Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) și deţinătorii drepturilor tv au alcătuit la finalul fiecărei etape din Superliga, lista cu cei mai buni jucători ai meciurilor desfășurate. Forul conducător al fotbalului intern continuă nominalizarea ,,vedetelor” partidelor desfășurate și în noul sezon !
LPF a desemnat așadar ,,jucătorii meciurilor” rundei a III-a din sezonul regulat 2024-2025 al Superligii României.
O rundă spectaculoasă, așa cum Magadesport v-a informat și aici: https://magadesport.ro/echipa-etapei-a-treia-din-sezonul-2024-2025-al-superligii/ !
Farul Constanța a pierdut din nou pe teren propriu, a doua partidă consecutivă jucată la Ovidiu în sezonul 2024-2025. Și de această dată în fața unei echipe cotate ca outsider: FC Botoșani !
În continuare, echipele venite din Liga a II-a surprind în mod plăcut !
Unirea Slobozia a reușit un egal la Sibiu și este neînvinsă de la promovarea în Superliga ! Gloria Buzău a câștigat prima partidă a sa de la revenirea pe prima scenă a fotbalului românesc: 2 la 1 pe terenul Politehnicii Iași !
Dezamăgesc în acest început de sezon FCSB (2 jocuri încheiate la egalitate și o înfrângere) și CFR Cluj (o victorie, un egal și o înfrângere).
Prima se află în acest moment pe loc de baraj pentru rămânere în Superliga !
Evident, este mult prea devreme să vorbim despre aceste faze ale competiției, dar roș-albaștrii trebuie să-și … ,,tragă niște semnale de alarmă”, mai ales în cea ce privește jocul în sine…
Dar să vedem nominalizările LPF privind ,,jucătorii meciurilor” din etapa a treia !
Alessandro Murgia – AFC Hermannstadt
Italianul Murgia este nominalizarea LPF ca ,,vedetă a partidei” AFC Hermannstadt – AFC Unirea Slobozia, 1 – 1. Mijlocașul sibienilor a deschis scorul în fața Unirii, dar golul său nu a adus decât un punct lui FC Hermanstadt. Cum am menționat anterior, ialomițenii se dovedesc o ,,nucă tare” în acest început de campionat.
Juri Cisotti – SC Oţelul Galaţi
Tot un italian este și ,,vedeta meciului” FCSB – SC Oţelul Galaţi 0 – 2 ! Cisotti este o prezență obișnuită, cum notam și cu alte ocazii, în superlativele LPF. Unul din cei mai buni jucători străini care evoluează în Superliga ! O evoluție perfectă, ca de obicei, încununată și cu un gol în victoria gălățenilor pe Ghencea !
Ricardo Matos – FC Gloria Buzău
Portughezul Matos a reușit o ,,dublă” în Copou ! Golurile sale au ,,întors” sorta partidei Poli Iaşi – FC Gloria Buzău 1 – 2, iar LPF l-a nominalizat firesc, ca ,,cel mai bun om de pe teren” în prima victorie a buzoienilor din sezonul actual.
Petru Neagu – Dinamo București
,,Câinii roșii” continuă evoluțiile bune în noul sezon, fiind o echipă complet diferită față de începutul competiției precedente ! După primele 3 etape se află pe loc de … play-off, după ce ediția trecută au scăpat de retrogradare, la baraj ! ,,Omul meciului” Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Dinamo 1 – 1, a fost desemnat de către LPF marcatorul golului egalizator la Sfântu Gheorghe, atacantul moldovean Petru Neagu ! Introdus de numai 2 minute în locul lui Politic, Neagu aduce un punct important pentru Dinamo București !
Ştefan Bodişteanu – FC Botoşani
Format la Zimbrul Chișinău, Bodișteanu a fost adus în 2015 la Viitorul Constanța de Gheorghe Hagi ! Și iată-l acum în tricoul botoșănenilor marcând un gol de ,,3 puncte” chiar împotriva mentorului său ! S-a terminat, FCV Farul Constanţa – FC Botoşani 0 – 1, cu mijlocașul moldovean ales de LPF ,,jucătorul meciului” ! Mijlocașul are și 37 de prezențe în loturile naționalele de tineret ale României, de la U15 la U21 !
Elvir Koljic – Universitatea Craiova
Oltenii au câștigat derby-ul etapei la Cluj, iar atacantul Elvir Koljic a fost ,,cel mai bun om de pe teren” în opinia LPF ! S-a terminat CFR 1907 Cluj – Universitatea Craiova 0 – 2, iar Universitatea va avea timp să se concentreze pe competiția internă, pentru că, din păcate, a părăsit deja cupele europene în acest an.
Iulian Cristea – FC Universitatea Cluj
Numele fundașului central fost la FCSB și Rapid București nu a apărut sezonul trecut foarte des în nominalizările LPF. Iată-l acum, ,,sub bagheta” lui Ioan Ovidiu Sabău, ,,găsindu-și locul” și forma la ,,Șepcile roșii” ! Este nominalizat ca ,,cel mai bun om de pe teren” de LPF, în UTA Arad – FC Universitatea Cluj 0 – 0. Clujenii au avut o apărare ,,beton” în fața ,,vulpoiului” Rednic și au reușit să plece neînvinși de la Arad.
Albin Berisha – FC Petrolul Ploieşti
Autorul golului victoriei ,,găzarilor” în FC Petrolul Ploieşti – Rapid 1-0, Berisha, este și nominalizarea LPF ca ,,vedeta partidei”. În ultimul joc al etapei a treia, giuleștenii au dat o replică solidă pe ,,Ilie Oană” ! Dovadă fiind faptul că ,,portarul etapei” a fost petrolistul Zima ! Atacantul din Kosovo are meritul unei execuții de finețe, după un assist al lui Hanca ! Un ,,gol de 3 puncte” care aduce și prima victorie pentru Petrolul, în noua stagiune.