Superliga

Universitatea Cluj: mereu la … ,,un pas” de obiectiv !

,,Șepcile roșii” s-au luptat până în ultima etapă a sezonului regulat 2023-2024 al Superligii României, pentru un loc între primele 6 echipe ale campionatului: turneul de play-off ! Dispută pierdută în fața lui Sepsi OSK, la diferență de un punct ! Pe aproape toată perioada desfășurării turneului de play-out, Universitatea Cluj a cochetat cu primele locuri, la un moment dat fiind creditată cu șanse chiar la primul loc al competiției ! În cele din urmă au terminat pe locul 4, mai precis, exact la mijlocul clasamentului general al acestei ediții din Superliga ! În Cupa României, clujenii au câștigat Grupa B, ajungând apoi până în semifinale, unde au fost eliminați de Oțelul ! Prin prevederile regulamentului LPF, Universitatea Cluj a mai primit o șansă pentru salvarea unui sezon în care a ratat ,,de puțin”, aproape toate obiectivele: un meci de baraj contra Universității Craiova, pentru un loc în preliminariile Conference League!

Universitatea Cluj a susținut aseară meciul de baraj care i-ar fi ,,răsplătit” eforturile acestui sezon cu un loc într-o competiție europeană !

Cu adversarii de pe Ion Oblemenco, clujenii terminaseră în sezonul regulat nedecis, atât în tur cât și în retur !

Așa că în ciuda faptului că evolua în deplasare, acest meci era unul de ,,totul sau nimic” pentru Universitatea Cluj ! Elevii lui Ovidiu Sabău aveau o ultimă șansă de a câștiga ceva, în urma unui sezon în care au avut o evoluție bună, cedând însă în momente decisive

Așa cum s-a întâmplat și în sezonul regulat, și în turneul de play-out și în Cupa României ! De altfel, Magadesport v-a vorbit pe parcursul întregului sezon 2023-2024 și de evoluțiile clubului Universitatea Cluj, aici: https://magadesport.ro/?s=Universitatea+Cluj .

Și ca de fiecare dată când s-au prezentat pe teren sub ,,bagheta” lui Ovidiu Sabău, Nistor & co au luptat cu înverșunare pentru victorie, indiferent de adversarul avut…

,,Dumnezeu îți dă, dar …

Pe parcursul celor 90 de minute regulamentare de joc s-a jucat pe ,,contre”, cu ocazii uriașe la ambele porți…

Însă ,,ocazia meciului” a venit în minutul 85, când Valentin Gheorghe a scăpat singur, aproape perpendicular pe poarta lui Laurențiu Popescu… ,,Scărița” mijlocașului însă, s-a dus ,,peste”, exasperând banca celor de la Universitatea Cluj, în frunte cu tehnicianul Sabău…

Surpinzător, tot ,,Șepcile roșii” au mai avut o mare oportunitate în minutul 94, când ivorianul Kevin Doukouré a șutat de la 16 metri, pe centrul porții celor de la Universitatea Craiova. Șut puternic, foarte greu pentru Popescu (mascat) pe care goalkeeper-ul l-a reținut, cu noroc, în 2 timpi

La finalul celei de-a doua reprize de prelungiri, Universitatea Craiova a primit un penalty care ,,închidea meciul”…

Sau … nu !?

Nu, pentru că partida dintre cele două … Universități nu era nici pe departe încheiată

Elvir Koljic marchează pentru 2 la 0, însă reușita sa este anulată corect pentru ofsaid !

Și când oltenii aproape aprinseseră ,,torțele victoriei”, Universitatea Cluj lansează ,,nucleara” pe Oblemenco, părând că tot ghinionul de care am amintit până acum se risipise…

Timpul alocat prelungirilor se scursese, iar la ultima fază a meciului, petrecută în careul oltean, VAR-ul a ,,semnalat” … penalty pentru clujeni !

Nistor a trimis meciul la loviturile de departajare !

Din nou … ,,la un pas” !

Din nou, șansă pentru Universitatea Cluj: primii care … ratează sunt elevii lui Constantin Gâlcă ! Gertmonas parează șutul lui Silva !

Însă lovitura decisivă a clujenilor este ratată și ea, de Nistor (șut apărat de Popescu !)… Începe a doua serie de penalty-uri !

Și primul 11 metri al seriei este transformat de Gjoko Zajkov de la Universitatea Craiova ! Atacantul macedonean pune astfel toată presiunea pe Filip Ilie, care este ,,obligat” să transforme !

Iar jucătorul clujenilor execută puternic și plasat ! Din păcate pentru el, portarul Laurențiu Popescu ,,ghicise” colțul și ,,îl aștepta”…

A fost momentul care a consfințit ratarea tuturor obiectivelor pentru universitarii clujeniEșecuri pe ,,muchie de cuțit”, la mare luptă, dar … eșecuri !

Chipciu: ,,…Sunt mândru de colegii mei…” !

Alexandru Chipciu a mai găsit puterea totuși pentru a vorbi în fața jurnaliștilor la finalul acestui … ,,meci nebun”, după cum l-a numit presa…

Eu greu să ai niște concluzii acum. Mai ales că ai și o stare după 120 de minute. Sunt mândru de colegii mei, de echipă. Ăsta este fotbalul, învățăm. Am avut o finală pierdută tot la penalty-uri. Așa este fotbalul, important este să jucăm așa mereu.

M-am enervat pentru că a picat presiunea pe Ilie. M-am enervat că jucătorii cu experiență nu și-au asumat. Poate pe viitor vom lua alte decizii când vor fi penalty-uri  (…) Sunt o echipă cu un buget dublu ca al nostru și au terminat pe locul 3 (…)

Clubul a plecat din Liga a 4-a, media salarială la Voluntari este mult mai mare și au retrogradat. Salariile de 17.000 de euro din presă sunt mizerii, dar e normal să existe interes pentru că sunt bani publici.

Acum nu pot să mă gândesc decât la meciul ăsta. Vom vedea ce vom face săptămânile viitoare (…)”, a spus Chipciu la finalul partidei.

Doru

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Superliga

CFR Cluj – FCSB, duminică 9 aprilie de la ora 21,00 !

  • avril 8, 2023
Nici una dintre echipele din acest derby al rundei a treia de play-off, nu ar trebui să fie mulțumite cu
Fotbal Intern Superliga

Farul și CSU Craiova, astă seară de la ora 20,30 !

  • avril 8, 2023
Duelul dintre Farul Constanța și CS Universitatea Craiova din play-off-ul Superliga este de mare importanță pentru ambele echipe. Farul Constanța