Superliga

LPF a desemnat cei mai buni jucători ai etapei a 17-a din Superliga !

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) și deţinătorii drepturilor tv au alcătuit, așa cum obișnuiesc după finalul fiecărei etape din Superliga, lista cu cei mai buni jucători ai meciurilor desfășurate.

LPF a dat publicității lista cu ,,jucătorii meciurilor” din runda încheiată aseară cu surpriza Rapid BucureștiUniversitatea Cluj, 2-3.

Silviu Lung – Politehnica Iași

Lung Junior a ajuns la 34 de ani și apără acum poarta Politehnicii Iași. LPF l-a văzut ca ,,jucătorul meciului” în egalul pe care ieșenii l-au reușit pe un teren ,,greu” la Sibiu, cu un Hermanstadt care se menține pe locurile de play-off în Superliga de multe etape. FC Hermannstadt – Politehnica Iaşi 0 – 0, cu o contribuție majoră a lui Silviu Lung Jr.

Gheorghe Grozav – Petrolul Ploiești

Din nou ,,veteranulGicu Grozav a fost cel mai bun jucător de pe teren, în opinia LPF și nu numai ! A marcat golul de 2-0 pentru Petrolul în meciul cu ,,lanterna roșie”, FC Botoșani. Echipa lui Iftime nu a mai reușit decât ,,golul de onoare”, târziu, când meciul era ,,jucat”… S-a terminat FC Petrolul Ploieşti – FC Botoşani, 2 – 1.

Andrei Dumiter – FC Voluntari

Ilfovenii au făcut o partidă excelentă în fața echipei lui Gheorghe Hagi ! Cu fostul jucător al lui Sepsi OSK și FCSB, Dumiter, în prim-plan, FC Voluntari a obținut cele trei puncte și se îndepărtează substanțial de zona periculoasă a locurilor retrogradabile. În FC Voluntari – Farul Constanţa 4 – 2, Dumiter a dat 2 goluri și o pasă decisivă, drept pentru care LPF l-a remarcat ca fiind ,,omul meciului” !

Florin Iacob – UTA Arad

Portarul arădenilor a avut un rol important în obținerea punctului pentru formația lui Rednic. CFR Cluj a făcut încă un ,,pas greșit” în cursa de urmărire a liderului Superligii, FCSB. Magdesport v-a vorbit aici: https://magadesport.ro/farul-constanta-si-cfr-cluj-etapa-ratata/ despre semi-eșecul clujenilor. Scor final, CFR Cluj – UTA Arad 0 – 0.

Alexandru Mitriţă – CS Universitatea Craiova

Mijlocașul Universității a fost într-adevăr cel mai bun jucător de pe teren la Galați. Toate cele trei goluri ale oltenilor au fost marcate de el, așa că LPF nu avea cum să nu-l vadă ca fiind ,,omul meciului”. Despre SC Oţelul GalaţiUniversitatea Craiova 1 – 3, Magadesport v-a oferit amănunte aici: https://magadesport.ro/otelul-galati-face-restructurari/ .

Florinel Coman – FCSB

,,MbappeComan” rămâne fără îndoială cel mai bun jucător din lotul FCSB ! A demonstrat-o și aseară cu execuția ,,de trei puncte” prin care roș-albaștrii au învins din nou, eterna rivală. Din păcate, Dinamo București arată deja ca o echipă de liga a II-a iar FCSB nu convinge prin jocul său… Scor final Dinamo – FCSB 0 – 1 și LPF l-a nominalizat ca ,,jucătorul meciului” pe autorul singurului gol…

Aurelian Chiţu – FC U Craiova 1948

Din nou fostul jucător consacrat la Viitorul lui Hagi, apare în nominalizările LPF fie în ,,echipa etapei” fie cum este cazul acum, ca ,,jucătorul meciului”. Formația sa actuală nu stă foarte bine în clasament, cu toate acestea Chițu are evoluții destul de consistente. Chiar dacă nu a marcat, atacantul craiovenilor a fost cel mai bun jucător în FC U Craiova 1948Sepsi OSK Sf. Gheorghe, 2 – 1.

Ianis Stoica – Universitatea Cluj

Fiul lui Pompiliu Stoica pare că și-a câștigat locul de titular sub bagheta lui Ioan Ovidiu Sabău. Toate cele 3 goluri marcate de ,,Șepcile Roșii” în Giulești au fost reușite prin contribuția lui: două pase decisive și un gol, au semnat victoria clujenilor în FC Rapid 1923FC Universitatea Cluj 2 – 3.

Doru

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Superliga

CFR Cluj – FCSB, duminică 9 aprilie de la ora 21,00 !

  • avril 8, 2023
Nici una dintre echipele din acest derby al rundei a treia de play-off, nu ar trebui să fie mulțumite cu
Fotbal Intern Superliga

Farul și CSU Craiova, astă seară de la ora 20,30 !

  • avril 8, 2023
Duelul dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova din play-off-ul Superliga este de mare importanță pentru ambele echipe. Farul Constanța