Top Player

Mbappé va ajunge la Real Madrid anul viitor ?

,,Perla” fotbalului francez a avut o ofertă de la Real Madrid în vara anului 2022. Dar a ales să rămână la Paris Saint-Germain... Cu toate acestea, contractul său cu PSG expiră în iunie 2023. Internaționalul francez a anunțat că nu va semna un nou contract !

Mbappé a fost întotdeauna un fan al lui Real Madrid. Chiar și a declarat în repetate rânduri, că visează să joace pentru acest club. A avut șansa să o facă în 2022, dar a ales să rămână la PSG pentru a câștiga Liga Campionilor.

Cu toate acestea, PSG a fost eliminată în optimile de finală chiar de Real Madrid, iar Mbappé nu putea fi decât dezamăgit de alegere.

Acum este probabil ca Mbappé să fie mai hotărât ca niciodată să se alăture lui Real Madrid.

În prezent unul dintre cei mai buni jucători din lume, francezul ar fi o achiziție majoră pentru madrileni. Clubul spaniol este în căutarea unui nou atacant după plecarea lui Karim Benzema și Mbappé ar fi un înlocuitor perfect.

Ultimul din tripleta MNM !

Cunoscătorii fotbalului francez și surse din apropierea PSG au afirmat mereu că ineficiența ,,tripleteiMNM (Messi, Neymar, Mbappé) este cauza eșecurilor parizienilor. Cel puțin pe plan european.

Tot aceste voci sugerau că șefii PSG doreau cu orice preț păstrarea jucătorului francez. Aceasta, chiar în detrimentul campionului mondial argentinian, Messi sau a brazilianului Neymar.

Dealtfel, eșecul din UEFA Champions League a fost sancționat dur de suporterii francezi. Aceștia au reacționat cu proteste violente, dar a căror țintă nu au fost decât Messi și Neymar.

Una din condițiile cerute de Mbappé pentru reînnoirea contractului era aducerea de jucători de top, pentru a-l pune în valoare. Șeicii doreau o reconstrucție a echipei în jurul lui.

Iată că, deși celelalte două ,,săbii care nu încăpeau în aceeași teacă” cu ,,spada Mbappé” au părăsit clubul de ceva vreme, se pare că părțile tot nu au ajuns la un numitor comun.

Urmare a unor nesfârșite negocieri cu șefii din Qatar ai lui PSG, internaționalul francez a refuzat să semneze un nou contract cu echipa actuală. La rândul lor, aceștia au refuzat să ia în calcul cedarea lui. Așa că Mbappé așteaptă finalizarea contractului actual pentru a pleca din postura de jucător liber.

Acest lucru a fost confirmat și de celebrul jurnalist Fabrizio Romano. Despre ale cărui alte informații în premieră, Magadesport vă vorbea aici: https://magadesport.ro/?s=Fabrizio+Romano .

După părerea lui Romano, mutarea se va perfecta anul viitor.

Din câte am auzit, cred că destinația lui vara viitoare va fi Real MadridFie prin clauză, fie gratuit, așa cum probabil se va întâmpla”, a postat pe o rețea de socializare Fabrizio Romano.

Mbappé – ,,Last tango in Paris” …

Inițial, șeicii l-au exclus din lot pe Mbappé după refuzul de a semna o prelungire a contractului, așa cum vă informa și Magadesport, aici: https://magadesport.ro/psg-l-a-exclus-din-lot-pe-kylian-mbappe/ .

Aducerea lui Ousmane Dembele de la FC Barcelona se încadra în hotărârea conducerii PSG de a-l ține pe bancă, în mod intenționat, pe starul lor.

Se pare însă că între cele două părți a intervenit o reconciliere și PSG a decis să-l folosească pe atacant atâta vreme cât mai poate face acest lucru.

Soccer Football – Champions League – Group F – Paris St Germain v Borussia Dortmund – Parc des Princes, Paris, France – September 19, 2023 Paris St Germain’s Kylian Mbappe in action with Borussia Dortmund’s Niklas Suele REUTERS/Benoit Tessier

În startul acestui sezon, Mbappe a revenit pe teren și a făcut-o într-un mare fel: în patru jocuri și-a trecut numele pe lista marcatorilor de șapte ori ! A marcat inclusiv în UEFA Champions League, în partida de pe teren propriu cu Borussia Dortmund, de săptămâna aceasta.

Însă, parafrazându-l pe Bernardo Bertolucci, s-ar putea să asistăm la ultimul său sezon la Paris

Doru

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Top Player

Vedete de top la Cupa Mondială 2022: marile nume din Qatar

  • novembre 17, 2022
Un campionat mondial este o vitrină pentru cei mai buni fotbaliști de pe planetă, dar Cupa Mondială 2022 promite să
Top Player

Campionatul mondial de fotbal 2022, jucători – cheie !

  • novembre 17, 2022
Campionatul mondial din Qatar aduce în prim plan jucători importanți care nu ajung niciodată în topul vedetelor răsfățate. Valoarea lor,