Farul Constanța a câștigat Superliga României după ce a învins pe teren propriu formația patronată de George Becali, FCSB.
FCSB a condus cu 2 la 0 dar nu a putut face față ritmului infernal, impus de echipa lui Hagi. Magadesport v-a relatat pe scurt deznodământul acestei partide, aici: https://magadesport.ro/farul-constanta-a-castigat-superliga-romaniei/ .
Se împlinesc opt ani de când FCSB nu a mai câștigat un titlu de campioană.
În mod firesc, așa cum la polul opus Gheorghe Hagi adună pe bună dreptate laurii pentru munca titanică depusă la Constanța, criticile adresate învinșilor sunt îndreptate în mare parte, către Becali.
Din nou, ca și în anii trecuți, lipsa unui antrenor de valoare, subțirimea lotului (cel puțin în cea ce privește banca de rezerve), dar și ecartul valoric între compartimente (Compagno, Olaru, Coman vs. Dawa, Tamm, sau Cristea) sunt principalele subiecte ale acestor nemulțumiri ale suporterilor, dar ele au fost identificate și de analiștii din presă, foști fotbaliști de valoare și tehnicieni.
Adevărul este că în ultimii ani, echipa bucureșteană a părut mereu că merge ,,în trei roți”: când avea apărare, nu avea un vârf de valoare, când avea vârf și apărare nu avea portar sau când le avea pe toate acestea, le lipsea un mijloc puternic.
Acum, este în situația de a avea atac, mijloc și portar, dar fără o apărare de același nivel. Nu în ultimul rând, sau poate chiar în primul, un tehnician valoros și o bancă de rezerve capabilă să suplinească titularii.
Charalambous: ,,Adversarul a fost mai bun” !
Venind vorba de tehnician, cipriotul Charalambous a încercat câteva explicații ale jocului dezastruos al echipei din repriza a doua.
,,Am jucat multe mingi lungi. Adversarul a fost mai bun. Nu am fost cei care trebuia să fim în cel mai important meci al sezonului. Pe de altă parte, dacă mă uit la ultimele meciuri ale echipei, nu pot spune nimic rău despre jucători.
Am fost foarte aproape să luptăm până la ultima etapă, dar nu am arătat ce trebuia să arătăm azi. Farul a fost mai bună în repriza a doua şi a meritat victoria.
A fost important golul marcat de Farul înaintea pauzei. Pentru noi a picat foarte prost. Îi felicit pe cei de la Farul şi pe antrenor.
În repriza a doua n-am jucat bine. Era cel mai important meci al nostru, dar nu l-am abordat bine. Îmi pare rău pentru suporteri că au venit aici şi am pierdut. Vreau să le cer scuze”, a declarat antrenorul FCSB.
Becali, debusolat după ratarea (din nou) a campionatului !
Andrei Cordea, Andrea Compagno, Ovidiu Popescu, Deian Sorescu sau Iulian Cristea sunt printre jucătorii criticați de patron după înfrângerea de la Ovidiu și ratarea campionatului.
De altfel, presa dădea numele lui Valentin Crețu, Billel Omrani, Joonas Tamm, Boban Nikolov, ca fiind jucătorii la care FCSB va renunța la sfârșitul sezonului.
După acest eșec, mai mult ca sigur că nici Deian Sorescu nu va mai fi în lot din sezonul următor.
Cât despre antrenorul Charalambous, Becali a declarat că dacă va dori să continue la FCSB, va trebui să accepte o reducere salarială.
În mod firesc, vor urma ajustări la echipă. George Becali a declarat că are două soluții. Ori va încerca să investească în continuare sume mari, pentru a ,,lua campionatul la pas” ori va ,,subția” finanțarea și FCSB va deveni o echipă de pluton, ,,locurile 5-6”. Patronul nu este încă decis pe care dintre ele o va alege.
În orice caz, vor fi jucători care vor pleca de la echipă, pentru că au demonstrat că ,,nu sunt de Steaua”, a mai spus Becali.
„Sunt cinci jucători care o să plece, le expiră contractele. Şi apoi avem două soluţii, dar nu sunt convins pe care să o aleg. O să vedem. Ori tăiem şi facem şi dregem, ori mai riscăm, investim şi să luăm campionatul la pas. Ce putem tăia, tăiem! Despre Cristea am spus de aseară, lăsați-l să plece liber! Ai luat destul de mulți bani, pleacă! Oaidă… jucători care nu sunt de Steaua. FCSB, ca să nu cumva să mă dea în judecată Talpan.”
Magadesport anticipează că vor mai fi (sau ar trebui să fie) și alte nume pe lista plecărilor.
Important este însă, cu cine vor fi înlocuiți.
Punct și … de la capăt !
Despre aceasta, ca de obicei, George Becali ,,știe” ce tip de jucători lipsesc echipei.
„Vreau doi fundași centrali, un mijlocaș, dirijor care la 2-0 să dirijeze echipa spre al treilea și al patrulea gol, nu «bufa-bufa» de frică. Și chiar și un atacant, care nu numai să devieze, precum Compagno, dar să țină de minge, să aștepte echipa pe contraatac”.
La finalul declarațiilor, patronul FCSB a recunoscut meritele lui Gică Hagi în proiectul de la Farul Constanța.
„Hagi… ce să spui de el? Păi, numai el a putut să facă așa ceva, cu o echipă de copii, de la 2-0 să remonteze. Cine putea să facă așa ceva? E mentalitatea de mare profesionist, de muncitor, de om care cunoaște fotbal și care îi mănâncă dacă nu fac ce trebuie să facă. A dat Nedelcu o minge lungă și a țipat la el: «Bă, mingea jos!» La noi ce a fost? Tavi Popescu se ducea pe acolo, aștepta mingea, voia să dribleze. Du-te, mă, atacă și fă ceva. La mijloc, Ovidiu Popescu se ascundea de minge, el, ăla agresivul. Păi cum poți să câștigi?”, a concluzionat cu amărăciune Becali.