Champions League

UEFA Champions League: City, Bayern, PSG, Real, Barcelona, Atletico, Arsenal și Borussia – în sferturile UCL !

Performera sezonului trecut a UEFA Champions League, finalista Inter Milano, nu a mai putut repeta performanța ajungerii în fazele superioare ale competiției. Lautaro Martinez & co. au fost eliminați de echipa co-naționalului nostru Horațiu Moldovan, Atletico Madrid. Alături de spanioli, Manchester City, Bayern Munchen, PSG, Real Madrid, FC Barcelona, Arsenal și Borussia Dortmund s-au calificat în sferturile de finală ale ediției 2023-2024 din UEFA Champions League.

UEFA Champions League și-a aflat așadar cele 8 componente ale partidelor din sferturi ! Atletico Madrid a smuls calificarea în faza superioară a competiției eliminând Inter Milano la penalty-uri.

În urmă cu 2 săptămâni, madrilenii pierdeau cu 1 la 0 pe stadionul Giuseppe Meazza ! Arnautovic marca pentru cele 3 puncte care dădeau șanse italienilor la calificare. Ceva mai multe șanse…

Aceasta pentru ca în meciul de ieri seară, Frederico Dimarco să declanșeze ,,nebunia” pentru Inter Milano, în returul optimilor de finală ale UEFA Champions League, după o fază gen … play-station ! Era minutul 32 !

Până la acest gol, cele două echipe … ,,se punctaseră” ca doi boxeri de categoria grea… Ocazii periculoase, care puteau aduce golul pentru oricare dintre ele.

Doar 2 minute au putut menține italienii însă acest avantaj … Griezmann aducea egalarea, după un luft incredibil al lui Pavard, la 11 metri ! Această reușită ,,a dat aripi” spaniolilor, în rândul cărora francezul Griezmann a fost ,,vârful de lance” !

Nici Inter nu a cedat, ocaziile uriașe ale lui Thuram sau Barella aducându-l pe Inzaghi în pragul unei crize de nervi…

Meci de … infarct !

Intrarea lui Memphis Depay în minutul 79 a schimbat destinul acestui meci din UEFA Champions League ! Traseele ,,desenate” de Simeone l-au adus pe olandez până la urmă în minutul 86, singur în zona centrală, tot la 11 metri, de unde a șutat pentru 2 la 1 !

Iar Atlético Madrid putea încheia chiar partida înainte de prelungirile care au urmat ! Asta dacă Riquelme nu șuta ,,peste” tot din zona punctului de la 11 metri și … tot din pasa aceluiași Griezmann ! A fost o ocazie uriașă, poate cea mai mare a acestui retur din UEFA Champions League ! Simeone s-a părbușit cu fața în gazon, lângă banca de rezerve…

Prelungirile, dominate progresiv de Inter, nu ar fi putut fi atinse dacă Depay sau Rodrigo Riquelme ar fi fructificat pasele lui … Griezmann !

De cealaltă parte, Inter Milano ar fi putu înscrie și ea, prin Lautaro Martinez.

Până la loviturile de departajare, ar mai fi de notat gestul nesportiv al lui Thuram asupra lui Savic. Fără doar și poate, francezul trebuia eliminat, însă nici arbitrul, nici VAR-ul nu au semnalat nimic…

Prea mult pentru Martinez…

Loviturile de la 11 metri au fost la fel de spectaculoase ca și desfășurarea partidei ! S-au evidențiat desigur, Sommer și Oblac, portarii celor două echipe. Cei doi au parat șuturile lui Alexis Sanchez și Klaassen de la Inter, respectiv Saul Niguez de la Atlético.

Însă penalty-ul decisiv nu a fost ratat datorită intervenției unuia dintre goalkeeperi

Vedeta lui Inter, Lautaro Martinez, un fotbalist despre care Magadesport v-a vorbit în numeroase ocazii aici: https://magadesport.ro/?s=Lautaro+Martinez , nu a suportat presiunea uriașă la care s-a ajuns…

A șutat mult peste poartă, ,,luând și o brazdă” ușoară din gazon… În mod evident, lipsa de concentrare a fost cauzată în primul rând de efortul uriaș depus de argentinian, dar și de miza uriașă de pe umerii săi, de care am amintit mai sus…

Atlético Madrid s-a alăturat astfel ,,greilor” europeni, în lupta pentru un loc în semifinalele UEFA Champions League !

Mâine, de la ora 13:00, va avea loc la Nyon tragerea la sorți pentru stabilirea adversarelor din sferturile de finală a acestei ediții de UEFA Champions League.

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Champions League

PSG – Bayern München, 14 februarie 2023, de la ora 22,00 !

  • février 13, 2023
Paris Saint-Germain a pierdut meciul din deplasare cu AS Monaco (1-3) de sâmbătă 23 februarie din Ligue 1. PSG nu
Champions League

Vinicius Jr. eroul meciului Liverpool – Real Madrid din optimile UCL !

  • février 22, 2023
Prima manșă a optimilor Champions League a adus marți seară un meci excepțional, între două mari forțe ale fotbalului european.
Quitter la version mobile