Rezultatul din Kosovo nu a făcut parte cu siguranță din strategia Israelului de a obține calificarea la EURO 2024. Dar se pare că a fost luat în calcul, pentru că o astfel de strategie există. Astfel, din informațiile presei, Israel își bazează toată tactica pentru calificare în câștigarea meciului cu România ! Pentru această victorie sunt gata să sacrifice chiar și partida cu Elveția ! Un joc pierdut în fața Elveției (prin odihnirea unui mare număr de titulari) dar o victorie în fața selecționatei noastre, ar duce la jucarea meciurilor decisive pentru calificare în ultima etapă a preliminariilor. După cum se știe, noi vom întâlni Elveția acasă, iar Israel – Andorra ! Un rezultat de egalitate între noi și Elveția, califică Israel (care nu se va împiedica, firește, de Andorra) !
Israel a pierdut așadar, aseară, pe terenul execrabil din Kosovo ! Echipa lui Primoz Gliha a respectat fotbalul, chiar dacă nu a putut beneficia de mulți titulari. Magadesport vă vorbea aici: https://magadesport.ro/romania-drumul-spre-euro-2024-din-ce-in-ce-mai-greu/ despre convocările kosovarilor pentru partida cu Israel.
Kosovarii au știut ,,să se miște” pe terenul ,,desfundat” de la Pristina, având și alte ocazii de gol.
Eroul meciului a fost, în opinia Magadesport, portarul selecționatei Israelului, Glazer …
Cum aminteam mai sus, fără îndoială că orice strategie ar avea principalul nostru adversar la calificare, o înfrângere în Kosovo nu făcea parte din ea. Israel a părut surprinsă și încurcată, pe lângă terenul greu, de impetuozitatea kosovarilor…
Nu-i mai puțin adevărat că nici jocul lor, pe ansamblu, nu s-a ridicat la nivelul dorit. Cauza fiind în mod firesc și situația dramatică din Orientul Mijlociu…
Alon Hazan: ,,…vrem să încercăm să ne concentrăm și la fotbal…”
Selecționerul Israelului a vorbit despre joc la conferința de presă care a urmat după jocul de pe arena Fadil Vokrri din Pristina.
,,Războiul… toată lumea se gândește la familii, soldați, la răpitorii din țară. Face parte din noi și va continua să facă, pentru că țara noastră este mai importantă decât fotbalul.
Trebuie să jucăm fotbal și vrem să ne reprezentăm țara foarte bine, însă nu putem separa războiul de noi (…) Așa că suntem foarte, foarte îngrijorați de oamenii noștri, de țara noastră, dar vrem să încercăm să ne concentrăm și la fotbal.
Sunt întrebat despre situația din Israel, dacă are impact asupra noastră, dacă ne-a influențat jocul. Cred că nu ne influențează negativ, cred că ne împinge să ne reprezentăm mai bine țara.
Traversăm momente dificile, nu am jucat fotbal în Israel de ceva timp, dar încercăm să facem tot ce putem, nu doar pentru situația din grupă, dar și pentru oamenii din țară, pentru că trebuie să se simtă puțin mai bine.
Vrem să luptăm împotriva tuturor dificultăților pe care le înfruntăm, pentru a face lucrurile mult mai bune pentru oameni.
Suntem dezamăgiți din cauza rezultatului, dar mai dezamăgiți pentru că nu le-am putut aduce fericire sau zâmbete oamenilor de acasă”, a spus Alon Hazan.
Ecouri ale războiului în miezul Europei …
Presa din Israel a acuzat de asemenea și atmosfera ostilă pe care Israel a avut-o de înfruntat pe stadionul Fadil Vokrri.
,,Alon Hazan și jucătorii lui și-au dorit atât de mult să le ofere o bucurie suporterilor echipei naționale în perioada grea a războiului (…) Golul marcat de Rashica în minutul 41 a făcut diferența (…) Într-un meci în care localnicii au huiduit și fluierat imnul nostru
Kosovo a dat dovadă de superioritate (…) A știut cum să joace pe o astfel de suprafață de joc proastă” au scris jurnaliștii din Israel.
Din păcate, acest lucru era de așteptat în contextul global actual… Și în condițiile în care Kosovo este o provincie cu populație musulmană în proporție de 95%…
10 % !
Israel mizează deci totul ,,pe cartea” meciului cu România, aceasta fiind, de ce să nu recunoaștem și singurul lucru pe care l-ar mai avea de făcut…
Alon Hazan îi va trece pe bancă probabil pe Eran Zahavi, Miguel Vitor, Shon Goldberg, Neta Lavi, Eli Dasa sau Dor Peretz, pentru meciul cu Elveția. Sperând totuși, să nu piardă…
Nici nu contează prea mult… Din cele pe care vi le-am arătat mai sus, o victorie cu România ar califica Israel în proporție de 90% la EURO 2024 !
De ce 90 % ? Pentru că acel procent rămas, 10 %, reprezintă șansele noastre realiste de a învinge Elveția la București, pe 21 noiembrie !