După ce în prima etapă din faza grupelor sezonului 2024-2025 a Cupei României, campioana en titre a jucat în derby-ul istoric cu Dinamo, fiind obligată deci, datorită rivalității tradiționale să alinieze o formulă tip, iat-o în etapa a 2 a competiției deplasându-se în … comuna Borcea ! FCSB joacă astăzi de la ora 20:30 cu Agricola Borcea, într-un meci contând pentru clasamentul grupei B. Grupă din care mai fac parte Metalul Buzău, Petrolul Ploiești, Universitatea Craiova și Dinamo.
FCSB a dispus cu 4 la 0 de Dinamo, așadar, în prima etapă din faza grupelor a Cupei României. Formația aliniată a fost probabil cea mai bună posibilă la momentul respectiv. Adică, Târnovanu – Pantea, Popescu, Chiricheș, Panțîru – Olaru, Șut, Tănase – Baeten, Bîrligea, Ștefănescu.
În fața echipei de liga a 3-a însă, cu un program încărcat și pe un teren dificil, FCSB va intra cel mai probabil cu o echipă improvizată.
Managerul Mihai Stoica si-a exprimat nemulțumirea cauzată de starea terenului pe care echipa sa va fi nevoită să evolueze.
Mihai Stoica: ,,… Nu vor merge acolo Târnovanu, Dawa, Olaru, Șut, Tănase, Bîrligea…” !
„Cupa e competiția tuturor, însă nu e un respect pentru o echipă când o duci pe un teren care în mod normal nu se poate omologa pentru Liga 1, noi suntem în Liga 1.
Sunt unele stadioane care nu ar trebui să fie omologate, de ce să jucăm pe un teren desfundat, cu gropi, cu o nocturnă chioară, nu e normal.
Mi se pare foarte normal și corect, respect pentru jucători și pentru oamenii care investesc într-o echipă. La noi nu e respect, OK, rămâi în istoria unei comune, dar nu vine campioana României, o să vină o selecționată, academia campioanei României.
Așa e normal să tratăm competiția asta, să tratăm așa cum suntem tratați, nu o să fie jucătorii noștri importanți.
Nu e nicio răzbunare, avem un meci foarte important cu Botoșani, avem o revanșă de luat, avem o competiție pe care o tratăm cu maximă seriozitate.
Mergem la Borcea, două ore cu autocarul, nu avem unde să stăm acolo, când mergem într-o deplasare mergem cu o zi înainte…
OK, măcar să plecăm dimineața, să se odihnească băieții. E complicat pe frigul ăsta, trebuie să mergem să jucăm (…)
Nu vor merge acolo Târnovanu, Dawa, Olaru, Șut, Tănase, Bîrligea… nu vor merge deloc ! Au fost liberi acum. La momentul ăsta, sunt surmenați.
Nu vreau să le găsesc scuze, că nici n-am la ce să le găsesc scuze. Au făcut niște rezultate și au avut niște jocuri foarte bune. La Galați, pe mine efectiv m-a încântat”, declara revoltat managerul FCSB.
Agricola Borcea = ,,microDinamo”😊 ?!
Adversara FCSB din această seară, Agricola Borcea a fost înființată în 1980. Evoluează în Liga a 3-a din care a și retrogradat… Însă în urma dezafilierii unor cluburi au rămas în eșalonul 3.
A fost pregătită de fostul fotbalist de la Dinamo București, Costel Pană, care a fost însă concediat… Echipa este condusă acum de un alt nume cunoscut din prima ligă: Raul Ciupe.
La Agricola Borcea joacă de asemenea, câteva nume trecute (sau legate de…) prin ,,Ștefan cel Mare”: Victor Rîmniceanu, Sebastian Ghinga, Daniel Novac, Costin Ciochină sau Daniel, fratele mai mult mai cunoscutului Cătălin Cîrjan, ,,vedeta” lui Dinamo. Echipa l-a legitimat recent și pe unul din fii celebrului Anghel Iordănescu: Alexandru !
În cea ce privește suprafața de joc, primarul comunei Borcea declara înaintea partidei cu FCSB că nu este chiar … ,,un dezastru”.
„Am încercat să oferim cele mai bune condiții. Ne-am mobilizat exemplar și am dorit să jucăm în comuna noastră dacă tot am avut norocul să ajungem aici și Dumnezeu ne-a ajutat.
Am omologat la Federație stadionul pentru prima ligă și am respectat totul întocmai. Bine, vă dați seama, cât am putut și noi.
Am făcut tribună, am pus scaune, am adus nocturnă mobilă, am făcut absolut tot ce a depins de noi. Am modificat vestiarele. Nu vor fi probleme cu noctura, s-au făcut probe și totul e în regulă (…) Terenul de la Călărași era mai rău: smocuri, pământ, noroi. Îmi pare rău că a picat zilele trecute o brumă și s-a mai îngălbenit. Era verde, o frumusețe”, a declarat edilul Pațurcă Nedelcu.
Echipe probabile
În prima etapă din Cupa României, Agricola Borcea pierdea cu Petrolul (0-3), așa cum Magadesport vă înforma și aici: https://magadesport.ro/cupa-romaniei-competitia-surprizelor-nu-se-dezminte/ .
În această seară, Raul Ciupe ar putea trimite în teren pentru divizionara din Liga a 3-a, pe:
Agricola Borcea: Râmniceanu – M. Petre, Al. Iordănescu, Ghinga, Fl. Bălan – Fl. Roșu, Novac, A. Burlacu, Cîrjan, Ciochină – Militaru.
În condițiile menajării titlularilor obișnuiți, Elias Charalambous ar putea alinia următorul unsprezece:
FCSB: Andrei Vlad – Pantea, Chiricheș, Dawa, Panțîru – Alhassan, Laszlo Matyas , M. Toma- Ștefănescu, D. Popa, D. Colibășanu.
Agricola Borcea – FCSB începe la ora 20:30 și este transmis în direct pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.