Ajuns la 35 de ani, Valentin Crețu a semnat o nouă prelungire a contractului cu FCSB ! Sosit la formația finanțatorului George Becali de la Gaz Metan Mediaș în august 2019, fundașul dreapta a cucerit de-a lungul anilor încrederea și simpatia patronului ! Nu atât prin valoarea sa, cât prin abnegația, disciplina și loialitatea de care a dat dovadă… De mai multe ori dat de presa sportivă din România ,,ca și dat afară” de la FCSB ! Crețu a ,,rezistat” până la finalul lui 2023… Mai mult decât atât, în meciurile din ultima parte a anului trecut, de câte ori a intrat în teren, fundașul a luptat cu toată forța pentru a-și păstra locul în cadrul lotului roș-albastru ! Evoluțiile sale (coroborate probabil și cu alte strategii din cadrul clubului) i-au oferit la începutul acestui an, o nouă prelungire a contractului.
Valentin Crețu va rămâne la FCSB cel puțin până la finalul acestui sezon ! Fundașul dreapta a primit o nouă prelungire de contract despre care a vorbit pe larg în presă în aceste zile.
„Da, m-am înțeles cu clubul ! Pe calea aceasta vreau să-i mulțumesc și patronului pentru șansa acordată (…) Îmi doream din tot sufletul să rămân alături de colegi. Am muncit patru ani și jumătate și îmi doream ca acum când suntem mai aproape ca niciodată, să câștigăm campionatul, să nu plec.
Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine !
Staff-ului, și domnului MM Stoica, el cred că m-a ajutat cel mai mult și îi mulțumesc din tot sufletul… Celor care au fost lângă mine și mă bucură și suporterii pentru că am primit atâtea mesaje. Mulți antrenori am văzut că au vorbit frumos despre mine.
Le mulțumesc din tot sufletul meu ! Pentru mine contează foarte mult, chiar le mulțumesc tuturor celor care au avut un gând pozitiv asupra mea.
Știe că m-am dăruit tot timpul când a apelat la mine. Am dat tot ce am avut mai bun și m-am pregătit mereu (…) Când a fost nevoie de mine am dat tot ce a fost mai bun ca să-mi ajut colegii și echipa”, a spus în deschiderea interviului Valentin Crețu.
Gigi Becali: ,,…a fost loial față de noi…” !
Patronul George Becali a vorbit în multe rânduri anul trecut despre Valentin Crețu. La un moment dat chiar cu privire la renunțarea colaborării.
În ultima parte a lui 2023 însă, discursul acestuia s-a schimbat radical ! Trebuie recunoscut și că jocul lui Valentin Crețu (departe a fi unul din primii cei mai buni 11 jucători ai FCSB-ului) a fost însă unul util ! Fundașul ,,făcându-și datoria” cum se spune, de fiecare dată când a fost introdus în teren.
În această săptămână, Becali a declarat că a luat decizia de a-l păstra pe Crețu în lot ! Pentru al 5-lea an !
„Crețu rămâne, pentru că e mai mult de loialitate, trebuie să fim și noi loiali față de el. El a fost loial față de noi și îl țin numai așa, numai din respect”, a fost declarația patronului FCSB.
Crețu: ,,…cred că sezonul ăsta va fi al nostru…” !
Valentin Crețu și-a exprimat părerea și despre noile achiziții de la FCSB. Așa cum au vorbit despre acest subiect și alți coechipieri ai săi (Magadesport vă prezenta aici: https://magadesport.ro/fcsb-si-a-testat-noile-achizitii-in-antalya/ , declarațiile acestora), fundașul consideră venirile lui Baba Alhassan și Luis Phelipe, câștiguri importante pentru forța echipei.
,,Da, chiar sunt doi băieți foarte buni, fotbalistic vorbind. Și două caractere frumoase ! I-am primit foarte bine, și ei s-au integrat destul de repede, iar asta îi va ajuta să joace foarte bine. Eu zic că ne vor ajuta foarte mult să câștigăm campionatului.
Din punctul meu de vedere va fi foarte greu... Mai ales în play-off va fi foarte greu. Trebuie să știm prin ce am trecut, pentru că am pierdut niște campionate la limită și eu zic că sezonul ăsta va fi al nostru din mai multe puncte de vedere, și experiența acumulată, băieții sunt foarte motivați, suporterii au fost mereu lângă noi și acum ne susțin și mai mult.
Pe băieți îi văd destul de motivați, cred că sezonul ăsta va fi al nostru ! Ne dorim din tot sufletul” a mai spus Crețu.
136 de meciuri a jucat până acum Valentin Crețu la FCSB. În CV-ul său mai sunt trecute echipe ca Rapid București, Concordia Chiajna, Gaz Metan Mediaș, Energie Cottbus sau ACS Poli Tmișoara.
A început fotbalul în 2007, la FC Buzău.