Superliga

FRF schimbă regulile în Superliga începând cu sezonul viitor !

Zvonul conform căruia președintele FRF ar fi favorit la postul de conducător al UEFA, a fost dezmințit astăzi chiar de cel în cauză, Răzvan Burleanu. Contestatarii săi din Superliga (arhicunoscuți !) nu numai că ,,nu vor scăpa” astfel de președintele federației, dar acesta a făcut astăzi cunoscute noile intenții FRF de a introduce mai multe reguli legate de jucătorii tineri, din primele două ligi ale fotbalului românesc.

FRF dorește să modifice începând din sezonul viitor regulile din Superliga României și Liga 2. Astfel, cluburile participante la cele două competiții vor fi obligate să introducă în teren aproape jumătate de echipă cu jucători formați în țară ! Sau eligibili pentru loturile naționale ale României.

Astăzi, în Comitetul Executiv al FRF au fost discutate primele măsuri în vederea implementării acestor reguli.

Trebuie să fie pe teren minim 5 jucători formați la nivel național, și/sau eligibili pentru naționalele României. Conceptul de format la nivel național înseamnă să fi petrecut 3 ani în cadrul unui club din România, între vârstele de 15 și 21 de ani. Ca să mărim baza de selecție a cluburilor, ne vom adresa inclusiv copiilor români din străinătate.

Marcovici, Ianis Stoica și Petrila, sunt 3 dintre cei mai talentați tineri jucători din Superliga !

Astfel încât să întărim procesul de repatriere al jucătorilor români tineri formați în străinătate, care nu sunt formați la nivel național. Dar sunt eligibili pentru naționalele României, a declarat Răzvan Burleanu la finalul ședinței FRF.

Magadesport vă mai vorbea despre lipsa răspunderii FRF în privința rezultatelor din fotbalul românesc aici: https://magadesport.ro/?s=Burleanu .

Iată că după calificarea României la EURO 2024, conducătorii fotbalului încearcă măsuri menite să mărească aria de selecție. Și să favorizeze jucătorii autohtoni, în special cei tineri !

Burleanu: ,,…Dacă un club profesionist (…) nu aplică această regulă, va fi sancționat financiar…” !

Cum în România există destule reguli pentru a căror eludare nu sunt prevăzute și sancțiunile care trebuie aplicate, FRF prin vocea președintelui Burleanu, a ținut să clarifice și acest aspect.

Toate cluburile care nu participă în grupele competițiilor europene primesc niște plăți de solidaritate. Mecanismul din România este mai sofisticat. Nu ne uităm doar la cluburile care nu participă în cupele europene. Am legat aceste plăți de solidaritate cu clasificare academiilor. 

Ne raportăm la cele mai bune 20 de cluburi profesioniste care sunt clasificate în această ierarhie. Dacă un club profesionist se află în primele 20 de pe această listă, dar nu aplică această regulăSă aibă 5 jucători formați la nivel național pe teren în același timp, pe tot parcursul meciului, va fi sancționat financiar. 

În momentul de față, nu am mers atât de departe. Ne-am uitat către plățile de solidaritate, care să se ducă în academii. A doua sursă de venit, pe care sperăm să o deblocăm alături de guvern, se referă la niște fonduri guvernamentale. Atunci, cluburile care nu îndeplinesc aceste condiții nu se pot conecta la aceste fonduri guvernamentale pentru propriile academii, a concluzionat președintele FRF.

Exemplul Gheorghe Hagi !

Rămâne de văzut cum vor vedea aceste măsuri finanțatorii principali ai cluburilor din Superliga. Aceștia și-au manifestat în dese rânduri reticența pentru regula U21.

Deși, cel mai bun exemplu al eficienței formării de academii ale cluburilor, este dat de munca regelui Gheorghe Hagi, de la Ovidiu.

După cum se cunoaște, Farul Constanța este campioana en titre în Superliga. Iar jucătorii formați sau trecuți pe la Academia Hagi de la Constanța, formează un nucleu de azi ai selecționatei naționale. De asemenea, nu trebuie uitată nici performanța lotului României, la Campionatul European U21, din 2019 !

Ne referim evident la Denis Alibec, Florinel Coman, Denis Drăguș, Răzvan Marin, Alexandru Cicâldău, Ianis Hagi sau Florin Tănase.

Și de ce nu, la cei care vin din urmă ! Cum sunt: Louis Munteanu, Enes Sali, Alexi Pitu, Adrian Mazilu, Andrei Borza sau Constantin Grameni.

La 17 ani, în 1982, Hagi marca primul gol în Divizia A (actuala Superligă) !
Doru

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Superliga

CFR Cluj – FCSB, duminică 9 aprilie de la ora 21,00 !

  • avril 8, 2023
Nici una dintre echipele din acest derby al rundei a treia de play-off, nu ar trebui să fie mulțumite cu
Fotbal Intern Superliga

Farul și CSU Craiova, astă seară de la ora 20,30 !

  • avril 8, 2023
Duelul dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova din play-off-ul Superliga este de mare importanță pentru ambele echipe. Farul Constanța