Premier League

Bursa transferurilor din Premier League

În prima ligă engleză, imediat după sfârșitul World Cup Qatar 2022, lucrurile s-au pus în mișcare.

Bursa transferurilor anunță mutări importante pentru echipele de top din Anglia.

Astfel, olandezul Cody Gakpo a trecut cu succes examenul medical și a semnat pentru Liverpool.

Jucătorul naționalei Olandei, va purta la ,,cormorani” tricoul cu numărul 18.

Clubul nu a anunțat cuantumul tranzacției, dar presa speculează o sumă în jur de 50 de milioane de euro, care ar putea fi majorată cu bonusuri de performanță.

Gakpo va fi plătit cu aproximativ 135.000 de euro pe săptămână la Liverpool. Astfel a devenit cel mai scump jucător vândut vreodată de PSV Edinhoven, depășind ultimul record, Lozano, vândut de olandezi la Napoli, în anul 2019.

Potrivit Transfermarkt, cota de piață a lui Gakpo este de 60 de milioane de euro. El a marcat 18 goluri și a oferit 18 pase decisive în 34 de apariții pentru PSV și echipa națională a Olandei în acest sezon.

Mă simt foarte bine, sunt foarte entuziasmat că mă aflu aici. Abia aștept să mă antrenez și să joc pentru acest club fantastic.

Vreau să arăt ceea ce pot face și să încerc să ajut echipa. Pentru mine, cred că e locul perfect unde mă pot dezvolta, sunt mulți jucători de la care pot învăța o grămadă de lucruri”, a declarat olandezul la sosirea în Liverpool.

Bursa transferurilor Premier League – Fofana la Chelsea

Chelsea a anunțat oficial transferul lui David Datro Fofana. Londonezii au anunțat acest lucru în mediul on-line.

,,The Blues” au ajuns la un acord cu Molde FK, unde a evoluat până acum atacantul din Coasta de Fildeș, iar Fofana a sosit Stamford Bridge la 1 ianuarie 2023.

Chelsea a ajuns la un înțelegere cu Molde FK pentru transferul lui David Datro Fofana. Așteptăm cu nerăbdare să îl întâmpinăm pe David” declarau oficialii lui Chelsea.

Gruparea londoneză a plătit 12 milioane de euro pentru fotbalistul de 20 de ani.

David Datro Fofana a fost dorit insistent de managerul Graham Potter, care i-a urmărit evoluția la echipa norvegiană.

Fofana și-a început cariera de fotbalist în Coasta de Fildeș la Abidjan City. După un împrumut de un an la AFAD Jekanou, Fofana s-a întors în orașul Abidjan și a fost vândut la Molde în februarie 2021.

Potrivit Transfermarkt, cota de piață a lui Fofana este de 7 milioane de euro. Ivorianul a marcat 17 goluri si 6 pase decisive importante pentru Molde FK.

El a debutat și pentru naționala Coastei de Fildeș în 2019, la vârsta de 17 ani, într-un un meci amical împotriva Nigeriei.

Bursa transferurilor Premier League – United: Newcastle și Manchester.

Cum arătam aici https://magadesport.ro/news/cristiano-ronaldo-la-al-nassr/ , Newcastle United se pregătește de Champions League.

În acest sens portarul Martin Dubravka va reveni de la Manchester United unde era împrumutat din septembrie 2022, contractul expirând în vara lui 2023.

United a plătit 2,3 milioane de euro pentru împrumut. A avut o opțiune de transfer permanent de 6,7 milioane de euro.

Adus ca și concurență pentru De Gea, Dubravka a jucat doar de două ori pentru Red Devils. Ambele meciuri în Cupa Ligii Angliei.

Astfel, Manchester United rămâne doar cu portarul spaniol titular cert. Rezerva acestuia va fi veteranul Heaton de 36 de ani.

Presa britanică a scris că Manchester United speră să semneze cu încă un portar în această iarnă.

Mai multe  nume sunt în vizorul ,,diavolilor”, de exemplu portughezul Diogo Costa de la FC Porto de 23 de ani.

Sau marocanul Yasin Bunou de la FC Sevilla, 31 de ani de care am vorbit aici: https://magadesport.ro/news/semifinalele-qatar-2022-maroc-surpriza/ .

Croatul de la Dinamo Zagreb, Dominik Rybakovic de 27 de ani, este de asemenea, o opțiune.

Newcastle United spune că Dubravka nu are locul de titular asigurat și se va lupta cu Nick Pope pentru acesta.

Cu toate acestea, englezul a făcut progrese impresionante în acest sezon. La 31 decembrie 2022, el a doborât recordul Premier League primind doar nouă goluri.

Dubravka joacă în Premier League din 2018 și a avut 127 de apariții ca titular.

Ținând cont de faptul că suntem abia în 5 ianuarie 2023, este de așteptat ca transferuri importante și surprinzătoare să se realizeze în perioada imediat următoare.

Magadesport vă ține la curent cu acestea, dar și cu multe alte recomandări de produse, știri și informații din sport !

Doru

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Premier League

Chelsea Londra l-a transferat pe starul portughez Joao Felix !

  • janvier 10, 2023
Chelsea a învins Manchester United și Arsenal în bătălia pentru transferul iernii! Joao Felix părăsește Atlético Madrid și ajunge pe
Premier League

Jude Bellingham – exponentul ,,noului val” al fotbalului englez !

De ce un transfer de Jude Bellingham este „esențial” pentru Liverpool ? Pentru că mijlocașul Borussiei Dortmund ar îmbunătăți jocul