Real Madrid – Manchester City au terminat la egalitate, 1 la 1, în prima manșă a semifinalelor Ligii Campionilor.
UEFA Champions League și-a consumat meciul tur al primei semifinale între Real Madrid și Manchester City. Un meci destul de ,,încărcat” pe lângă tensiunea firească și cu câteva momente dificile.
Astfel, Alf-Inge Haaland, tatăl și reprezentantul lui Erling, a fost dat afară din tribuna stadionului Bernabeu în care luase loc pentru a asista la meciul Real-City (1-1) după gesturi nepotrivite și insulte la adresa suporterilor madrileni din apropiere. El si-a manifestat bucuria pentru golul egalizator reușit de echipa fiului său, aruncând cu arahide în suporterilor lui Real.
Însă fiul său, Erling Haaland a avut o seară complicată pe teren. În afară de două situații de la începutul meciului, atacantul norvegian a fost foarte strâns de ,,cleștele” Rüdiger-Alaba.
Deși se aștepta enorm de la norvegian, acesta a avut o evoluție dezamăgitoare în semifinala UEFA Champions League. Poate de aici și descărcarea nervoasă a tatălui său.
Vinicius, number one la Real Madrid !
Astfel, Real Madrid a intrat la pauză în prima manșă a semifinalelor UEFA Champions League cu un avantaj de 1-0 împotriva lui Manchester City. Golul a fost marcat de Vinicius, care se află într-un moment de formă foarte extraodinar, după cum Magadesport vă relata și aici: https://magadesport.ro/vinicius-jr-eroul-meciului-liverpool-real-madrid-din-optimile-ucl/ .
Atacantul brazilian se laudă cu o statistică surprinzătoare. El a marcat opt goluri în meciurile din actuala ediție a UEFA Champions League.
Și, drept curiozitate, a marcat de asemenea, împotriva tuturor echipelor engleze pe care le-a întâlnit Real în UEFA Champions League: Chelsea, Liverpool și culminând cu superba reușită de aseară, contra lui Manchester City.
Vinicius este un factor determinant pentru echipa lui Carlo Ancelotti în competiția de top din Europa, UEFA Champions League. În ultimele 11 meciuri ale sale, el a marcat opt goluri și a oferit cinci pase decisive.
Cu golul marcat împotriva echipei lui Pep Guardiola, acesta a marcat acum un total de 15 goluri în UEFA Champions League, același număr ca Ronaldo Nazario și același număr ca compatriotul său Rodrygo.
Totuși, golul său nu a dus la o victorie marți, Kevin de Bruyne egalând pentru a lăsa egalitatea egală la 1-1, îndreptându-se spre manșa a doua de săptămâna viitoare la Manchester.
VAR-ul – mai mult încurcă ?!
Golul egalizator a produs un scandal uriaș, care pune la îndoială decizia VAR din semifinala UEFA Champions League.
Un concern de televiziune sportiv, a pus la dispoziție o imagine 3D prin care demonstra că golul lui Manchester City trebuia anulat. La faza premergătoare golului, superb de altfel al belgianului, mingea ar fi depășit linia de out.
Faza a fost lăsată să continue însă, balonul a ajuns în preajma careului spaniolilor, Gundogan l-a controlat abil și ,,l-a pus” pentru deBruyne, care a șutat violent din afara careului, în colțul porții, pentru 1 la 1.
Declarațiile celor doi antrenori de la finalul partidei descriu două stări de spirit diferite, dar cu aceeași concluzie: calificarea în finala UEFA Champions League se va juca la Manchester !
Drumul spre Istanbul are escală la Manchester !
,,Am stat bine în teren, a fost un meci bun, sunt senzaţii bune, rezultatul nu este extraordinar, dar va fi o dublă care se va decide în ultimele minute.
Eram bine poziţionaţi în teren în prima repriză, reuşeam o tranziţie pozitivă bună, am avut ocazii, se putea câştiga, dar concluziile nu sunt rele, una peste alta.
Rudiger a jucat foarte bine azi, nu era uşor, pentru că ei pasează, fac presiune. Mi s-a părut că mingea lor a ieşit afară, a mai fost un corner care nu s-a fluierat.
Arbitrul nu a fost ceea ce trebuie, mi-a dat şi cartonaşul galben, dar una peste alta, ca joc, sunt mulţumit. Nu e un rezultat rău pentru noi, e un rezultat ok pentru City.
Jucăm afară, e adevărat, nu avem publicul alături de noi, dar îl vom avea în suflet”, a spus Carlo Ancelotti.
,,Ştim exact de ce sunt ei capabili”
La rândul său, Pep Guardiola s-a declarat mulțumit și conștient că nu va avea un retur ușor, la fel cum și meciul tocmai încheiat a avut o încărcătură specială. Calificarea în finala UEFA Champions League nu este deloc facilă.
,,Vreau să felicit echipa, pentru că nu a fost un scenariu uşor împotriva celor de la Real. Prin istoria lor, prin calităţile pe care le au… Am început meciul foarte bine, dar am suferit din cauza unei finalizări inteligente a lui Vinicius. Apoi am reuşit să egalăm când ei erau într-un moment mai bun.
Ne întoarcem la Manchester pentru a juca o finală în manşa secundă. De partea cealaltă, a fost Real, aşa că nu ne-a surprins cu adevărat. Ne-am apărat foarte bine în general, am fost prezenţi. Acum e ca un meci de baraj. Ştim exact de ce sunt ei capabili. Poate că vor face ajustări, poate că nu.
Va trebui să încercăm să atacăm mai bine. Vom încerca să ajustăm unele detalii în retur, să fim mai fluenţi şi să jucăm cu ceva mai mult ritm. Vom juca acasă şi ştim că ne simţim mai confortabil în faţa publicului nostru. Este important, pentru că echipa care va câştiga va merge în finală« , a declarat Guardiola.