Superliga

Rapid – FCSB, în această seară de la ora 20:00 !

Problema echipelor participante la turneele de play-off și play-out fiind rezolvată, ultimele 3 partide din runda finală a sezonului regulat al ediției 2023-2024 a Superligii se vor juca astăzi, mâine și luni. Este vorba despre ,,derby-ul oltean” dintre CSU și FCU (duminică), meciul dintre Oțelul și Poli Iași (luni), dar mai ales, astă seară o partidă care a suscitat și va suscita întotdeauna interesul iubitorilor de fotbal din România (și nu numai !): Rapid – FCSB ! Ciocnirea primelor locuri din Superliga, o … pre-finală a campionatului dacă putem spune așa, se va juca pe Arena Națională de la ora 20:00 ! Gazdele (oficialii giuleșteni) au anunțat sold out în această seară !

Rapid București va încerca în această seară să reducă diferența de puncte față de lider, ajutată și de regulamentul Superligii

În mod evident, față de alte echipe, cele două formații au un meci mai puțin disputat, cel direct din această seară. Astfel, Rapid a căzut pe locul 3 în urma victoriei de aseară a CFR-ului, iar diferența față de FCSB este în acest moment de 12 puncte !

În urma intrării în ,,elita celor 6”, turneul de play-off, punctele echipelor se vor ajusta, astfel că o victorie a giuleștenilor ar reduce ,,ecartul” față de roș-albaștrii la doar 4 puncte !

În caz contrar (victorie FCSB), formația lui Elias Charalambous va începe play-off-ul cu un avans de 7 puncte !

Meciul orgoliilor !

Dar aceste meciuri dintre Rapid și FCSB nu au fost niciodată … pe puncte ! Au fost pe orgoliile uriașe din teren, din loje și mai ales, din tribune și peluze !

Indiferent de locurile (chiar diviziile) pe care cele două echipe pe ocupau, nimic nu a mai contat când s-au aflat față în față ! Iar asta încă de la primul meci dintre CFR și ASA (denumirile din 1947 ale celor 2 cluburi) încheiat cu victoria feroviarilor !

Tocmai de aceea, din informațiile presei, numeroși agenți de jucători din străinătate vor lua loc în tribunele Arenei Naționale la înfruntarea din această seară !

Tehnicianul lui Rapid București, Cristiano Bergodi a vorbit în conferința de presă despre meciul din această seară.

,,Vom vedea dacă vor fi surprize, eu nu dau primul 11. Simt ceva din partea cealaltă. Glumim un pic! N-ar strica, ei ştiu cum jucăm, şi noi îi ştim pe ei. E un lot valoros, am soluţiile în cap.

Nu vor fi surprize extraordinare. Cine a intrat de pe bancă a făcut diferenţa. Avem un lot important, dar şi ei au. Constanţa lor, randamentul… au meritat primul loc. Nu e decisiv ce se va întâmpla. Sunt zece etape în play-off, e normal că au ei mai multe şanse dacă vor câştiga, dar se joacă (…) Dacă e să numesc doi jucători, despre care toată lumea vorbeşte, sunt Coman şi Olaru. Olaru revine după o suspendare de două etape, vom vedea cum se va descurca, dar vom avea grijă de ei.

Dar sunt şi alţi jucători, au jucători cu viteză, de calitate, e echipa de pe primul loc, nu putem spune nimic negativ, chiar dacă au probleme în ultimul timp. Dar au arătat că merită acest loc”, este părerea antrenorului de la Rapid.

Charalambous: ,,Cred că micile detalii vor face diferenţa” !

Cipriotul Charalambous, de cealaltă parte, a avut ca de obicei, un discurs prudent, atrăgând atenția asupra calităților adversarilor.

,,Vom avea un nou meci dificil, ca de fiecare dată. Nu este cu nimic diferit faţă de alte dăţi. Suntem concentraţi pe câştigarea acestei partide.

Cele trei puncte ar putea fi foarte importante pentru viitor. Nu este o finală, este un meci ca oricare altul înaintea sfârşitului competiţiei. Da, este ultimul meci din sezonul regulat, dar indiferent de rezultat nu se va decide acum campioana. Trebuie să dăm tot ce avem mai bun în acest meci şi să nu fim concentraţi pe alte aspecte.

După ultimele meciuri mi-am dat seama că jucătorii mei sunt în formă, sper ca şi mâine (n.n. azi) să facem un meci bun. Trebuie să arătăm ca o echipă, să avem un joc colectiv bun, pentru că nu ne ajută ca doar doi sau trei jucători să evolueze bine.

Rapid e o echipă bună, are jucători buni şi trebuie să fim foarte atenţi, să fim foarte agresivi. Cred că micile detalii vor face diferenţa”, a declarat Elias Charalambous, în cadrul unei conferințe de presă.

Echipe probabile

Precum deja se cunoaște, FCSB are ceva probleme de lot, sud-africanul Ngezana fiind suspendat pentru această partidă, iar Pantea și Haruț sunt în continuare accidentați. Vestea bună este că va reveni Vlad Chiricheș, pe care unele publicații ,,îl dautitular. Rămâne de văzut dacă va fi așa, întrucât vine după o lungă accidentare.

Rapidiștii nu pot conta pe Emmers, Onea și Kait, toți accidentați.

În aceste condiții formațiile probabile pot fi:

RAPID: Aioani – Braun, Săpunaru, P. Iacob, Bădescu – Hromada, Al. Albu, Papeau – Burmaz, Rrahmani, Krasniqi.

FCSB: Târnovanu – V. Crețu, Ov. Popescu, Dawa, Radunovic – Lixandru, Șut, Olaru – Oct. Popescu, Băluță, Fl. Coman.

Întâlnirea va fi transmisă ca de obicei, în direct pe Digi Sport 1, Orange Sport 1 și Prima Sport 1.

Doru

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Superliga

CFR Cluj – FCSB, duminică 9 aprilie de la ora 21,00 !

  • avril 8, 2023
Nici una dintre echipele din acest derby al rundei a treia de play-off, nu ar trebui să fie mulțumite cu
Fotbal Intern Superliga

Farul și CSU Craiova, astă seară de la ora 20,30 !

  • avril 8, 2023
Duelul dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova din play-off-ul Superliga este de mare importanță pentru ambele echipe. Farul Constanța