Fotbal International

Semifinalele Qatar 2022 – Maroc, surpriză ?

Din 788, Marocul a păstrat întotdeauna, dacă nu chiar independență absolută, cel puțin o autonomie foarte puternică. Atracția bogăției din comerț va atrage dorințele diferitelor triburi cu orașul răscruce Marrakech, care va deveni în mod natural capitala diferitelor dinastii; acesta este motivul pentru care întreaga istorie a Marocului a fost marcată de comerțul cu bogății de la Sud la Nord.

Începând cu 1902, penetrarea economică și militară europeană s-a intensificat (Franța a ocupat Casablanca din 1907 și câmpiile vestice marocane), până în punctul în care sultanul Marocului este forțat să semneze tratatul protectorat în 1912.

Acum, la 110 ani de la semnarea acestui act, Maroc și Franța se află din nou față în față. De data aceasta, la fotbal, în Qatar 2022.

La Qatar 2022 Marocul a surprins pe toată lumea ajungând în semifinalele Cupei Mondiale.

Dar cine face parte din echipa celor ce se pregătesc să înfrunte Franța?

Marocul este la a șasea participare la un campionat mondial la World Cup Qatar 2022.

S-au calificat pentru prima dată în 1970 și s-au bucurat de cea mai bună performanță a lor la a doua lor apariție în 1986, când au ajuns în optimile de finală.

De data aceasta și-au îmbunătățit performanța devenind prima națiune africană care a ajuns în semifinalele Cupei Mondiale și visează legitim să facă un pas mai departe.

Ei au terminat ca lideri în Grupa F, care conținea echipe grele europene, Belgia și Croația.

Apoi au învins Spania și, respectiv, Portugalia în optimi, respectiv sferturi de finală.

În continuare, ei urmează să se confrunte miercuri cu campionii mondiali în vigoare, Franța, pentru a lupta pentru un loc în finală.

În cinci partide ale Cupei Mondiale din 2022, Marocul a primit un singur gol.

Singurul meci în care Maroc a primit un gol în Qatar a fost împotriva Canadei. În ciuda faptului că s-au confruntat cu fotbaliști precum Kevin De Bruyne, Ferran Torres, Alvaro Morata, João Felix și Cristiano Ronaldo, portarii Bounou și Mounir ( titular în meciul cu Belgia) au reușit să nu primească gol.

Totuși cine sunt acești fotbaliști marocani care au răsturnat toate calculele fotbalului ? A fost de ajuns doar binecunoscuta ,,răutate” marocană cea care i-a sprijinit în atingerea acestei performanțe ?

Se pare că nu…

Qatar 2022 – lotul marocan

De exemplu, portarul Yassine Bounou este numărul unu incontestabil pentru Maroc. A ratat confruntarea cu Belgia, dar a fost din nou apt să joace în alte meciuri. El este legitimat la Sevilla, ca și coechipierul său din naționala Marocului, atacantul Youssef En-Nesyri.

Yassine Bounou

Fundașul Achraf Hakimi joacă la PSG. Alt apărător, Noussair Mazraoui este jucătorul lui Bayern Munchen.

Noussair Mazraoui

Naif Aguerd, tot fundaș joacă la West Ham United.

Naif Aguerd

La mijloc, Sofyan Amrabat este legitimat la Fiorentina iar Romain Saiss la Besiktas.

Chelsea Londra îl are în lot pe mijocașul Hakim Ziyech, în timp ce Sampdoria pe Abdelhamid Sabiri.

Hakim Ziyech

Jawad El Yamiq joacă pentru Real Valladolid iar atacantul Abdessamad Ezzalzouli pentru Osasuna. Walid Cheddira joacă în Italia, la Bari și lista poate continua.

Așadar fotbalul marocan dispune de resurse pentru a crește jucători care ajung la echipe uriașe din Europa.

Binențeles, mare parte dintre ei sunt cei ai căror părinți au emigrat în vestul Europei și s-au stabilit acolo. Au beneficiat de condiții civilizate, iar copii lor au putut face performanță. Au ajuns la cluburi importante și au fost selecționați în naționala țării din care proveneau.

Achraf Hakimi

Qatar 2022 – Urmează … Franța ?

Vom vedea asta pe TVR 1 și vom afla cele mai noi știri și recomandări de la Qatar 2022 (și nu numai) pe Magadesport !

Pentru cei care nu ați fost atenți la evoluția Marocului la Qatar 2022, reamintim că au câștigat grupa F din care au mai făcut parte puternicele selecționate ale Croației și Belgiei. Cum am spus mai sus, a eliminat apoi pe Spania și Portugalia.

În aceste condiții, selecționata Marocului, care probabil și-a depășit cu mult obiectivul avut la plecarea spre Qatar, va aborda meciul din semifinale din poziția celui care nu are nimic de pierdut.

Dar … adăugăm că are de câștigat. Ce ? Aproape tot !

Maroc – Mexic 86
Doru

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Fotbal International

Televizor: Unde vedem mondialul din Qatar 2022 ?

  • novembre 9, 2022
Drepturile TV pentru meciurile de la CM 2022 au fost achiziționate de Televiziunea Română. Start La televizor vom avea pe
Fotbal International

Ce este nou la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar 2022 ?

  • novembre 13, 2022
Cupa Mondială FIFA 2022 va avea startul duminica viitoare. Deschiderea pe 20 noiembrie, vine la aproape 12 ani după ce