Euro 2024

România – Olanda: 40.000 de români pe Allianz Arena !

Cu toată formarea pe care fiecare dintre noi o avem, avem obligația ca astăzi … să sperăm ! Tricolorii joacă de la ora 19:00 pe celebra Allianz Arena din Munchen, penultimul meci al optimilor de finală la EURO 2024 ! Târziu în noapte se va știi tabloul complet al sferturilor de finală ! Aceasta, după ce se va încheia și ultimul act al acestei runde, Austria – Turcia (de la ora 22:00, pe ProTV) ! Două probleme captaseră atenția fanilor României zilele trecute: numărul redus de bilete alocat suporterilor noștri la meciul cu Olanda și problemele de sănătate ale unui titular cert al selecționatei lui Edward Iordănescu – Răzvan Marin ! Veștile sunt bune însă ! Cu o capacitate de aproximat 66.000 de locuri ,,ocupabile” pentru acest meci,  Allianz Arena se anunță la ora meciului (din nou) ,,un vulcan” românesc ! Iar mijlocașul nostru va fi apt pentru intrarea în teren la fluierul de start al celui mai important meci al deceniului, pentru noi: România – Olanda !

România își joacă astăzi șansa de accedere între primele 8 echipe ale continentului european ! Am spus-o de multe ori, meciurile de la EURO 2024 pot constitui actul de naștere al unei noi generații !

Chiar ieri, Magadesport opina aici: https://magadesport.ro/romania-olanda-meciul-meciurilor-maine-seara-de-la-ora-1900/ , că deși comparațiile cu ,,Generația de aur” sunt … timpurii, să spunem așa, dacă România va produce una dintre cele mai mari surprize ale EURO 2024, eliminând Olanda, va trebui … ,,să poarte un nume” !

Iar presa din România a și lansat astăzi o sintagmă destul de potrivită ! Mai ales după caracteristica principală a jocului tricolorilor: GENERAȚIA DE SUFLET !

Să fie într-un ceas bun !

Răzvan Marin:Sunt bine” !

Așa cum menționam anterior, problemele mijlocașului nostru Răzvan Marin nu sunt de natură să ne îngrijoreze !

După suspendarea lui Bancu, România nu va mai pierde încă un titular cert pentru partida din seara aceasta !

Sunt bine, a fost doar o mică răceală din cauza căreia am lipsit de la un singur antrenament. Sunt gata să dau totul pe teren!

Nu cred că e neapărat mai multă presiune acum din partea fanilor. Știam că vor fi așteptări mult mai mari după ce ne-am calificat la EURO. Acum sunt și mai mari după ce am câștigat grupa. Dar mental suntem foarte bine, rezistăm.

Suntem pregătiți să facem lucruri mari! Trebuie să dorm la noapte, ca să mă odihnesc și să fiu 100% pentru meciul de mâine (n.n. – astăzi) !

(…) Poate că Olanda a avut un start mai greu în acest turneu, dar noi trebuie să ne concentrăm pe ce avem noi de făcut(…) Poate nu e tocmai un avantaj faptul că am jucat acolo (n.n. – la Ajax Amsterdam), pentru că naționala și campionatul intern sunt diferite” a încheiat jucătorul lui Cagliari.

Sold out !

Cât despre problema prezenței fanilor, tot presa de sport informează ,,strategia” prin care peste 40 de mii de suporteri vor susține România în această seară pe Allianz Arena din Munchen, deși inițial se credea că numărul lor va fi mult mai mic !

,,(…) Doar 11.000 cu adresă în România sunt posesori de bilet (…) În plus, 6.500 de fani cu domiciliu în Austria, 2.500 din Elveția, 1.400 cu domiciliu în Marea Britanie, spre exemplu, și nu mai puțin de 22.800 cu domiciliu în Germania!

Nu e nimeni naiv să creadă real un flux de fani austrieci, elvețieni, englezi sau chiar germani așa de consistent la România – Olanda ! (…)

Pe lângă cei 11.000 de români cu domiciliu în țară, sunt cel puțin 29.000 de români care trăiesc în diaspora și au achiziționat de acolo dar și cetățeni străini din aceste țări care au vândut biletele către români de pretutindeni.

Fanii olandezi nu au o diaspora consistentă și nici nu stăpânesc pârghiile de pe piața neagră. Românii au atacat această piață din prima secundă, au pus monopol și au deturnat-o în favoarea lor, incontestabil ! Asta va rămâne în istorie !” sunt informațiile jurnaliștilor de sport din România !

Echipe probabile

ROMÂNIA va juca probabil în formula: Fl. Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Sorescu – M. Marin – Man, R. Marin, Stanciu, Mihăilă – Drăguș.
Rezerve vor fi: H. Moldovan, Târnovanu – Mogoș, Racovițan, Rus, Nedelcearu, Șut, Cicâldău, Olaru, I. Hagi, Fl. Coman, Pușcaș, Alibec, Bîrligea.

OLANDA nu are probleme de lot, așa că mai mult ca sigur va miza pe: Verbruggen – Dumfries, De Vrij, Van Dijk, Ake – Schouten, Reijnders – Frimpong, X. Simons, Gakpo – Depay.
Ronald Koeman va mai dispune pe bancă de: Flekken, Bijlow – Van de Ven, Blind, De Ligt, Geertruida, Maatsen, Wijnaldum, Veerman, Gravenberch, Malen, Bergwijn, Zirkzee, Weghorst, Brobbey.

În așteptarea ,,minunii” din această seară de la Munchen, cu România în sferturile de finală ale EURO 2024, să le ținem pumnii tricolorilor !

Meciul va fi, după cum se cunoaște de la ora 19:00, în direct la ProTV !

Indiferent de rezultat, prezența noastră la acest turneu european va rămâne una de referință !

Și cum spuneam la început … să sperăm !

În fond, Slovacia și Slovenia au fost … atât de aproape !

Doru

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Euro 2024 Fotbal International

România începe jocurile din calificările pentru EURO 2024 !

  • mars 20, 2023
Totodată, Federația Română de Fotbal a prezentat noul echipament al echipei naționale pentru această campanie de calificare. Cele trei variante
Euro 2024

EURO 2024 – jucători noi în naționalele importante ale Europei !

  • mars 23, 2023
Mulți jucători pot debuta pe scena internațională în această săptămână, în jocurile contând pentru calificările la EURO 2024. Echipele naționale