Champions League

PSG vs. AC Milan sau Donnarumma vs. Maignan !

Confruntarea dintre PSG și AC Milan va fi marcată de duelul portarilor Gianluigi Donnarumma și Mike Maignan. În porțile echipelor lor de club, portarii selecționatelor naționale ale Italiei și Franței vor avea o seară cu totul specială.

PSG și AC Milan este, fără doar și poate, ,,meciul zilei” de mâine 25 octombrie, din UEFA Champions League.

Cele două formații fac parte alături de Borussia Dortmund și Newcastle United din Grupa F, așa cum Magadesport v-a informat deja aici: https://magadesport.ro/grupele-uefa-champions-league-sezonul-2023-2024/ . O adevărată ,,grupă a morții” cum a fost ea denumită în presa franceză de sport !

Cum aminteam, o situație interesantă referitoare la goalkeeperii celor două adversare de mâine. Portarul echipei Italiei, fost la AC Milan, apără acum culorile lui PSG.

Cel al selecționatei Franței, format la Paris, poartă mâine tricoul rossonerilor.

Portarul Italiei din poarta lui Paris Saint Germain !

Gianluigi Donnarumma și Mike Maignan, de 28 de ani se vor întâlni pentru prima dată față în față, miercuri de la ora 22,00 (ora României).

La mai bine de doi ani de la sosirea la PSG, Donnarumma se pregătește să se intersecteze din nou cu AC Milan. De data aceasta ca adversar !

Ajuns la milanezi în 2013 la vârsta de 14 ani, actualul portar al PSG a jucat pentru italieni de 251 de ori în toate competițiile, fiind chiar căpitan.

A fost ani la rând preferatul suporterilor de pe San Siro. Însă după câștigarea EURO 2020 cu selecționata Italiei, când a ales să se alăture lui PSG din postura de jucător liber de contract, toată simpatia tribunelor s-a transformat în ură.

Donnarumma – persoană non-grata la AC Milan !

Bannerele insultătoare au înflorit în Lombardia pentru a-l ataca pe „Dollarumma”, acuzat că a schimbat pentru bani, atașamentul față de clubul milanez.

În octombrie 2021, înaintea semifinalei Ligii Națiunilor dintre Italia și Spania, fanii Milanului și-au afișat ostilitatea în tot orașul, cu mesaje amenințătoare chiar: „Donnarumma shit man”, „Nu vei mai fi niciodată binevenit la Milano” sau „ Ai grijă când te plimbi prin Milano”…

Mari figuri din istoria clubul rossonero l-au atacat în presă, precum Paolo Maldini. „Eu cred că într-o lume ideală, singura motivație adevărată a unui fotbalist ar trebui să fie pasiunea. Dar dacă scopul tău este să obții bunăstarea socială și bani pe care să-i dai familiei (…) acestea sunt motivații pe care le putem înțelege și respecta”, a spus directorul sportiv al Milanului, la începutul anului 2022, în presa italiană.

Fabio Capello, fostul jucător și antrenor imens al Milanului, a fost și mai tăios în octombrie 2021.

Donnarumma a fost nerecunoscător față de Milan, mergând la PSG. Pentru tot ce a dat clubul pentru el și familia lui când era copil, ar fi trebuit să se comporte diferit.

Portarul lui PSG a fost huiduit de fiecare dată când a revenit în tricoul naționalei pe San Siro.

,,Este important pentru mine să am o relație bună cu Milan (…) Întotdeauna am dat tot ce am putut până la ultimul meu meci. Este normal să mă doară puțin criticile. Dar nu am avut timp să mă gândesc la asta. Trebuie să rămân concentrat și să nu mă las prins de emoții. Vor fi mulți, va fi o mare bucurie să-mi cunosc foștii coechipieri (…) Trebuie să las emoțiile deoparte și să mă concentrez pe meci. Am petrecut opt ​​ani minunați la Milano. Mulțumesc clubului pentru ce mi-a dat, dar astăzi mă simt foarte bine la Paris » a spus Gianluigi Donnarumma.

Portarul Franței din poarta lui AC Milan !

La rândul său, Mike Maignan se pregătește și el să trăiască o seară specială pe Parc des Princes.

Născut în Cayenne, Guyana, Mike Maignan a ajuns în Franța continentală la școala primară.

S-a alăturat centrului de pregătire PSG în 2009, la 14 ani (ca și Donnarumma la Milano !). Cu doi ani înainte de sosirea proprietarilor de la QSI (Qatar Sports Investment).

După ce a trecut pe la grupele U15 la U19, a semnat primul său contract profesionist aproape de majorat.

După ce a fost pe bancă, ca rezervă a lui Salvatore Sirigu sau Nicolas Douchez, a decis să plece în 2015 la Lille. Aici a cunoscut consacrarea ajungând campion Franței 2021 și fiind ales cel mai bun portar din Ligue 1.

În iulie 2021 AC Milan plătea peste 15 milioane de euro pentru a-l achiziționa pe Maignan, care a preluat acum și locul lui Hugo Lloris în naționala Franței.

Echipe probabile

PSG: Donnarumma – Hakimi, Marquinhos, Skriniar, L. Hernandez – Zaire-Emery, Ugarte, Vitinha – Dembele, Ramos, Mbappe.

AC Milan: Maignan – Calabria, Thiaw, Tomori, T. Hernandez – Musah, Krunic, Reijnders – Pulisic, Giroud, Leao.

PSG – AC Milan se joacă mâine, 25 octombrie pe stadionul Parc des Princes de la ora 22,00 și este transmis în direct pe DIGI 1, ORANGE, PRIMA SPORT.

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Champions League

PSG – Bayern München, 14 februarie 2023, de la ora 22,00 !

  • février 13, 2023
Paris Saint-Germain a pierdut meciul din deplasare cu AS Monaco (1-3) de sâmbătă 23 februarie din Ligue 1. PSG nu
Champions League

Vinicius Jr. eroul meciului Liverpool – Real Madrid din optimile UCL !

  • février 22, 2023
Prima manșă a optimilor Champions League a adus marți seară un meci excepțional, între două mari forțe ale fotbalului european.
Quitter la version mobile