Euro 2024

România și … tortul EURO 2024 !

Selecționata noastră s-a calificat la turneul final de anul viitor din Germania ! După 16 ani România ajunge din nou la EURO ! Iar în contextul în care există voci care spun că această calificare este ceva obișnuit, că naționala României trebuia să se califice en fanfare dintr-o grupă foarte slabă, le recomandăm să revadă unele rezultate-șoc ale acestor preliminarii pentru EURO 2024: Kazahstan – Danemarca 3-2, Moldova – Cehia 0-0, Țara Galilor – Armenia 2-4, Irlanda de Nord – Kazahstan 0-1, Moldova – Polonia 3-2, Bosnia – Luxemburg 0-2, Macedonia de Nord – Italia 1-1, Albania – Polonia 2-0, Albania – Cehia 3-0, Elveția – Belarus 3-3, Azerbaidjan – Suedia 3-0, Luxemburg – Bosnia 4-1 sau … ,,minunatul” Elveția – Kosovo 1-1 !

România a reușit să treacă testul capital cu selecționata Israel-ului, arătând că merită să joace anul viitor la EURO 2024 !

Cea ce a bucurat în mod special a fost atitudinea ! De mult nu am mai văzut o asemenea determinare în jocul naționalei noastre, care a reieșit în dese rânduri la iveală prin atitudinea unor jucători precum ,,noul George Pușcaș” (despre al cărui joc de nota 10, Magadesport vă vorbea aici: https://magadesport.ro/category/top-player/ ) ,,gladiatorulBurcă sau incisivul Rațiu !

Un moment în care nivelul de concentrare al echipei antrenate de Edward Iordănescu a fost relevat, este cel de la schimbarea căpitanului Stanciu ! Îndemnurile acestuia la adresa jucătorilor rămași în teren, sunt edificatoare pentru ce a oferit România în acest meci !

Un clișeu arhicunoscut: ,,Nu mai există echipe slabe” !

O sărbătoare care se va finaliza în meciul contra elvețienilor ! Poate prea încrezători în câștigarea grupei, chiar de la tragerea la sorți…

Iar meciul cu Elveția, în care nu se mai joacă pentru calificare ci pentru șefia grupei (o adevărată … Supercupă !) are importanța lui…

Dar dincolo de urnele valorice în care vom fi distribuiți (în funcție de rezultatul cu Elveția, în urna 2 sau chiar 4 !) este clar că la EURO nu vor fi echipe ,,pe care să le … preferăm” sau să le ,,evităm” !

Naționalele care vor obține calificarea (chiar Israel, care are un culoar favorabil prin Nations League) vor veni să joace fotbal, indiferent de adversar ! Așa cum unele au făcut-o și în preliminarii, după cum v-am arătat mai sus !

Prin urmare, meciul cu Elveția trebuie câștigat de România ! Măcar prin prisma faptului că selecționata helvetă ne-a administrat în timp, niște înfrângeri usturătoare (7-1 în 1967, preliminarii EURO 1968 sau 4-1 World Cup SUA 1994, într-un meci cu un arbitraj dezastruos pentru noi) ori ne-au încurcat în preliminariile pentru World Cup Spania 1982 sau cele pentru EURO 1992 !

După ce nu au reușit contra Kosovo, Belarus și Israel…

Și de această dată aroganța elvețienilor nu se dezminte ! Acest lucru reiese din presa lor de sport…

Egalul este interzis (…) Cu egalul cu Kosovo, echipa națională a Elveției a obținut biletul pentru Campionatul European. Ultimul meci este despre câștigarea grupei – și o tragere la sorți favorabilă.

Meciul cu România nu este doar despre prestigiu. Locul din calificări are un impact direct asupra tragerii la sorți pentru Campionatul European. Din postura de câștigătoare de grupă, Elveția ar fi în urna a doua. Pentru prima urnă nu există șanse din cauza numeroaselor egaluri.

Totuși, dacă Elveția termină grupa I pe locul al doilea, există chiar riscul de a fi în a patra urnă (…) Iar diverși jucători de clasă mondială ne-ar înfrunta încă din faza grupelor. De exemplu, o grupă cu Anglia, Danemarca și Olanda ar fi posibilă” scriu jurnaliștii din Țara Cantoanelor.

Elvețienii uită cel puțin două lucruri esențiale:

1. Nu au reușit o victorie în fața noastră nici pe teren propriu !

2. NIMENI nu a învins România în aceste preliminarii !

În cea ce ne privește, de mult nu am mai jucat un astfel de meci, asemănător cu degustarea unei felii de tort !

Cu biletele pentru EURO 2024 în buzunar, cu un moral excelent după dificilul meci cu Israel și în fața unui stadion arhiplin, România va sărbători indiferent de rezultat !

Lipsiți de presiune, nimic nu ne va împiedica să facem spectacol contra Elveției mâine seară !

Pentru că la sfârșit vom ciocni o cupă de șampanie și vom savura tortul calificării la EURO 2024 !

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Euro 2024 Fotbal International

România începe jocurile din calificările pentru EURO 2024 !

  • mars 20, 2023
Totodată, Federația Română de Fotbal a prezentat noul echipament al echipei naționale pentru această campanie de calificare. Cele trei variante
Euro 2024

EURO 2024 – jucători noi în naționalele importante ale Europei !

  • mars 23, 2023
Mulți jucători pot debuta pe scena internațională în această săptămână, în jocurile contând pentru calificările la EURO 2024. Echipele naționale
Quitter la version mobile