină cu dinții” de un locul de play-off unde tocmai a reușit să ajungă. Va fi foarte dificil însă: primește vizita liderului Superligii, Universitatea Cluj (36 de puncte) ! ,,Șepcile roșii” au la rândul lor o singură opțiune: victoria ! Fragilul avantaj de care se bucură ar putea fi altfel ,,răsturnat” cu ușurință de ,,Câinii roșii” (locul 2, cu 35 de puncte) sau FCSB (locul 3, 34 puncte) !

Sepsi OSK a ajuns în urma ,,forcing-ului de care vă vorbea aici: https://magadesport.ro/sepsi-osk-rapid-la-o-victorie-de-play-off/ și Magadesport, în poziția a 6 a clasamentului Superligiiultimul loc eligibil pentru play-off !

(photo credit: Stirile ProTV)

Elevii lui Valentin Suciu au avut în campionat un adevărat ,,tur de forță” de 8 etape (!), întrerupt abia runda trecută, în Bănie. Acolo au pierdut la limită în fața Universității Craiova, și ea într-o revenire de formă

(photo credit: Romania Libera)

Ultima partidă disputată a lui Sepsi OSK a fost marți, în Cupa României. Cu o echipă ,,improvizată”, au remizat alb la Galați.

Eliminați din competiție, covăsnenii nu s-au ferit să recunoască lipsa de interes pentru trofeul pus în joc. Deși erau considerați o ,,specialistă” a competiției.

Valentin Suciu: ,,… Nu avem un lot atât de mare și de valoros…” !

,, Am avut și foarte multă șansă, este meritul lor acest punct. Sunt jucători pe care îi cunosc, jucători pe care i-am antrenat înainte să preiau echipa mare, sunt jucători din academie (…)

Momentan ne gândim la meciul de vineri. Pentru mine asta e primordial. Ulterior, vom trage linie, vom vedea ce am făcut bine, ce am făcut rău, ce poate fi îmbunătățit (…)

În sezonul acesta de când am preluat echipa mi-am asumat și în fața conducerii și în fața suporterilor și în fața jucătorilor. Trebuie să fim realiști. Nu avem un lot atât de mare și de valoros să mergem pe două fronturi.

Chiar dacă e Cupa României și pe hârtie par să fie adversari accesibili din Liga 3 sau Liga 2, dar deplasările ne omoară (…)

Știam că nu putem face față (…) Dacă mergeam pe două fronturi, poate ne ieșea, dar riscam foarte mult.

Încă sperăm la play-off, dar nu e bătut în cuie. Acesta este obiectivul. Înainte să înceapă Cupa, clasamentul era atât de strâns încât dacă pierdeai două meciuri puteai să te gândești la retrogradare, sunt declarațiile tehnicianului Suciu, după meciul Oțelul – Sepsi OSK, 0-0.

Ioan Ovidiu Sabău: ,,…sper ca jucătorii să fie la fel de maturi, la fel de inteligenți…” !

De cealaltă parte, cum aminteam, Universitatea Cluj se află înaintea meciului cu Sepsi OSK la numai un punct distanță de principalele urmăritoare: Dinamo și FCSB (cu 2 puncte în urma U Cluj).

Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău vin după ce etapa trecută au ,,zdrobit” la Cluj o echipă cu pretenții și în formă în această ediție de campionat: Petrolul Ploiești.

(photo credit: We Love Sport)

Sincopele etapelor 16, 17 și 18, când au pierdut ,,pe linie” cu FCSB, FC Hermannstadt și UTA Arad, par date uitării.

Liderul a revenit și a câștigat ,,derby-ul Clujului” cu CFR, pentru ca etapa trecută să dispună ,,la scor”, cum menționam, de ,,Lupii galbeni”.

Tehnicianul Sabău a vorbit despre partida din această seară, contra lui Sepsi OSK. El a explicat ce înseamnă pentru ,,Șepcile roșiiîncheierea anului 2024 pe prima poziție în clasament.

E un meci cu o echipă care joacă fotbal. Vor fi două echipe care joacă fotbal (…) Cred că va avea un avantaj echipa care se va gândi mai mult la joc și nu la vacanță, care va fi concentrată (…) Am reușit niște lucruri frumoase și sper ca jucătorii să fie la fel de maturi, la fel de inteligenți (…)

Ne dorim foarte mult, am reușit în ultimele două meciuri și evoluții bune, și rezultate bune, care ne-au ținut pe primul loc (…) Bun înseamnă și un egal, chiar dacă mulți spun că nu trebuie să ne gândim la egal, doar la victorie. (…)

Întâlnim un adversar care joacă, e periculos la fazele fixe și are jucători care au calitate. Este echipă care are deja experiență după atâția ani în play-off (…)

Avem și noi orgoliile noastre ca sportivi. Am pierdut o finală de Cupă cu cei de la Sepsi, s-au calificat sezonul trecut în play-off (…)” a declarat Sabău înaintea partidei cu Sepsi OSK.

Echipele probabile

Sepsi OSK: Niczuly – Oteliță, D. Ciobotariu, Haruț, Dumitrescu – Oberlin, Siger, Mino, Fl. Ștefan – C. Matei – M. Coman.
Rezerve la covăsneni: Gyenge, Oroian, Neskovic, Kallaku, Drăghiceanu, Hajdin, Popșa, Cîmpean și Breij.

U Cluj: Gertmonas – Oancea, Masoero, Van der Warff, Chipciu – Rață, Simion, Oaidă – Nistor – Thiam, Blănuță.
Pe bancă, Sabău îi mai are la dispoziție pe Gorcea, Mitrea, I. Cristea, Boboc, Silaghi, Codrea, Miranyan, Bettaieb, Bota, Ov. Popescu, Sfaiț și Tchassem.

Sepsi OSK – Universitatea Cluj începe la ora 19:00 și este în direct, la Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Superliga

CFR Cluj – FCSB, duminică 9 aprilie de la ora 21,00 !

  • avril 8, 2023
Nici una dintre echipele din acest derby al rundei a treia de play-off, nu ar trebui să fie mulțumite cu
Fotbal Intern Superliga

Farul și CSU Craiova, astă seară de la ora 20,30 !

  • avril 8, 2023
Duelul dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova din play-off-ul Superliga este de mare importanță pentru ambele echipe. Farul Constanța
Quitter la version mobile