Fotbal International

Campionatul mondial de fotbal ediția Qatar 2022 – Finala !

Argentina-Franța vor fi în marea finală a Cupei Mondiale din Qatar. O finală normală am putea spune, previzibilă, după ce am văzut plecările rând pe rând ale Portugaliei, Angliei dar mai ales ale Braziliei, Germaniei și Spaniei.

Campionatul mondial de fotbal din Qatar își are în această seară, actul final !

Pentru cei care anticipam că Lionel Messi e pe cale să-și spună ultimul cuvânt în fotbal la PSG, întrucât ,,naționala” nu a fost punctul său forte, trebuie să recunoaștem că ne-am înșelat amarnic. Vedeta a strălucit și a ieșit în evidență în jocul Argentinei de la meci la meci, fiind în cele din urmă decisiv.

Argentina și Franța s-au întâlnit de 12 ori în trecut, trei dintre ele la Cupa Mondială.

Argentina a câștigat primele întâlniri desfășurate în faze ale grupelor (1-0 în 1930, 2-1 în 1978), iar Franța a câștigat cu 4-3 în optimile de finală în ultima finală a turneului final, în urmă cu patru ani, conform analizei Superbet.

Deseori la Mondiale, după cum aminteam aici https://magadesport.ro/news/campionatul-mondial-qatar-2022/ nu echipele cu jocul cel mai spectaculos și așa numitele ,,surprize plăcute” ajung în ultimele faze ale competiției. Așa cum spuneam, echipele mari ,,pornesc greu”, după care sunt și mai greu de … oprit !

A existat și un exemplu aici, în Qatar la Campionatul mondial de fotbal. Spania a învins Costa Rica cu 7-0 înainte de a fi eliminată în optimile de finală, iar Portugalia a zdrobit Elveția și apoi a pierdut cu Maroc.

Nefirească aproape, dar cât se poate de reală și meritorie, a fost și ajungerea marocanilor în semifinale. După care, firesc și logic, au fost eliminați de Franța…

Pe baza acestei premise, putem spune că Argentina și Franța au parcurs un drum demn de viitorii campioni la Campionatul mondial de fotbal.

Campionatul mondial de fotbal – Argentina lui Messi !

Sud-americanii au început prost și au fost protagoniștii celei mai mari surprize de început a turneului. Au pierdut cu 2-1 cu Arabia Saudită în prima etapă a grupelor la Campionatul mondial de fotbal.

S-au chinuit apoi, dar au câștigat următoarele două jocuri cu 2-0 în fața Mexicului și Poloniei.

Nici cu SUA jocul nu a strălucit dar geniul lui Messi a făcut și aici diferența.

În optimile de finală la Campionatul mondial de fotbal împotriva Australiei a fost de asemenea greu pentru Argentina. Dar … au câștigat din nou !

Se pune întrebarea firească cum reușesc victorii și calificări dacă jocul nu este bun ?

Răspunsul se află desigur în forța și valoarea grupului, dar și în liantul care îi unește și valorifică: Messi, unul din cei mai buni jucători din lume, din toate timpurile !

Ne ferim să emitem clasamente și ierarhii de genul: ,,mai bun ca Maradona” sau ,,de nivelul lui Pele” …

Fiecare jucător are carisma și stilul său inconfundabil care îl aduce acolo unde îi este locul. Adică în top ! Acesta este cazul desigur, cu riscul de a deranja, și al lui Cristiano Ronaldo … Diferența este că Messi a continuat la acest Mondial.

Olanda a încercat să reziste și ea lui Messi și chiar a făcut-o cu brio până la un punct. Nu însă până la capăt …

Împotriva Croației, care a eliminat Brazilia anterior, dar al cărei atac a fost periculos pe tot parcursul competiției, Argentina a fost neclintită. Un 3 la 0 sec despre care am vorbit și aici: https://magadesport.ro/news/lionel-messi-vs-kylian-mbappe/.

Enzo Fernandez

Campionatul mondial de fotbal – Franța lui Mbappe !

Până la meciul împotriva Tunisiei, Franța a demonstrat deja că emite pretenții pentru trofeu. După doar două meciuri în Qatar, pentru mulți iubitori ai fotbalului era clar: ,,cocoșii” vor fi extrem de greu de oprit.

Și așa a fost: înfrângerea cu Tunisia a avut cauze obiective, deși a părut că este pusă pe muchie de cuțit chiar ieșirea din grupe, realitatea a demonstrat că nu a fost deloc așa.

Franța a continuat en fanfare drumul spre finala din această seară, împotriva Argentinei.

Rând pe rând s-au înclinat în fața ei, Danemarca, Polonia, Anglia sau ambițioșii marocani.

Dacă Argentina se bazează pe Messi, francezii îl au în teren pe Mbappe. Pe lângă acesta, un alt jucător face furori la acest Mondial: Griezmann ! Asta în timp ce în atac, Giroud pare să fi crescut în formă de la meci la meci.

Griezmann

Argentinei îi va fi greu contra Franței în această seară, este un lucru cert !

Dar cu tot ce am scris mai sus, putem trage concluzia că nu este de ajuns să-i pui în dificultate pe argentinieni, trebuie sa marchezi cu un gol mai mult ca ei !

Vor fi probabil în teren:

Argentina: E. Martinez – Molina, Romero, Otamendi, Acuna – De Paul, E. Fernandez, Mac Allister – Di Maria, Messi, J. Alvarez.

Franța: Lloris – Kounde, Varane, Upamecano, T. Hernandez – Tchouameni, Rabiot – Dembele, Griezmann, Mbappe – Giroud.

Vedeți ce se va întâmpla în finala Qatar 2022 numai pe TVR 1 și rămâneți conectați la Magadesport pentru alte știri, recomandări și informații !

Doru

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Fotbal International

Televizor: Unde vedem mondialul din Qatar 2022 ?

  • novembre 9, 2022
Drepturile TV pentru meciurile de la CM 2022 au fost achiziționate de Televiziunea Română. Start La televizor vom avea pe
Fotbal International

Ce este nou la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar 2022 ?

  • novembre 13, 2022
Cupa Mondială FIFA 2022 va avea startul duminica viitoare. Deschiderea pe 20 noiembrie, vine la aproape 12 ani după ce