Superliga

,,Echipa etapei” a 12-a din Superliga României !

LPF a prezentat ca de obicei la finalul etapei, echipa rundei cu numărul 12 a ediției 2023– 2024 din Superliga României.

,,Echipa etapei” îl are ca PORTAR pe Jesús Fernández de la FC Voluntari. Un meci destul de anost dar spaniolul și-a făcut datoria cu brio și a apărat foarte bine. Nici din penalty Universitatea Craiova nu i-a putut marca gol. LPF l-a desemnat ca cel mai bun portar al rundei.

Jesús Fernández

FUNDAŞI

Primul din linia de fundași a echipei etapei este Dorinel Oancea de la Universitatea Cluj. Foarte bun pe partea dreaptă, cu urcări în atac care au destabilizat apărarea lui Sepsi OSK. Oancea a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, deși nu a jucat din primul minut ! 

Dorinel Oancea

Petrolul nu a reușit să treacă de UTA Arad și din cauza evoluției bune a fundașului Alexandru Benga. Veteranul de 34 de ani al arădenilor a fost nominalizat de LPF în echipa etapei ținând cont și de faptul că, în ciuda diferenței în clasament și a superiorității numerice (Cooper, unul dintre cei mai periculoși jucători ai arădenilor a fost eliminat în minutul 77), ,,găzarii” nu au reușit să treacă de apărarea condusă de Benga.

Benga

Căpitanul Farului, Ionuţ Larie, a adus victoria echipei sale la Galați, într-o partidă grea pentru echipe lui Gică Hagi. Oțelul Galați are o perioadă foarte bună, Dorinel Munteanu având meritul de a nu fi învins în Superliga de la sfârșitul lunii iulie. Larie a prins ,,echipa etapei” pentru evoluția sa de excepție.

Magadesport v-a vorbit aici: https://magadesport.ro/dinamo-a-reusit-sa-nu-piarda-din-nou/ , despre cea ce a fost, per ansamblu, o partidă reușită pentru Dinamo de (prea) multă vreme… LPF l-a desemnat în echipa etapei pe Costin Amzăr. Fundașul de doar 20 de ani al ,,câinilor roșii” a avut un joc foarte bun, contribuind la ambele faze.

Amzăr

MIJLOCAŞI

Dan Nistor de la Universitatea Cluj trece printr-un ,,vârf de formă” care l-a adus în atenția nominalizărilor LPF din ultima vreme. A fost cel mai bun jucător de pe teren, așa cum Magadesport vă relata și aici: https://magadesport.ro/lpf-a-desemnat-cei-mai-buni-jucatori-ai-etapei-a-12-a-din-superliga/ . Prinde pentru a doua oară consecutiv ,,echipa etapei” și a ajuns la al 7-lea gol în această ediție de Superliga, record all-time pentru el.

Lixandru

Revelația FCSB, Mihai Lixandru, a avut o evoluție solidă în locul lui Șut la mijlocul formației lui Charalambous. A marcat chiar golul victoriei, cea ce l-a propulsat în ,,echipa etapei”.

Jucătorul meciului pe care Rapid l-a câștigat cu Poli Iași, a fost Alexandru Ioniţă. Cel mai bun de pe teren, a reușit o ,,dublă”, ajungând la 31 de goluri marcate în Superliga. În mod firesc, Ioniță a fost desemnat în linia de mijloc a ,,echipei etapei”.

ATACANŢI

Introdus după pauză, Gabriel Iancu a reușit un gol prin care echipa sa, FC Hermannstadt a plecat neînvinsă de pe terenul lui FCU Craiova. Sibienii se mențin astfel pe loc de play-off și cu aportul lui Iancu, nominalizat în ,,echipei etapei”.

Bîrligea

Cu 4 goluri și 4 pase decisive, atacantul lui CFR Cluj Daniel Bîrligea, pare de neoprit în această ediție de Superliga. Este selecționat și în echipa națională, forma bună în care se află nu poate fi decât un semn bun pentru Eduard Iordănescu. Bîrligea nu se află la prima nominalizare în ,,echipa etapei”.

Claudiu Petrila revine ușor-ușor la forma care îl consacra în Gruia. Evoluând pentru … ceferiștii bucureșteni acum, Petrila a contribuit din plin la victoria Rapidului cu Politehnica Iași. A avut un aport decisiv la toate cele 3 goluri ale giuleștenilor: gol, pasă de gol și penalty obținut. Nu avea cum să lipsească din ,,echipei etapei”.

ANTRENORUL ETAPEI

Gheorghe Hagi este ,,abonat” la nominalizările pentru titlul de ,,antrenorul etapei”. LPF l-a nominalizat ca antrenorul ,,echipei etapei” pe tehnicianul Farului pentru victoria în meciul dificil de la Galați. Este a treia etapă consecutivă în care constănțenii obțin toate punctele puse în joc !

Doru

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Superliga

CFR Cluj – FCSB, duminică 9 aprilie de la ora 21,00 !

  • avril 8, 2023
Nici una dintre echipele din acest derby al rundei a treia de play-off, nu ar trebui să fie mulțumite cu
Fotbal Intern Superliga

Farul și CSU Craiova, astă seară de la ora 20,30 !

  • avril 8, 2023
Duelul dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova din play-off-ul Superliga este de mare importanță pentru ambele echipe. Farul Constanța