Fotbal Intern

Gigi Mulțescu, legenda lui Dinamo București, s-a stins din viață…

Născut pe 13 noiembrie 1951, la București, Gheorghe ,,Gigi” Mulțescu și-a început cariera la juniorii de la Steaua București, dar s-a consacrat ca unul dintre cei mai importanți jucători din istoria ,,Câinilor roșii” ! A câștigat de trei ori titlul de campion al României cu Dinamo și de două ori Cupa României. Un mijlocaș talentat și combativ, Mulțescu s-a remarcat prin viziune, pase precise și un spirit de luptă inegalabil. A antrenat apoi numeroase echipe din România, fiind apreciat pentru capacitatea sa de a revitaliza echipele aflate în dificultate. Supranumit ,,Smurdul« , Mulțescu era adesea chemat să salveze echipe de la retrogradare. A antrenat și în străinătate, obținând succes mai ales în Turcia. Stilul său ofensiv și pasiunea pentru fotbal l-au făcut unul dintre cei mai apreciați antrenori din România. Gigi Mulțescu va rămâne pentru totdeauna asociat cu Dinamo București, clubul căruia i-a dăruit o parte importantă din carieră. În acest … trist an 2024, în care fotbalul mondial s-a despărțit de multe nume care au făcut istorie, Gigi Mulțescu a trecut în neființă azi, la vârsta de 72 de ani…

Gigi Mulțescu a inspirat generații întregi de fotbaliști și antrenori. O personalitate marcantă a fotbalului românesc, atât ca jucător, cât și ca antrenor. A avut o carieră de succes pe teren și o vastă experiență ca antrenor în România și în străinătate.

A jucat în principal pe postul de mijlocaș ofensiv, fiind apreciat pentru tehnica sa, viziunea de joc, fiind și un marcator de excepție !

Cea mai mare parte a carierei de jucător, Gigi Mulțescu și-a petrecut-o la Dinamo București.

În 1984, a fost parte din echipa Dinamo care a ajuns în semifinalele Cupei Campionilor Europeni (actuala UEFA Champions League) ! Un succes major pentru fotbalul românesc la acea vreme, ca și acum !

De-a lungul carierei a jucat pentru multe echipe de pe prima scenă a fotbalului românesc, ca Jiul Petroșani, Politehnica Timișoara sau UTA Arad.

Pe plan internațional a adunat 15 selecții în echipa națională a României și a înscris 3 goluri, între 1979 și 1982.

După retragerea din cariera de jucător, Gigi Mulțescu a devenit antrenor și a pregătit echipe de top din fotbalul românesc. Printre ele: Dinamo București, Universitatea Craiova, Astra Giurgiu, Petrolul Ploiești sau Gaz Metan Mediaș.

Era recunoscut pentru capacitatea sa de a prelua echipe aflate în situații dificile.

Gigi Mulțescu a fost deosebit de apreciat și în Turcia, unde a avut mandate la cluburi precum Samsunspor, Kocaelispor sau Adanaspor.

2024: un an … ,,negru” pentru istoria fotbalului mondial…

Din păcate astăzi, o veste tristă a îndoliat fotbalul românesc și nu numai…

Gheorghe Mulțescu s-a alăturat numelor mari din fotbal care au părăsit această lume în 2024…

Despre ele, Magadesport vă informa aici: https://magadesport.ro/?s=nefiin%C8%9B%C4%83 . Mario Zagallo, Artur Jorge, Luigi Riva, Franz Beckenbauer, Andreas Brehme, Sven-Göran Eriksson sau Christoph Daum, oameni care au scris istorie în fotbalul mondial, mari dispăruți ai anului 2024

Evident, începând cu FRF și LPF, toate cluburile care au beneficiat în timp de experiența lui Gigi Mulțescu și unde acesta și-a lăsat amprenta inconfundabilă dar și multe alte entități din fotbalul intern, au ținut să aducă un ultim omagiu fostului mare jucător și antrenor

FRF

,,Gheorghe Mulțescu a încetat din viață azi, la vârsta de 72 de ani! Federația Română de Fotbal transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților!

La meciurile rămase de disputat în această etapă se va ține un moment de reculegere în memoria fostului internațional român.

Gigi Mulțescu a îmbrăcat de 15 ori tricoul echipei naționale a României, în perioada 1974-1983.

În cariera sa, a evoluat pentru Jiul Petroșani, Dinamo, CSM Suceava, Rocar și UTA Arad. Ca antrenor a activat la mai multe echipe din țară, precum Dinamo, Timișoara, Sportul Studențesc, Vaslui, Ceahlăul, Petrolul etc, dar și în străinătate, în special în Turcia, unde le-a pregătit pe Samsunspor, Kayserispor, Ankaragucu și Gaziantepspor.

Odihnește-te în pace, nea Gigi! Familia fotbalului românesc îți mulțumește și îți rămâne recunoscătoare pentru tot ceea ce ai oferit celui mai iubit sport!” este mesajul de condoleanțe postat de Federație.

LPF

,,Gheorghe Mulțescu, fostul mare fotbalist de la Jiul Petroșani și Dinamo, de 16 ori internațional A, a încetat din viață la vârsta de 72 de ani.

