Cupa Romaniei

Cupa României: ,,Competiția surprizelor” nu se dezminte !

S-a încheiat prima etapă a fazei grupelor din Cupa României, ediția 2024 – 2025 ! Cea mai veche competiție fotbalistică din România a programat în intervalul 29-31 octombrie 12 meciuri în cadrul celor 4 grupe ale actualei ediții.

Cupa României își respectă renumele de „Competiția surprizelor”, încă din primele meciuri ale fazei grupelor. Potrivit clișeului „în meciurile de Cupă se poate întâmpla orice” și ediția de anul acesta aduce rezultate care confirmă această sintagmă.

În cadrul Grupei A de exemplu, CFR Cluj nu a reușit să treacă de FC Argeș (2-2) ! Evident, rezultatul nu este menit să consolideze poziția lui Dan Petrescu pe banca clujenilor. Poziție amenințată deja, după evoluția de până acum din Superligă

În Grupa B Metalul Buzău a produs una dintre cele mai mari surprize, învingând una dintre favoritele Superligii, Universitatea Craiova, echipă văzută de mulți ca având chiar … „șanse la titlu”. Craiova a pierdut neașteptat cu 1-0 în fața formației de Liga a II-a, declanșând un adevărat scandal în Bănie, ce ar putea duce la demiterea antrenorului Constantin Gîlcă.

Un alt rezultat-surpriză s-a petrecut în Grupa C, în partida dintre Sănătatea Servicii Publice și Farul Constanța. Acolo, Rivaldinho a înscris golul egalizator pentru ,,marinari” în minutul 85, salvând echipa lui Gheorghe Hagi de la o criză și mai profundă.

Firește că nici rezultatul de egalitate nu este de natură să mai ,,liniștească apele” în vestiarul de la Ovidiu … De altfel, despre problemele de la Farul Constanța, Magadesport v-a mai vorbit recent, aici: https://magadesport.ro/echipa-etapei-a-13-a-din-sezonul-2024-2025-al-superligii/.

În Grupa D, două surprize de proporții au făcut valuri. CSM Unirea Alba Iulia formație de Liga a 3-a (!) și divizionara secundă AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, au reușit victorii împotriva echipelor de primă ligă, Sepsi OSK, respectiv Oțelul Galați, în această primă etapă din Cupa României.

Dar să vedem rezultatele complete și clasamentul din Cupa României, etapa I-a a fazei grupelor, așa cum sunt ele afișate pe site-ul oficial al FRF !

GRUPA A

Campionii FC Argeș – CFR Cluj 2-2 (1-2)

Au marcat: Borța (7), Vl. Morar (77) / Mogoș (32), Abeid (44)

CS AfumațiCeahlăul Piatra Neamț 0-0

FC Botoșani – FC Rapid 1923 0-2 (0-1)
Au marcat: Boupendza (35), R. Pop (52)

FC Rapid 192311002-03
Campionii FC Argeș10102-21
CFR Cluj10102-21
CS Afumați10100-01
Ceahlăul10100-01
FC Botoșani10010-20

GRUPA B

Agricola BorceaACS Petrolul 52 0-3 (0-2)
Au marcat: Hanca (40, 45+1), Irobiso (58)

DinamoFCSB 0-4 (0-0)
Au marcat: Al. Băluță (56), Phelipe (70), Ștefănescu (81, 88)

Metalul Buzău – Universitatea Craiova 1-0 (0-0)
A marcat: Robu (83)

FCSB11004-03
ACS Petrolul 5211003-03
Metalul Buzău11001-03
Universitatea Craiova10010-10
Agricola Borcea10010-30
Dinamo10010-40

GRUPA C

Politehnica IașiUTA Arad 1-1 (1-0)
Au marcat: Harrison (30) / Fabry (56)

Unirea UngheniFC Hermannstadt 1-2 (0-1)
Au marcat: Magyari (89) / Chițu (19), R. Popescu (65)

Sănătatea Servicii Publice – Farul Constanța 1-1 (0-0)
Au marcat: Paul (48) / Rivaldinho (85)

Hermannstadt11002-13
UTA Arad10101-11
Politehnica Iași10101-11
CS Sănătatea10101-11
Farul Constanța10101-11
Unirea Ungheni10011-20

GRUPA D

SCM Râmnicu VâlceaCSM Reșița 0-1 (0-0)
A marcat: Bocșan (50)

CSM Unirea Alba Iulia – Sepsi OSK 1-0 (0-0)
A marcat: Giosu (86)

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Oțelul Galați 2-1 (0-1)
Au marcat: Dolny (86 pen.), Jebari (90+5) / Tănasă (10)

AFK Csikszereda11002-13
Unirea Alba Iulia11001-03
ACSM Reșița11001-03
Oțelul Galați10011-20
SCM Rm. Vâlcea10010-10
Sepsi OSK10010-10
Doru

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Cupa Romaniei

Cupa României: finala de la Sibiu !

Deținătoarea trofeului Sepsi OSK Sfântu Gheorghe va încerca să-și apere trofeul în fața Universității Cluj. Se poate spune că echipa
Cupa Romaniei

Sepsi OSK a câștigat, pentru a doua oară consecutiv, Cupa României !

Deținătoarea trofeului, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și-a apărat trofeul în fața Universității Cluj. Aseară, pe Stadionul Municipal din Sibiu, echipa