Fotbal International

Sven-Göran Eriksson: încă o legendă a fotbalului dispare în 2024…

În 1984, românii ,,făceau cunoștință” cu cel care avea să devină în timp un antrenor legendar: suedezul Sven-Göran Eriksson ! Steaua București întâlnea într-o ,,dublă” din Cupa Cupelor pe AS Roma. Iar Eriksson preluase, la 36 de ani, banca tehnică a echipei italiene ! A fost numit consilier tehnic, pentru că nefiind cetățean italian, nu putea fi antrenor… Bucureștenii au fost eliminați (greu) atunci de AS Roma, dar în anii următori își vor lua o ,,revanșă” consistentă față de fotbalul european, precum se știe… Anul 2024, abundă însă în vești triste din fotbal: la 40 de ani de la cele relatate mai sus, tehnicianul suedez a trecut în neființă din cauza unei boli incurabile… Iar acești 40 de ani i-au consolidat o carieră uriașă, celui care la 36 de ani pășea în Ghencea respectându-și un adversar fără ,,nume” în Europa la acea vreme…

Sven-Göran Eriksson a început fotbalul în diviziile inferioare suedeze… La 28 de ani abandona cariera de jucător din cauza unei accidentări la genunchi.

Obține diploma de profesor de educație fizică cu lucrarea ,,Considerații asupra sistemului 4-4-2 în jocul de fotbal”.

IFK Göteborg îl cooptează în staff-ul său ! Iar din 1978 până în 1982, câștigă cu această echipă titlul de campion în Suedia și 2 Cupe.

Prima performanță uriașă: Cupa UEFA cu IFK Göteborg în 1982 !

Dar ,,marea lovitură a începutului de carieră al lui Sven-Göran Eriksson este triumful din Cupa UEFA (actuala Europa League), în sezonul 1981-1982 !

IFK Göteborg a întâlnit atunci în finală pe Hamburger SV. Formatul de atunci prevedea o finală tur-retur, iar suedezii au câștigat pe teren propriu cu 1 la 0 ! Apoi, s-au dezlănțuit în Germania pe Volksparkstadion din Hamburg ! Cu Sven-Göran Eriksson pe bancă, IFK Göteborg a ,,zdrobit” atunci formația germană, cu 3 la 0 !

De aici începe ascensiunea sa europeană, în 1982 semnând cu Benfica Lisabona! Cu lusitanii, Eriksson a luat 3 titluri de campion și o Cupă a Portugaliei.

Așadar, la momentul confruntărilor cu Steaua București în Cupa Cupelor, Sven-Göran Eriksson era deja un tehnician consacrat.

Iar valoarea sa incontestabilă l-a dus pe băncile multor echipe, de pe mai multe continente !

Un palmares de excepție !

După AS Roma, Sven-Göran Eriksson avea să antreneze pe Fiorentina, din nou pe Benfica, apoi Sampdoria, Lazio, Manchester City, Notts County, Leicester, Shenzhen FC, Shanghai Port F.C., Guangzhou sau Al-Nasr.

Sunt doar câteva dintre echipele de club care au beneficiat de experiența pe bancă a lui Sven-Göran Eriksson. Fie în calitate de manager, ca director tehnic, fie consilier sau director sportiv

Anglia, Mexic, Coasta de Fildeș, selecționata națională a Filipinelor l-au avut și ele ca tehnician pe Sven-Göran Eriksson.

Pe lângă performanțele amintite, Sven-Göran Eriksson a mai câștigat 4 Cupe la Italiei, cu Lazio (2), Sampdoria și AS Roma și 2 Supercupe. Ambele cu Lazio.

Tot cu această echipă a reușit și câștigarea Cupei Cupelor, la ultima ediție a organizării acesteia: sezonul 1998-1999 !

Performanțele lui Sven-Göran Eriksson cu Lazio Roma au atins apogeul după câștigarea titlului de campion și a Supercupei Italiei, în sezonul 1999-2000.

Sven-Göran Eriksson: ,,Sper că vă veți aminti de mine ca de un tip pozitiv…” !

Diagnosticat la începutul anului cu o boală incurabilă, tehnicianul suedez s-a stins din viață astăzi

Mesajul său de ,,rămas bun” a fost prezentat de presa sportivă din lumea întreagă …

Am avut o viață bună. Cred că tuturor ne este frică de ziua în care murim, dar viața este și despre moarte. Trebuie să înveți să o accepți așa cum este. Toți sperăm că la sfârșit oamenii vor afirma: «Da, a fost un om bun!», dar nu toată lumea va spune asta.

Sper că vă veți aminti de mine ca de un tip pozitiv care încercat să facă tot ce i-a stat în putință.

Nu am regrete. Mulțumesc pentru tot antrenorilor, jucătorilor, spectatorilor!

A fost fantastic. Aveți grijă de voi și de viața voastră. Și trăiti-o. Adio!”, este ultimul mesaj al lui Sven-Göran Eriksson.

Așadar, anul 2024 abundă în vești tristeMagadesport vă informa aici: https://magadesport.ro/?s=Mario+Zagallo  încă din ianuarie, când plecau dintre noi Mario Zagallo, Franz Beckenbauer și Luigi Riva.

În februarie se stingea Andreas Brehme

Chiar ieri, Magadesport vă informa aici: https://magadesport.ro/christoph-daum-singurul-tehnician-strain-din-istoria-nationalei-romanei/ , despre decesul fostului selecționer al naționalei României, Christoph Daum

Lor li se adaugă din păcate azi, marele Sven-Göran Eriksson

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Fotbal International

Televizor: Unde vedem mondialul din Qatar 2022 ?

  • novembre 9, 2022
Drepturile TV pentru meciurile de la CM 2022 au fost achiziționate de Televiziunea Română. Start La televizor vom avea pe
Fotbal International

Ce este nou la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar 2022 ?

  • novembre 13, 2022
Cupa Mondială FIFA 2022 va avea startul duminica viitoare. Deschiderea pe 20 noiembrie, vine la aproape 12 ani după ce
Quitter la version mobile