Top Player

Ianis Hagi a fost împrumutat în La Liga !

,,Ianis Hagi s-a alăturat astăzi echipei Alaves din La Liga printr-un contract de împrumut până la sfârșitul sezonului curent. Toți cei de la club îi urează succes lui Ianis în perioada lui de împrumut”, este postarea care a apărut pe site-ul echipei Glasgow Rangers. Așadar, Hagi Jr. începe o aventură cu totul nouă în LaLiga, unde va da piept cu Frenkie De Jong, Luka Modrić, Vinícius Jr., Jude Bellingham, Álvaro Morata, Raphinha, Griezmann sau Toni Kross ! Va călca astfel pe urmele adânc lăsate în ,,dreptunghiurile verzi” spaniole, lăsate de tatăl său pe când evolua la Real Madrid sau FC Barcelona !

Ianis Hagi va juca la Deportivo Alaves așadar, până la finalul sezonului. Spaniolii nu pot activa o eventuală clauză de transfer definitiv pentru că ea nu există ! La finele stagiunii internaționalul român se va întoarce în Scoția.

Despre situația recentă a lui Ianis Hagi la Rangers, Magadesport vă informa aici:https://magadesport.ro/glasgow-rangers-renunta-la-ianis-hagi/ .

După o lungă perioadă de recuperare în urma unei accidentari grave, jucătorul a pierdut locul de titular… De asemenea, nu a mai prins lista UEFA pentru grupele Champions League a scoțienilor.

Acolo, Glasgow Rangers încă se luptă pentru un loc în grupele Ligii Campionilor, așa cum Magadesport vă informa și aici: https://magadesport.ro/uefa-champions-league-grupele-sezonului-2023-2024/ .

Echipele spaniole cu ochii pe Ianis Hagi !

Interesul  formațiilor din LaLiga față de Ianis Hagi nu este nou, Magadesport vă mai informa despre acesta aici: https://magadesport.ro/hagi-jr-spre-la-liga/ .

Mișcarea de azi este însă confirmată de presa spaniolă și de comunicatul prezentat mai sus, al scoțienilor.

,,Deportivo Alaves a oficializat transferul atacantului Ianis Hagi, fiul legendarului Gheorghe Hagi. Tehnicul jucător sosește în La Liga după ce a petrecut ultimele sezoane în fotbalul scoțian, unde a marcat 15 goluri și a oferit 21 de pase decisive.

Hagi are calitățile pe care Luis Garcia Plaza le-a cerut de la startul campionatului. Este foarte talentat, versatil, șutează bine și pune pericol la fazele fixe. Cu siguranță este un salt calitativ pentru echipa lui Alaves.

Jucător în naționala României, Hagi a arătat că are un potențial enorm (…) Sosește în Vitoria pentru a ocupa postul de mijlocaș ofensiv sau extremă dreapta. Jucătorul este deja în Vitoria și va face parte din lotul lui Alaves pentru meciul cu Getafe. Un transfer încântător, iar Alaves capătă formă pentru noul sezona fost știrea prezentată de un important cotidian de sport din Spania.

De ce nu … la Farul ?

Imediat ce s-a aflat despre intenția scoțienilor de a renunța la Ianis Hagi, speculațiile s-au îndreptat către o eventuală revenire a jucătorului în Superliga. Și unde oare dacă nu la Farul Constanța !? Echipă aflată cu un picior în grupele Conference League, după cum Magadeport vă informa aici: https://magadesport.ro/farul-constanta-cu-un-pas-in-grupele-conference-league/ !?

O mișcare bună, dar pe care Farul nu și-o putea permite, după cum a lămurit președintele clubului, Gică Popescu. Și el jucător de top în LaLiga, refuzând Real Madrid în 1990 și ajungând peste ani, căpitanul Barcelonei.

,,Cu ce să-l plătim pe Ianis? Are atâtea oferte încât, cu siguranţă, nu se va pune niciodată problema să se întoarcă la Farul. Vă spun eu că are multe oferte şi când ai atâtea oferte, nu este uşor să alegi. Ianis Hagi vrea să joace la cel mai înalt nivel în Europa, a avut acest ghinion uriaşDar are un psihic foarte puternic şi este convins că va face alegerea cea mai bună, pentru a reveni într-un termen scurt la nivelul la care era.

Nu ni-l permitem. Ianis Hagi a reînnoit contractul în vara anului trecut. Şi ştiţi ce se întâmplă când îţi reînnoieşti contractul? Îţi creşte salariul. Deja era mare, iar când a semnat prelungirea, a devenit și mai mare. Ianis Hagi va juca la un club din străinătate. Ştiu despre ofertele pe care le are, dar nu am acceptul lui. La un moment dat era Celta Vigo pe listă, nu ştiu dacă mai este, a fost declarația președintelui clubului de la malul mării.

Doru

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Top Player

Vedete de top la Cupa Mondială 2022: marile nume din Qatar

  • novembre 17, 2022
Un campionat mondial este o vitrină pentru cei mai buni fotbaliști de pe planetă, dar Cupa Mondială 2022 promite să
Top Player

Campionatul mondial de fotbal 2022, jucători – cheie !

  • novembre 17, 2022
Campionatul mondial din Qatar aduce în prim plan jucători importanți care nu ajung niciodată în topul vedetelor răsfățate. Valoarea lor,