Fotbal International

Mircea Lucescu de la Dinamo Kiev spre SuperLig ?

Fără îndoială că Mircea Lucescu este cel mai valoros tehnician român al ultimelor decenii ! Cu un palmares impresionant (dacă vorbim doar de cariera de antrenor) Lucescu a fost, în afara campionatului nostru, pe banca unor cluburi importante din ligile Italiei, Turciei, Ucrainei sau Rusiei.

Mircea Lucescu debuta în cariera de antrenor obținând promovarea Corvinului Hunedoara în Divizia A (actuala Superliga României) în sezonul 1979-1980.

Fostul mijlocaș al naționalei României, de la Corvinul Hunedoara, Sportul Studențesc și Dinamo București, are ca antrenor, o vitrina de trofee remarcabilă: de 2 ori campion al României, cu Dinamo și Rapid București. 3 Cupe ale României și o Supercupă (tot cu Dinamo și Rapid).

În 1991-1992, promova în Serie A cu Brescia.

Apoi, de 9 ori campion al Ucrainei, cu Șahtior (8) și Dinamo Kiev (1). De 7 ori câștigător al Cupei Ucrainei (de 6 ori cu Șahtior și o dată cu Dynamo Kyev). Tot în Ucraina, cu cele două echipe antrenate, a câștigat de 8 ori Supercupa Ucrainei.

În Turcia a câștigat de 2 ori SuperLig cu Galatasary și Beșiktaș, plus Supercupa Turciei (Galata).

Apogeul carierei lui Mircea Lucescu era atins în sezonul 2008-2009, când reușea câștigarea Cupei UEFA (UEFA Europa League), cu Șahtior Donețk.

Mircea Lucescu a fost selecționerul echipelor naționale ale României (1981-1987) și Turciei (2017-2019).

Mircea Lucescu – aproape 20 de ani în Ucraina !

Ajuns la 78 de ani, Mircea Lucescu a demisionat în această săptămână de la Dinamo Kiev. Comunicatul a venit după ce a pierdut 3 meciuri consecutive în campionatul Ucrainei, ultimul chiar în fața fostei sale echipe, Șahtior Donețk.

Același Șahtior care furniza tot în această săptămână surpriza etapei în UEFA Champions League, depășind FC Barcelona cu 1 la 0 ! Magadesport vă vorbea despre această ,,bombă” a competiției europene supreme intercluburi, aici: https://magadesport.ro/fc-barcelona-furnizeaza-surpriza-etapei-din-uefa-champions-league/ .

,,O bucată din mine rămâne în Ucraina. Sunt recunoscător președintelui Rinat Akhmetov de la Șahtior și președintelui Igor Surkis de la Dinamo Kiev. Am vrut să termin altfel, dar totul se termină. Atât cariera jucătorului, cât și cariera antrenorului.

Dacă ar fi să vorbesc despre meci, atunci pot să spun că a câștigat echipa mai experimentată. Nu am profitat de șansele noastre. Dinamo Kiev are viitor, are tinerețe. Cu toate acestea, trebuie să muncească din greu pentru a obține succesul. Sunt sigur că atât Dinamo, cât și Ucraina au viitor.

Mi-a fost greu să supraviețuiesc războiului, acestor minute de reculegere… De-a lungul anilor devii foarte sentimental. Mă gândesc tot timpul la cei care mor pe front, la populația civilă. Este greu să combini asta cu fotbalul. Mulțumesc Ucrainei pentru 15 ani minunați. Pace și sănatate tuturor. Și să aveți un viitor fericit. De la începutul războiului am fost aici, nu am plecat. Echipa noastră este tânără și poate că presiunea mea a fost prea mare. Și îmi asum responsabilitatea pentru ultimele rezultate. Vă mulțumesc mult tuturor » a spus Mircea Lucescu.

Lucescu: ,,E o minciună că mi-aș fi încheiat cariera de antrenor…”

Evident, foarte multe voci din fotbal s-au grăbit să anunțe retragerea din activitate a antrenorului român. (https://www.frf.ro/nationale/masculin/echipa-nationala/mircea-lucescu-si-a-anuntat-retragerea-din-fotbal-dupa-o-cariera-impresionanta/).

Nimic mai neadevărat !

Mircea Lucescu a revenit cu declarații în care a clarificat situația sa profesională în viitor. Ulterior, au apărut informații despre o eventuală revenire a tehnicianului în liga turcă.

,,Mă simt bine. Nu am nicio problemă – nici fizică, nici mentală. A trecut puțin timp de când am plecat de la Dinamo Kiev. Într-o lună va deveni mai clar viitorul meu. Eu pot să spun doar că respect toate țările. E o minciună că mi-aș fi încheiat cariera de antrenor. Am plecat de la Dinamo Kiev, însă nu m-am și retras din fotbal. A fost mai mult o decizie luată pe baza emoțiilor. Nu am pierdut în viața mea trei meciuri la rând. Acum o lună, eram pe primul loc cu șase puncte în fața lui Șahtior. Apoi, s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

La finalul meciului cu Șahtior am fost foarte emoționat și nu am putut să țin în mine. Am spus: ‘Gata, închei’. Acum sunt acasă, în București. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat. A fost foarte greu să jucăm fără fani, fără susținere financiară sau fără sponsori și doar cu jucători din academie. În orice caz, am încercat să păstrez fotbalul în viața mea. A fost cel mai important lucru chiar dacă situația a fost una dificilă« , a clarificat Mircea Lucescu.

Doru

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Fotbal International

Televizor: Unde vedem mondialul din Qatar 2022 ?

  • novembre 9, 2022
Drepturile TV pentru meciurile de la CM 2022 au fost achiziționate de Televiziunea Română. Start La televizor vom avea pe
Fotbal International

Ce este nou la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar 2022 ?

  • novembre 13, 2022
Cupa Mondială FIFA 2022 va avea startul duminica viitoare. Deschiderea pe 20 noiembrie, vine la aproape 12 ani după ce