Cu mai puțin de o săptămână înaintea jocurilor lunii octombrie din preliminariile EURO 2024 se știu jucătorii convocați pentru importanta ,,dublă” cu Belarus și Andorra.
România va înfrunta așadar săptămâna viitoare selecționatele Belarus-ului și Andorrei în încercarea de a obține calificarea la EURO 2024.
Așa cum Magadesport v-a relatat în dese rânduri aici: https://magadesport.ro/category/fotbal-international/euro-2024/ , traseul tricolorilor către turneul din Germania a intrat ,,în linie dreaptă”. Victoria cu Belarus în deplasare este obligatorie, cea cu Andorra acasă, facilă. Cu condiția ca ambele jocuri să fie tratate ca … ,,adevărate finale” ! Cea ce de altfel, și sunt !
Eduard Iordănescu a prezentat lista finală a jucătorilor convocați pentru cele două jocuri.
„Abordăm această acțiune cu același spirit de luptă și unitate pe care l-am consolidat.
Parcurgem o perioadă extrem de condensată dintr-un program cu ritm încărcat… Dar am reușit împreună să demonstrăm că nimic nu e prea greu când toți suntem concentrați total la singurul obiectiv: calificarea la EURO 2024.
În selecție, respectăm în continuare principiile care ne-au confirmat performanța. Am urmărit, am analizat și am decis cu încredere deplină «tricolorii» care constituie deja un nucleu cu rezultate bune pentru România.
Ne-am câștigat prin dăruire și sacrificii poziția, am luptat și nu depindem de nimeni în afară de noi! Suntem pe loc de calificare și neînvinși în grupă… Dar să nu uităm cât de greu s-a obținut fiecare punct, ce a însemnat fiecare secundă din această campanie!
Trebuie să fim deplin conștienți și responsabili ACUM. Pentru ca nu cumva să ne iluzionăm că ne așteaptă cineva cu 6 puncte în aceste zile! N-am primit nimic de-a gata, ne-am câștigat prezentul iar acum trebuie să ne câștigăm și viitorul !” a fost declarația selecționerului.
Drăguș revine la naționala României !
Denis Drăguș a fost selecționat în locul lui George Pușcaș. Ultimul este suspendat pentru jocul cu Belarus, prin urmare s-a renunțat la el.
„Denis revine la națională, e un moment de bucurie să-l avem din nou alături. La ultima acțiune a marcat, chiar dacă era meci amical. A avut prestații foarte bune în ultima vreme, e un jucător tânăr cu mult talent.
A avut luni bune în care a evoluat foarte puțin sau deloc, dar acum a făcut pasul către un campionat puternic, joacă meci de meci.
Am vorbit și cu Marius Șumudică și mi-a confirmat că este foarte încrezător, se pregătește foarte bine, și-a câștigat acest drept, de a reintra în cercul echipei naționale”, și-a explicat Iordănescu alegerea.
Așadar, iată cu cine va ataca România în luna octombrie meciurile de 6 puncte obligatorii !
PORTARI
Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923), Florin Niță (Gaziantep | Turcia), Ștefan Târnovanu (FCSB).
FUNDAȘI
Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania), Deian Sorescu (Raków | Polonia), Radu Drăgușin (Genoa | Italia), Adrian Rus (Pafos | Cipru), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită), Bogdan Racovițan (Raków | Polonia), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova), Mario Camora (CFR Cluj).
MIJLOCAȘI
Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Marius Marin (Pisa | Italia), Răzvan Marin (Empoli | Italia), Nicolae Stanciu (Damac FC | Arabia Saudită), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia), Darius Olaru (FCSB), Olimpiu Moruțan (Ankaragucu | Turcia), Dennis Man (Parma | Italia), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania), Valentin Mihăilă (Parma | Italia), Florinel Coman (FCSB).
ATACANȚI
Denis Alibec (Muaither | Qatar), Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul Constanța).