Fotbal International

Kylian Mbappé, ultima șansă de a juca la Real Madrid !

În timp ce Real Madrid așteaptă un semn de la Kylian Mbappé, starul de 24 de ani al naționalei Franței și al lui PSG, pentru o eventuală sosire în LaLiga vara viitoare, jucătorul a decis să nu mai comunice nimic public, deși se pare că este hotărât să se alăture clubului spaniol.

Kylian Mbappé este într-un fel de ,,silenzio stampa” de ceva vreme. Mai ales în cea ce privește destinația sa viitoare, după ce a devenit clar că nu-și va prelungi contractul cu PSG.

Telenovela despre viitorul lui Kylian Mbappé a revenit însă în ziarele de sport europene în ultimele zile. Spre exemplu, un comunicat de presă al echipei cel mai des vehiculate în legătură cu destinația internaționalului de top francez, Real Madrid, dezminte un alt articol recent din presă. În acesta din urmă, se specula că gruparea lui Florentino Perez a renunțat la transferul lui Kylian Mbappé.

Perez și Nasser Al-Khelaifi, deținătorul PSG

Nimic mai fals – potrivit informațiilor jurnaliștilor francezi ! Aceștia titrează că președintele Madridului își dorește în continuare să-l aducă pe fostul campion mondial, la finalul contractului cu PSG.

În luna  iunie a anului viitor înțelegerea acestuia cu parizienii va ajunge la final. Prin urmare, atacantul este liber să negocieze cu clubul ales încă din luna ianuarie 2024 !

Fără presiune !

Dar Real este foarte precaut în legătură cu această problemă. Și asta după amarul eșec din 2022, când atacantul și-a prelungit contractul la Paris, în timp ce Madridul îl aștepta cu covorul roșu.

Acum clubul din LaLiga și-a schimbat abordarea și nu se va hazarda în declarații de presă. Dar mai presus de toate, așteaptă ca Mbappé să facă primul pas.

Pe de altă parte, atacantul francez se pare, a luat aceeași hotărâre. Potrivit unui post spaniol, care ar avea informațiile dintr-o sursă apropiată a lui Kylian Mbappé, atacantul plănuiește să nu mai vorbească public despre viitorul său în acest sezon ! Dorește astfel să evite „prea multă presiune pe sine”, așa cum a fost în ultimii ani…

Acest lucru nu îi schimbă însă „singurul” plan ! Acela care a fi să se alăture lui Real Madrid în sezonul viitor.

Jucătorul deține deja o casă în capitala Spaniei, cumpărată anul trecut de la un fost jucător al Realului. Proprietatea ar fi deținută în La Moraleja, o zonă rezidențială de lux din Madrid.

Potrivit aceleiași surse, vara viitoare va fi ultima șansă totuși pentru ajungerea lui Mbappé la Real !

Este acum sau niciodată ! El știe că dacă nu vine la Madrid în această vară, indiferent de cauză, ușa va fi închisă pentru totdeaunaa concluzionat sursa citată.

De altfel, Magadesport vă vorbea și aici: https://magadesport.ro/mbappe-va-ajunge-la-real-madrid-anul-viitor/ , despre dorința francezului de a juca pentru iberici !

Kylian Mbappé: ,,…deja am spus destul…

Mbappé nu a mai vorbit despre destinația sa viitoare de la o conferință din cantonamentul cu echipa Franței în iunie anul trecut. La câteva zile după ce trimisese scrisoarea către PSG pentru a anunța că nu va activa opțiunea pentru un an în plus. Magadesport v-a vorbit despre această scrisoare aici: https://magadesport.ro/psg-l-a-exclus-din-lot-pe-kylian-mbappe/.

De atunci, a sărit peste toate conferințele de presă de dinaintea meciurilor cu Les bleus, la care este totuși, căpitan.

Sâmbătă însă, a revenit la acest subiect cu un scurt comentariu la Amazon Prime Video. După victoria de la Reims (3-0) atacantul și-a reconfirmat alegerea de a rămâne o prezență discretă în mass-media pe acest subiect.

Cel mai important lucru pentru mine, ceea ce îmi doream, era să joc fotbal. Restul, o să las pentru tine (n.n. moderatorul emisiunii), tu o faci mai bine. Nu vreau să vorbesc să exagerăm. Cred că deja am spus destula spus Kylian Mbappé.

Doru

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Fotbal International

Televizor: Unde vedem mondialul din Qatar 2022 ?

  • novembre 9, 2022
Drepturile TV pentru meciurile de la CM 2022 au fost achiziționate de Televiziunea Română. Start La televizor vom avea pe
Fotbal International

Ce este nou la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar 2022 ?

  • novembre 13, 2022
Cupa Mondială FIFA 2022 va avea startul duminica viitoare. Deschiderea pe 20 noiembrie, vine la aproape 12 ani după ce