Iconic-ul număr 9 din perioada de glorie a celei mai titrate formații din fotbalul românesc – Steaua București și totodată unul dintre cei mai apreciați tehnicieni români, Victor Pițurcă, a oferit în presa de sport un amplu interviu. Asumându-și (… ca de obicei 😊) rolul de ,,Gică-Contra” 😊 fostul mare fotbalist a ,,atacat” câteva dintre … ,,capetele de afiș” (citește: subiecte !) ale fotbalului din România, în ultimele luni ! Fără urmă de ironie, din capul locului trebuie spus că părerile lui Victor Pițurcă sunt de luat în seamă, venind din partea unei voci mai mult decât avizate.. Chiar dacă suntem sau nu de acord cu ele, sau dacă par exagerate pe alocuri, ori dacă cititorii văd în declarațiile sale și un anumit substrat, opiniile lui Victor Pițurcă merită trecute în revistă… Unul dintre jucătorii care l-a avut ca antrenor pe fostul mare atacant de la Steaua, nu este important cine și la ce nivel, spunea că tehnicianul avea un stil personal în care ,,trăia partidele”. Astfel, în primul minut al jocului, la prima minge pierdută de elevii săi, se întorcea spre banca tehnică cu o expresie deznădăjduită, vecină cu disperarea și punea ,,verdictul” instantaneu: ,,Pfuaaaaaa, să m… m……. 4 – 0 ne dau ăștia…!” 😊 Am citat din memorie, dar cam așa stau lucrurile și în cele ce urmează….
Victor Pițurcă este cunoscut pentru opiniile sale acide și stilul propriu. Este tehnicianul care a fost demis de a națională după un conflict cu ,,nucleul dur” al echipei de atunci, Gheorghe Hagi și Gheorghe Popescu… Deși calificase selecționata noastră la EURO 2000 fără înfrângere !
Tot fostul mare atacant este ,,în primele rânduri” ale conflictului dintre CSA și FCSB, fiind unul dintre ,,artizanii” principali ai formării ,,noii echipe Steaua”.
Despre acest ,,război fără sfârșit”, Magadesport v-a vorbit în numeroase ocazii, aici: https://magadesport.ro/?s=CSA .
Aflat de ani de zile într-un conflict deschis cu finanțatorul FCSB, Victor Pițurcă nu pierde nicio ocazie de a critica sau a minimaliza, după caz, orice acțiune a rivalului său…
(Bîrligea), ,, un jucător de o valoare medie” !
Așa că, în mod evident, nu putea avea o părere pozitivă despre campania de achiziții din acest sezon a FCSB.
„(…) Au plătit 2 milioane pe Bîrligea, dar au greșit. Bîrligea nu e jucător de atâția bani, e jucător de 500.000-600.000. Nu a demonstrat încă. Nu a jucat la echipa națională. Cum să dai două milioane? Este un jucător de o valoare medie.
Aleargă, are ambiție, dar tehnic e mai greu. Mă refer la preluări, la controlul mingii. Munteanu e mai tehnic, fără forța lui Bîrligea, dar mai marcator, mai tehnic, are și demarcările mai bune. Dacă unul dintre ei ar avea calitățile amândurora, ar fi mare!
Munteanu era valoros dacă rămânea la Fiorentina sau în Serie A. Nu venea la CFR. Realitatea e asta, ce vedem. Poate sparge gura târgului la FCSB. Nu prea se potrivește stilul, FCSB atacă cu orice echipă, adversarul se aglomerează, iar el nu e un jucător care să combine”, este părerea lui Victor Pițurcă despre transferul lui Bîrligea la FCSB.
Și pentru că ,,nimic din ce face Becali la FCSB nu e bine…”
Nici aducerea lui Marius Ștefănescu nu i se pare fostului mare jucător și antrenor o afacere reușită pentru George Becali.
„La Ștefănescu e un preț mai aproape de adevăr, nu costa 1,3 milioane, dar 800.000 costa. Are calități, dar contează foarte mult antrenorii și dacă procedează patronul cum procedează, n-are nicio șansă.
El e un jucător mai fin, din punct de vedere psihologic, nu e bine, nu stă foarte bine. Nu poate să joace la nivelul lui. El, în turul ăsta, va fi sau nu va fi” a continuat Pițurcă.
