Belodedici este una dintre cele mai mari legende ale fotbalului românesc. A jucat pentru Steaua București multe sezoane între 1983/1989 și 1992/1995, câștigând numeroase trofee, printre care Cupa Campionilor Europeni în 1986. În problema disputei care a scindat o parte a fotbalului românesc, conflictul dintre CSA și FCSB, fostul libero, a păstrat întotdeauna o poziție neutră, nedorind să fie implicat de o parte sau de alta. Mai nou însă, Belodedici a vorbit despre inițiativa fostului său coechipier, Victor Pițurcă.
Miodrag Belodedici – un nume strălucitor, care a scris istorie în culorile roș-albastre…
Cu un talent incontestabil și o eleganță fără margini, Belodedici și-a lăsat amprenta în memoria colectivă a suporterilor steliști, devenind un simbol al excelenței și al triumfului.
O prezență ,,imperială” în apărare și un simț al jocului remarcabil, Belodedici a fost o figură-cheie în echipa care a cucerit în 1986, primul trofeu european pentru fotbalul românesc, Cupa Campionilor Europeni. Cu el în centrul defensivei, Steaua a scris pagini memorabile în istoria fotbalului românesc. De un profesionalism exemplar, a rămas un model pentru generațiile următoare de fotbaliști.
Cum am notat mai sus, Miodrag Belodedici a păstrat întotdeauna o atitudine echidistantă în cea ce privește conflictul identității Steaua București, disputat de CSA și FCSB.
Victor Pițurcă: ,,…aducem oameni cu bani…” !
După cum se cunoaște, iar Magadesport a vorbit în dese rânduri despre aceste subiect aici: https://magadesport.ro/?s=CSA , cea mai mare parte a componenților generației de la Sevilla, doresc ca CSA să fie considerată adevărata continuatoare a istoriei steliste.
Marius Lăcătuș, Balint, Tudorel Stoica, Bumbescu, Iovan sau Victor Pițurcă au luat atitudine în presă, față de această stare de fapt.
După ce normele juridice au interzis promovarea echipei CSA în Superliga, pe motiv de apartenență departamentală, ideea transformării clubului în societate pe acțiuni a clubului a căpătat din ce în ce mai multă vizibilitate.
Unul din susținătorii cei mai implicați ai acestui proiect este fostul jucător și antrenor, Victor Pițurcă.
,,În ultimul timp, ne gândim să facem ceva pentru Steaua, acest nucleu de jucători care am rămas să putem să punem pe linia de plutire, să facem ca Steaua să revină la normal. Măcar să încercăm să vedem dacă își doresc. Noi, generația care a câștigat Liga Campionilor, vrem să preluăm această echipă. Nu avem disponibilități financiare, dar aducem oameni cu bani. Dar doriți lucrul ăsta?”, a spus Victor Pițurcă.
După ce în mai multe rânduri, Miodrag Belodedici a evitat un răspuns direct la întrebarea ,,cine este Steaua: CSA sau FCSB ?”, într-un interviu fostul internațional s-a arătat dispus să se alăture unei eventuale concretizări a inițiativei lui Pițurcă.
Belo – o adevărată legendă…
„Care e proiectul lui Victor Pițurcă? Dacă reușește să aducă oameni, sponsori, bani, jucători… da! Eu tot timpul am comparat Steaua… bine, CSA, FCSB au dispărut, au apărut, au făcut probleme, nu știu.
Dar eu tot timpul am comparat Steaua cu Steaua Roșie Belgrad. Steaua Roșie Belgrad a continuat, s-a dus în grupele Ligii Campionilor. Ce s-a întâmplat, ce nu s-a întâmplat… nu știu.
Ce a fost, de ce a dispărut, de ce a apărut FCSB, nu știu. E foarte greu să vă explic. FCSB are șanse să ia titlul și să participe în cupele europene.
Nu știu… CSA-ul? Nu știu ce să spun de CSA? Dacă au puterea să ajungă, să intre, să continue în Liga 1? Nu știu. În momentul ăsta nu îi văd să ajungă. Pot să promoveze în Liga 1, să ajungă în cupele europene, să te menții în Liga 1… asta nu știu, e greu (…)”, a declarat Belodedici.
Supranumit ,,Căprioara” pentru eleganța sa inegalabilă și inconfundabilă în joc, Belodedici a jucat pentru Steaua timp de 12 sezoane. A disputat 360 de meciuri și a marcat 40 de goluri. Este unul dintre cei mai importanți jucători din istoria fotbalului românesc și nu numai…
Unele voci ale vremii, l-au numit la vremea sa ,,cel mai bun libero din lume…”… Altele, îl calificau drept cel mai ,,bun fotbalist român din istorie…”
Belodedici, un adevărat simbol, este singurul fotbalist român care a câștigat Cupa Campionilor Europene cu două echipe diferite. Un jucător de o clasă mondială, care a adus o contribuție majoră la succesul Stelei.
O adevărată legendă vie a fotbalului românesc…