Sezonul regulat din Superliga României, ediția 2024-2025, a ajuns la etapa 10-a. ,,Duelul codașelor” FC Botoșani – Gloria Buzău deschide această rundă, de la 18:00. Cele două protagoniste ocupă pentru moment locurile 15, respectiv 16 – direct retrogradabile… De la ora 21:00 are loc la Galați unul dintre meciurile ,,tari” ale acestei etape: Oțelul – Dinamo ! De această dată, lupta se dă pentru podiumul Superligii ! Elevii lui Dorinel Munteanu vor să păstreze poziția a doua în clasament, pentru a putea ,,ține pasul” în lupta pentru titlu ! Mai ales că au și un meci mai puțin disputat ! De cealaltă parte, Dinamo București vine la Galați cu un moral bun, oferit de un parcurs ascendent în acest sezon ! ,,Câinii roșii” sunt pe locul 3, după ce sezonul trecut au scăpat de retrogradare ,,ca prin urechile acului” !
Oțelul Galați – Dinamo București este ,,meciul zilei” în Superliga ! În același timp, una din cele mai interesante întâlniri ale etapei a 10-a.
Dacă formația ,,Câinilor roșii” a fost învinsă în acest sezon doar de liderul actual al Superligii României, gălățenii nu au pierdut niciun meci până acum !
Au cea mai bună apărare de până acum din campionat ! Iar la Galați nu au primit gol până în acest moment de la nimeni !
Va fi, cum spuneam, un meci foarte disputat ! Pentru că în același timp, Dinamo București a marcat în fiecare meci, mai puțin cu Universitatea Cluj…
După CFR Cluj, au cel mai mare număr de goluri înscrise în sezonul 2024-2025: 17 !
Dorinel Munteanu: ,,Trebuie să avem atitudine agresivă” !
Dorinel Munteanu este de câțiva ani, artizanul de pe bancă al realizărilor de la Oțelul Galați ! Echipă pe care a promovat-o în Superliga acum 2 sezoane !
,,Va fi un meci foarte greu, cu o echipă care a început foarte bine campionatul… Care are ca obiective calificarea în play-off-ul campionatului.
Noi trebuie să tratăm foarte serios jocul, pentru că trebuie să ştim exact în ce direcţie mergem. Îmi doresc să mergem în direcţia cea bună, să trecem cu bine şi peste acest joc, să rămânem pe aceeaşi poziţie în clasament.
Dar acest lucru se va realiza numai dacă vom trata jocul foarte serios.
Trebuie să avem atitudine agresivă, un joc colectiv foarte bun, ridicat la nivel maxim din toate punctele de vedere, mental, fizic, organizatoric.
Numai aşa putem face ca rezultatul final să fie de partea noastră. Au jucătorii în formă, dar depinde şi de jucătorii noştri dacă vor putea să facă şi în meciul cu noi ce au făcut în celelalte meciuri.
De aceea vreau un joc colectiv, bine organizat, să funcţioneze foarte bine toate cele trei compartimente« , este declarația tehnicianului de la Oțelul Galați.
Željko Kopić: ,,…o echipă care primește foarte puține goluri…” !
De cealaltă parte, ,,Câinii roșii” vin, cum spuneam, după un parcurs foarte bun până acum în această ediție de campionat.
Însă așa cum Magadesport vă informa aici: https://magadesport.ro/gigi-multescu-legenda-lui-dinamo-bucuresti-s-a-stins-din-viata/ , unul dintre jucătorii și antrenorii de legendă ai lui Dinamo, Gheorghe Mulțescu, a plecat dintre noi… O veste care a îndoliat întreg fotbalul românesc și în special, clubul din ,,Ștefan cel Mare” !
,,În primul rând, doresc să exprim cele mai sincere regrete pentru familia Mulțescu și pentru întreaga suflare dinamovistă.
Nu l-am cunoscut personal pe Gigi Mulțescu, însă știu cât de important a fost pe parcursul întregii sale cariere pentru clubul Dinamo.
Legat de duelul de la Galați, meciul cu Oțelul va fi unul dificil.
Este o echipă care primește foarte puține goluri. Toți adversarii privesc meciul cu noi ca pe un derby.
Din primul moment am crezut în Cătălin Cîrjan. Este un jucător special și un profesionist desăvârșit, care se pregătește cu cea mai mare seriozitate”, a spus tehnicianul Kopić, înaintea partidei dintre Oțelul Galați și Dinamo.
Echipele probabile
Gazdele nu-l vor putea utiliza în această seară pe fundașul central sârb Nikola Stevanovic, suspendat.
La Dinamo nu vor putea evolua Abdallah, Homawoo, Bordușanu și Florescu, în continuare accidentați.
În aceste condiții cele două formații vor alinia probabil, următoarele formule:
Oțelul Galați: I. Popescu – Jelev, Cisse, Zivulic, Tomasevic – Cisotti, Duric, Lameira – Maciel, Al. Pop, R. Tănasă.
Dinamo București: Golubovic – Sivis, Patriche, Licsandru, Amzăr – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Milanov, Selmani, Bani.
Partida de la Galați va fi transmisă în direct de la ora 21:00 pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1.