Europa League: ,,… jucători fără valoare în România…” !
Victor Pițurcă are o părere și despre viitoarea traiectorie a FCSB-ului în Europa League !
,,Aș pune vreo 300-400 de milioane la pariuri dacă aș fi știut. Aș pune, dar nu mă pricep… Știm ce înseamnă fotbalul românesc, sunt jucători fără valoare în România pentru că nu sunt bani.
Joacă FCSB împotriva lui PAOK, păi PAOK plătește două-trei milioane pe un jucător, e greu să fii outsider”, a fost răspunsul lui Victor Pițurcă la întrebarea jurnaliștilor referitoare la numărul de puncte acumulate de echipa lui Becali în cupele europene.
Nici Șucu… 😊
Nici Rapid București sau finanțatorul ei, Dan Șucu, nu au scăpat de criticile lui Victor Pițurcă.
„De unde și până unde a adus el antrenor din Scoția care habar nu are el ce e ăla fotbalul românesc?! Chiar citeam ce zicea «să vedeți ce bine pregătită, ce puternici vom fi».
Nea Șucu, hai să îți spun ceva. Antrenorii din Scoția care antrenează echipe mari au parte de jucători care sunt pregătiți fizic și tactic. Ăia care intră în teren joacă, nu au nevoie de foarte multe.
Aici ai jucători care au nevoie de un anumit regim. Mi-a părut rău de Lennon, avea și el o carte de vizită.
Dacă domnul Șucu era tare și puternic, trebuia să îl țină până în iarnă. Când l-ai adus nu te-ai gândit? Trebuia să analizezi tot”, a fost opinia lui Victor Pițurcă despre schimbările de antrenori din Giulești.
Lituania gol valabil !!!!!!!
S-a trecut apoi la un capitol foarte recent: echipa națională și jocurile din Liga Națiunilor, despre care de asemenea Magadesport vă relata aici: https://magadesport.ro/category/fotbal-international/ .
„Ei au dat un gol valabil. Golul a fost perfect valabil, dar poate mai marcam noi de două ori. Nu a fost chiar din mâinile lui Târnovanu, că mingea a plecat un centimetru, doi. Altfel, nu putea să o lovească atacantul. Trebuia validat golul, eu așa cred.
Bine, nu puneți faza cu penalty-ul, că ăsta e un penalty care nu se dă nici la liga a cincea. Penalty? Cum să fie penalty? El n-a căzut când l-a atins fundașul, a căzut după, asta vede oricine. Nici în campionatul nostru nu am văzut un asemenea penalty.
Dacă eram selecționer, spuneam că, dacă arbitrul a dat penalty, înseamnă că e. Dacă Ianis nu cădea la faza asta, îl certam”, spune Victor Pițurcă despre victoria cu Lituania.
,,Cocoșilă” (Moromeții 1987): ,,…Ascultați-mă pă mine: no să mai apuce alegeri nici Aristide și nici … nimeni ! ” 😊
Indirect, în colimatorul lui Pițurcă a intrat și Mircea Lucescu… Convocarea lui Mitriță este … bună, dar … nu decisivă, în opinia fostului ,,număr 9” de la Steaua!
În schimb eliminarea lui Pușcaș de la lotul național este categoric … o greșeală !
,,(…) Din punctul meu de vedere, am mai vorbit de el, Mitriță merita să fie la echipa națională, la cum a jucat. Meciurile bune de la Craiova au fost câștigate datorită lui. Ar fi meritat să fie, dar asta a fost, Edi Iordănescu a reușit și fără el.
(…) Pușcaș este un jucător de echipă, un luptător. S-a comportat foarte urât publicul cu el, o anumită parte a presei, foarte urât. El a suferit, cred eu.
Pușcaș, chiar dacă nu are realizări, luptă în teren. Trebuie să ai grijă de astfel de jucători (…) Ai nevoie de jucători valoroși care să fie în anturajul echipei naționale și care să joace« , a concluzionat Victor Pițurcă.
În încheiere, ne aducem aminte cu amuzament despre o altă opinie a antrenorului Pițurcă. Care analizând o fază de la EURO 2020 într-un studio de televiziune, spunea:
,,….Elveţia, un gol cam panaramă cu Spania !” 😊 Neuitând să amintească, tot atunci, de ,,marota” sa de la națională, Cociș…