Etapă cu ghinion pentru cele două formații care, de altfel, se luptă pentru titlu (chiar și Farul !) în Superliga. În cea ce-i privește pe constănțeni, firește, obiectivul imediat este intrarea în play-off iar CFR Cluj dorește să se mențină cât mai aproape de lider, pentru a ataca puternic în play-off ! Obiectivele celor două echipe sunt urmărite asiduu de câteva etape… Șansele lor s-au diminuat și mai mult însă, după FC Voluntari – Farul Constanța 4-2 și CFR Cluj – UTA Arad 0-0…
Farul Constanța și mai ales CFR Cluj au făcut noi ,,pași greșiți” în atingerea obiectivelor pe care le au. Magadesport vă vorbea aici: https://magadesport.ro/fc-voluntari-farul-constanta-astazi-de-la-ora-1730/ despre încercările repetate ale Farului de a accede pe locurile de play-off. Elevii lui Gheorghe Hagi nu au reușit nici în această etapă, a 17-a a Superligii.
Mai grav este însă că Farul Constanța nu reușește să revină la ,,cadența” sezonului trecut. Jocul nu convinge, iar înfrângerea drastică de pe terenul lui FC Voluntari, 2-4, relevă pe deplin acest lucru.
Gheorghe Popescu, președinte la Farul Constanța a găsit cuvinte cu greu în fața presei după eșecul de pe ,,Anghel Iordănescu”…
„Ar trebui să ne liniștim și să vedem ce anume s-a întâmplat. Eu cred că am început foarte bine acest joc, până la primul lor contraatac. Apoi a urmat o nouă greșeală, încă o minge pierdută… Voluntari a avut 3 contraatacuri și ne-a marcat 3 goluri în prima repriză.
Lucrurile pe care le făceam înainte foarte bine acum nu mai putem să le facem. Traversăm un moment dificil, dar cu același lot ca anul trecut vom reveni și ne vom îndeplini obiectivul, accederea în play-off.
Prezența lui Gică era un plus, din păcate nu îl vom avea nici la Iași. Sperăm ca acolo să facem un rezultat bun.
Va trebui să vorbim cu jucătorii. Sunt conștient că suferă la fel de mult ca noi. E aproape același lot ca anul trecut, când am ieșit campioni. Sunt momente pe care trebuie să le gestionăm. Ei trebuie să tragă căruța din această perioadă dificilă”, a spus oficialul de la Farul.
Mandorlini: ,,…nu mereu câștigă cine are mai multe ocazii…” !
Cu o nevoie de victorie la fel de importantă ca cea a Farului, după cum vă relata și Magadesport aici: https://magadesport.ro/cfr-cluj-si-rapid-bucuresti-obligate-la-victorie/ , CFR Cluj nu a reușit nici ea să câștige cele trei puncte atât de necesare. Astfel, FCSB are șansa de a se distanța în clasamentul sezonului regulat al Superligii, dacă învinge diseară pe Arena Națională pe Dinamo București.
Există deja voci din fotbal care atribuie responsabilitatea ,,neputinței” din ultimele etape a CFR-ului, tehnicianului Andreea Mandorlini.
,,Așa este fotbalul, din păcate. Am avut multe ocazii, însă ne-a lipsit șansa. Acum, rămâne să ne pregătim pentru următorul meci. Nu contează că suntem într-o scădere de formă, noi trebuie să ne păstrăm încrederea, să rămânem pe același drum. Din păcate, din lipsă de noroc, nu am deblocat rezultatul de pe tabelă.
Sunt mulțumit de revenirile lui Camora și Bîrligea. Mario Camora a fost introdus de pe bancă pentru a oferi un suport echipei. Bîrligea știam că va juca 20-30 de minute, dar Mario nu. Am riscat. Am revăzut ocazia lui. Pe lângă asta, a dat și câteva centrări periculoase. S-a simțit când nu l-am avut pe teren.
Din păcate, astăzi ne-a lipsit norocul. În rest, am făcut un meci important și îi felicit pe această cale. E o vorbă: nu mereu câștigă cine are mai multe ocazii. Am jucat ceea ce am pregătit, dar am avut neșansă”, a spus tehnicianul italian la finalul partidei cu UTA.
Etapa viitoare Farul Constanța se va deplasa la Iași, în vreme ce clujenii la Craiova, unde vor întâlni CSU.