Mulțescu a îmbrăcat tricoul Jiului Petroșani în două perioade: 1971-1979 și 1985-1987 !

După terminarea carierei de fotbalist, s-a dedicat cu pasiune antrenoratului, pregătind, de-a lungul a peste 37 de ani de activitate, numeroase echipe din România, Turcia și Arabia Saudită.

LIGA PROFESIONISTĂ DE FOTBAL TRANSMITE SINCERE CONDOLEANȚE FAMILIEI GREU ÎNCERCATE! DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ ÎN PACE!a postat și Liga Profesionistă.

LPF a decis ca la partidele din Superliga programate astăzi, Poli Iași – U Craiova și CFR ClujFCSB (partidă a cărui prefață, Magadesport a încercat să o facă aici: https://magadesport.ro/cfr-cluj-fcsb-meciul-etapei-a-9-a-de-la-ora-2100/ ) să se păstreze momente de reculegere

Dinamo București

Odihnă veșnică, Gigi Mulțescu! Toate gândurile dinamoviștilor pleacă acum spre familia celui ce a fost marele Gheorghe Mulțescu.

Nea Gigi a fost alături de Dinamo atât atunci când câștiga campionate, ca jucător (1979-1985), oferindu-ne momente de neuitat pe care le transmitem și astăzi, din generație în generație, golul cu Hamburg fiind unul dintre ele, cât și în vremuri gri și negre, ca antrenor al echipei noastre.

Nea Gigi n-a ezitat să fie alături de clubul pe care l-a iubit și a răspuns mereu cu «Prezent» atunci când i-a fost cerut sprijinul, acceptând responsabilitatea postului de antrenor în situații extreme, chiar și pe final de carieră, când starea de sănătate nu mai era favorabilă.

Întreaga suflare dinamovistă îți mulțumește pentru tot ce ai fost și pentru tot ce ai făcut în această viață, Gigi Mulțescu! Veșnic un model de dinamovist și un exemplu de dinamovism”, a fost postarea clubului ,,de suflet” a lui Gigi Mulțescu.

Petrolul Ploiești

Rămas bun, Gigi Mulțescu! Gheorghe Mulțescu, unul dintre numele mari ale fotbalului românesc, ne-a părăsit, astăzi, la vârsta de 72 de ani.

Fotbalist important, cu 359 de prezențe pe prima scenă și cu trei titluri de campion național, Gigi Mulțescu s-a remarcat și în cariera de antrenor, calitate din care a avut strânse legături cu fotbalul ploieștean.

A avut patru mandate pe banca Petrolului, în sezoanele 2003-2004, 2011-2012, 2014-2015 și 2018-2019, rămânând în memoria suporterilor «lupilor» pentru rezultatele bune și pentru jocul spectaculos imprimat echipei noastre. Cu el la cârmă, Petrolul a bifat 697 de minute consecutive fără gol primit, cea mai lungă serie din istoria «găzarilor» (2014/2015). Odihnește-te în pace, Gigi Mulțescu! Condoleanțe familiei îndurerate!” au transmis și petroliștii.

Universitatea Craiova

,,Veste tristă: astăzi ne-a părăsit Gigi Mulțescu, fostul antrenor al Științei. Mulțumim pentru toate amintirile de neuitat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!.

Rapid București

,,Gigi Mulțescu, fost antrenor la Rapid, va rămâne în amintirea tuturor pentru pasiunea, devotamentul și iubirea fără margini cu care a tratat fotbalul.

Condoleanțe familiei și celor apropiați!.

CFR Cluj

,,Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea la cele veșnice a antrenorului Gheorghe Mulțescu!

În această seară, înaintea meciului cu FCSB, vom ține un moment de reculegere în memoria sa!

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndurerate!.

Universitatea Cluj

,,Astăzi ne luăm rămas bun de la Gheorghe Mulțescu, cel care a antrenat Universitatea Cluj în sezonul 2007-2008. El începea mandatul cu un succes răsunător cu 2-1 pe „Ion Moina” împotriva Stelei. Jovanovic din foarfecă și Goga marcau atunci pentru „studenți”

Drum lin spre cer, Gheorghe Mulțescu!.

UTA Arad

,,Veste tristă pentru fotbalul românesc. În această dimineață, Gigi Mulțescu a încetat din viață, la vârsta de 72 ani.

La UTA a activat în sezonul 1988-1989 în calitate de jucător-antrenor. A evoluat în 18 meciuri pentru „Bătrâna Doamnă,” timp în care a marcat 10 goluri în stagiunea respectivă de Divizia B.

Drum lin, în pace, Gigi Mulțescu!.

FC  Hermannstadt

,,Un om care a dat TOTUL pentru fotbal! Odihnă veșnică, Gheorghe Mulțescu!

Condoleanțe familiei! au transmis și sibienii.

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Fotbal Intern

România vs. Belarus – victoria, singura opțiune acceptată !

  • mars 28, 2023
România – Belarus, al doilea meci din preliminariile pentru EURO 2024, care se joacă astăzi de la 21:45, pe Arena
Fotbal Intern

Sportul Studențesc – șanse de revenire ?

  • mars 30, 2023
,,Gașca Nebună”, cum este supranumită gruparea studenților este una dintre cele mai vechi echipe de fotbal din țară. Înființat în
Quitter la version mobile