Fotbal Intern

FCSB a pierdut procesul cu CSA !

La Curtea de Apel s-a pronunțat astăzi verdictul interminabilului proces dintre CSA Steaua Bucureşti și FCSB, referitor la palmares. În luna martie din acest an, Înalta Curte de Casţie şi Justiţie decisese rejudecarea, pe baza unei erori de procedură.

FCSB nu are în palmares perioada 1947 – 1998 și nici cea din intervalul 2003 – 2017 din istoria Steaua București ! Acestea se află în proprietatea CSA !

În cea ce privește palmaresul aferent perioadei 1998 – 2003, acesta … nu este în dreptul nici uneia dintre părți !

Aceasta este, pe scurt, soluția în procesul dintre echipa armatei CSA și clubul deținut de George Becali, FCSB.

Despre disputa între cele 2 entități care a scindat și afectat întreg fotbalul românesc, Magadesport v-a informat în dese rânduri aici: https://magadesport.ro/?s=CSA+FCSB .

Verdictul

În termeni juridici, comunicatul arată așa cum îl puteți citi mai jos. În cea ce-l privește pe suporterul stelist, acesta este însă mai bulversat ca oricând.

,,Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. Fotbal Club FCSB S.A. (fostă Fotbal Club Steaua Bucureşti SA). Admite cererile de intervenţie accesorie formulate de Asociaţia Steaua 1947 LTD Bucureşti şi Asociaţia Salvaţi Steaua.

Anulează în parte sentinţa apelată şi rejudecând: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului CSA în privinţa cererii având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003. Și respinge această cerere în consecinţă.

Respinge excepţiile inadmisibilităţii, a lipsei de interes, a lipsei calităţii procesuale active şi pasive invocate în legătură cu cererea conexă. Ca neîntemeiate.

Respinge cererea conexă privind constatarea dreptului de a utiliza, în perioada 2003-2017, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist ,,Steaua Bucureşti”. Ca neîntemeiată.

Menţine dispoziţiile sentinţei referitoare la soluţia în privinţa constatării că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei „Steaua Bucureşti” din 1947 şi până în 1998 aparţine reclamantului CSA şi referitoare la soluţia dată cererii conexe vizând perioada 1947-2003.

Obligă intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicarea deciziei, care se va depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Pronunţată azi, 23.10.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei », este decizia instanței în procesul dintre CSA și FCSB.

Curtea de Apel a luat această decizie care poate fi contestată cu recurs în 30 de zile.

Se caută un nou Becali ?

Situația este însă foarte simplă: prin comportamentul său lipsit de diplomație, finanțatorul FCSB a îndepărtat cele mai mari nume pe care fotbalul românesc le-a furnizat vreodată ! Ele sunt certificate de performanțele obținute, fără discuție…

Pe de altă parte, neputând fi îndepărtat altfel de la club, s-a luat hotărârea creării unui surogat căruia să-i fie predate juridic, prerogativele echipei.

Însă acum cei care au venit cu această soluție au 2 probleme majore:

1. CSA nu poate promova (tot conform legii !) în Superliga, fiind un club departamental.

2. Majoritatea covârșitoare a suporterilor a rămas alături de echipa lui Becali…

Ar mai fi un punct 3, la fel de … încâlcit: pentru a promova, CSA trebuie … privatizat ! Mai pe românește, trebuie căutat un nou Becali ! Ironic…

Iar costurile pe care noul investitor va trebui să le achite sunt, conform presei, exorbitante !

Și ar mai fi un impediment aici: magistratul Talpan se opune acestei soluții: nu dorește un finanțator al echipei, pentru a nu se ajunge într-o situație similară !

Prin urmare CSA caută un nou Becali care să aibă la club statutul de … ,,subordonat” ! Adică așa cum se procedează în structuri: și … finanțator și cu … banii luați, ca să ne exprimăm decent !

Boglea: ,,Decizia nu este executorie” !

După aflarea verdictului de azi, avocatul FCSB, Virgil Boglea a făcut o primă declarație de presă, urmând să revină cu un comunicat mai amplu.

,,E o situație inedită, nu s-a mai văzut așa ceva în România sau în fotbalul mondial. Instanța a decis că există atâtea palmares-uri câte entități juridice sunt.

Până în 1998 palmaresul este la CSA, nu neapărat la secția de fotbal. Apoi vin AFC Steaua și din 2003 FCSB.

Decizia nu este executorie, deci nu văd să aibă efecte pe plan sportiv. Nu știu dacă se face recurs, pentru că am văzut că cei de la FCSB au spus că vor doar palmaresul din 2003.

Personal eu nu văd cum poți da palmaresul până în 1998 unei secții nou înființate, dacă atunci au cedat-o cu totul.

Dar este o părere personală. Voi ieși cu un comunicat după ce văd motivarea a concluzionat avocatul FCSB.

Doru

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Fotbal Intern

România vs. Belarus – victoria, singura opțiune acceptată !

  • mars 28, 2023
România – Belarus, al doilea meci din preliminariile pentru EURO 2024, care se joacă astăzi de la 21:45, pe Arena
Fotbal Intern

Sportul Studențesc – șanse de revenire ?

  • mars 30, 2023
,,Gașca Nebună”, cum este supranumită gruparea studenților este una dintre cele mai vechi echipe de fotbal din țară. Înființat în