Fotbal International

Uruguay – încă un titlu mondial !

Despre fotbalul uruguayan, pasionații de fotbal europeni probabil că nu sunt foarte interesați. Mai ales dacă sunt tineri… Doar un argument: Uruguay este prima campioană mondială din istoria fotbalului !

Uruguay a organizat și câștigat prima competiție de acest gen, în 1930. Nu a fost o întâmplare: peste alți 20 de ani Uruguay devenea din nou campioană mondială. Se întâmpla în …. Brazilia, la Campionatul Mondial din 1950 !

campioana mondială din 1930: Uruguay !

Este cea mai titrată echipă din America de Sud. În sprijinul acestei afirmații: Coppa America a fost câștigată de 15 ori de selecționata ,,La celeste”, la fel ca și Argentina !

Francescoli

De asemenea, mari fotbaliști ai lumii s-au născut în Uruguay. Dintre cei mai recenți amintim doar pe Forlan, Suarez, Cavani, Abreu, Godin, Muslera, Fonseca, Maxi Pereira sau Enzo Francescoli. Înșiruirea este aleatorie, firește…

Forlan

Uruguay – campioană din a treia încercare !

La Cupa Mondială rezervată jucătorilor sub 20 de ani, Uruguay s-a mai aflat la un pas de trofeu în 1997, când a fost învinsă de Argentina în finală cu 2 la 1 și în 2013 când de asemenea, a pierdut la penalty-uri cu Franța, în finală.

De această dată, duminică 11 iunie 2023 în finala competiției amintite, Uruguay a devenit în sfârșit campioană mondială a FIFA U20 World Cup 2023, organizată în Argentina.

Pe stadionul Diego Armando Maradona din La Plata, 40.000 de spectatori au aplaudat victoria tinerilor fotbaliști uruguayeni sub 20 de ani.

Ei au învins în acest meci selecționata similară a Italiei, sub privirile lui Gianni Infantino, președintele FIFA despre a cărui realegere în acest an la cârma forului mondial, Magadesport vă informa aici: https://magadesport.ro/fifa-gianni-infantino-continua-la-conducere-inca-un-mandat/ .

Luciano Rodriguez, atacant la Liverpool Montevideo, a marcat golul victoriei uruguayene în minutul 86, după o lovitură de colț care a generat o bâlbâială în careul italian.

Luciano Rodriguez

Verificarea VAR a validat reușita lui Rodriguez și a fost de ajuns pentru ca Uruguay să devină campioana mondială U20 ediția 2023.

stadionul Diego Armando Maradona

La superlativ !

În prelungirile partidei ,,celeștii” puteau să mai marcheze un gol. După o lovitură liberă executată de italieni, Uruguay a respins și a pornit un contraatac furibund de … 5 contra 1 + portarul italian !

Portarul Sebastiano Desplanches care a blocat cu mare șansă această șarjă, a fost unul dintre cei mai buni jucători ai formației sale. Pe parcursul meciului a avut alte câteva parade de excepție.

Desplanches

S-a terminat 1 – 0.

În ,,finala mică Israelul a învins selecționata U20 a Coreei de Sud cu 3-1. Astfel, Israel a terminat competiția pe locul 3.

Cesare Casadei mijlocaș în Premier League la Reading a câștigat titlul de golgheter cu șase goluri marcate la acest turneu. Dar nu numai atât !

Casadei, împrumutat la ,,the Biscuitmen” (aka Reading) de Chelsea, a fost desemnat și ,,cel mai bun jucător” al turneului.

Cesare Casadei

Pe contre …

În culmea fericirii, președintele președintele Asociației Uruguayană de Fotbal, Ignacio Alonso, a ținut să dea o replică celebrului Kylian Mbappe. Internaționalul francez de la PSG avusese în 2020 o declarație care a stârnit controverse.

,,Argentina și Brazilia nu joacă meciuri de nivel înalt pentru a ajunge la Cupa Mondială. Acolo fotbalul nu este la fel de avansat ca în Europa. De aceea, europenii câștigă mereu“, spunea atunci Mbappe.

Imediat după ce Uruguay a devenit campioană mondială, cum spuneam, președintele Alonso a ținut să dea o replică acestor afirmații.

Mbappe a greșit. Trebuie să fii mai realist și trebuie să te gândești că suntem foarte puternici ca și continent. Pentru că aici s-a născut fotbalul adevărat. Am arătat că putem fi competitivi și că putem câștiga. Am învins fără îndoială o putere, o echipă care a învins Brazilia. Învingem țări de pe toate continentele. Este ceva istoric“, a spus oficialul uruguayan.

Susținând declarațiile președintelui federației uruguayene și omologul său argentinian, Claudio Tapia, i-a amintit lui Mbappe ce titluri deține America de Sud în fotbalul mondial.

Argentina este campioana mondială de seniori. Uruguay este campioană mondială la sub 20 de ani, Brazilia este campioană la sub 17 ani și campioană olimpică. Dar oare cum e posibil, dacă Mbappe a spus că în America de Sud nu există un nivel ridicat“, a scris Tapia pe o rețea de socializare.

Să amintim formația campioană a FIFA U20 World Cup 2023, pentru că în mod sigur, vom mai auzi aceste nume.

Randall RodríguezFacundo González, Sebastián Boselli, Alan Matturro, Rodrigo ChagasFranco González, Damián García (Fabricio Díaz) Anderson Duarte (Andrés Ferrari) Juan Santos (Ignacio Sosa) Luciano Rodríguez (Santiago Homenchenko)

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Fotbal International

Televizor: Unde vedem mondialul din Qatar 2022 ?

  • novembre 9, 2022
Drepturile TV pentru meciurile de la CM 2022 au fost achiziționate de Televiziunea Română. Start La televizor vom avea pe
Fotbal International

Ce este nou la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar 2022 ?

  • novembre 13, 2022
Cupa Mondială FIFA 2022 va avea startul duminica viitoare. Deschiderea pe 20 noiembrie, vine la aproape 12 ani după ce
Quitter la version mobile