Bailey Brown, președintele asociației americane « Independent Supporters Council« : ,,Mulți își vor dori să profite la maxim de cele trei ore în care au voie și se va consuma mult mai mult alcool decât dacă nu ar fi existat aceste restricții“.
Martha Gens din conducerea federației suporterilor europeni de fotbal: ,,Alcoolul este parte a culturii fotbalului și asta trebuie acceptat. Iar interdicțiile sunt contraproductive. Cu cât mai mult încerci să le impui, cu atât cresc problemele.“
La doar 48 de ore de fluierul de start la Cupa Mondială 2022, familia regală din Qatar face presiuni pe FIFA să oprească vânzarea de băuturi alcoolice pe opt stadioane ale turneului, relatează The Guardian.
Vânzarea de băuturi alcoolice este strict controlată în Qatar. Va va trebui permisă nu numai în hoteluri, ci și în imediata apropiere a locațiilor și a zonelor de fani.
Budweiser, unul dintre cei mai mari sponsori ai FIFA, trebuie să-și mute tarabele pe stadion într-o locație mai puțin proeminentă. Campaniile sale https://fwc22.budweiser.com/en-us ar putea avea de suferit astfel….
Există posibilitatea ca dacă Budweiser, unul dintre partenerii cheie ai FIFA, nu poate vinde bere sau nu este vizibil la meciurile de la Cupa Mondială, asociația de fotbal să încalce astfel contractul său de mai multe milioane de dolari.
Băuturi alcoolice în Qatar !?
Cupa Mondială 2022, desfășurată pentru prima dată într-o țară musulmană, are reguli stricte în ceea ce privește consumul de băuturi alcoolice.
Cu toate acestea, asociațiile de fani se tem că ar putea fi încurajat un comportament excesiv. Fanilor care călătoresc în Qatar pentru Cupa Mondială FIFA li se va interzice în mare măsură să consume alcool, conform FIFA https://www.fifa.com/fifaplus/en/tournaments/mens/worldcup/qatar2022
Alcoolul a devenit parte a culturii fotbalului în multe țări din întreaga lume. Înainte de joc, fanii se adună la o bere. După meci se bea la victorie sau din contră. Imagini de genul acesta nu se vor vedea la Cupa Mondială.
Consumul de băuturi alcoolice în public este interzis în Emiratele Golfului Persic. Alcoolul poate fi achiziționat numai de ne-musulmani și numai în anumite locuri, cum ar fi barurile hotelurilor.
Însă datorită numărului mare de suporteri prezenți la turneul de fotbal găzduit de cea mai mică țară gazdă din istoria turneului, au fost introduse anumite relaxări privind achizițiile și consumul de bere.
Sunt restricții de exemplu, la vânzarea de bere în jurul stadionului. Nu este permis intrarea pe stadion cu bere sau ieșirea din stadion cu bere pe stradă decât în zonele special amenajate.
Berea este servită și la Festivalul oficial al fanilor FIFA din parcul Al Bidda din Doha, dar numai seara.
Comitetul de organizare a Cupei Mondiale a declarat pentru DW: „Alcoolul nu face parte din cultura Qatarului. Ospitalitatea însă, da. Dar spre deosebire de alte competiții în care suporterii se adună în zone publice unde pot bea și cânta liber, va fi o atmosferă foarte diferită.”
Interdicția consumului de băuturi alcoolice poate avea un revers
Restricțiile impuse pot determina mulți suporteri să ajungă devreme în zonele din jurul stadionului pentru a intra în atmosfera meciului.
Desigur, nu te poți aștepta ca huliganii beți să meargă însă prea departe. Obstacolele pentru procurarea alcoolului sunt mari. În timpul Cupei Mondiale, doar străinii cu bilete pentru finală pot intra în Qatar.
Împreună, aceste reguli ar trebui să limiteze riscul incidentelor legate de fani.
« Avem planuri pentru oamenii care au băut în exces, trebuie să se trezească! Vom amenaja un loc pentru a ne asigura că acești oameni rămân în siguranță. Tot ce vrem este ca oamenii să respecte cultura noastră. Nu putem să lăsăm persoanele în stare de ebrietate să deranjeze sau să pună siguranța altor persoane în pericol« . Sunt declarațiile lui Nasser Al Khater, unul dintre oficialii care se ocupă de organizarea Cupei Mondiale din Qatar. El a mai spus că în timpul competiției vor amenaja spații pentru preluarea fanilor care au exagerat cu alcoolul.
În concluzie consumul de băuturi alcoolice ar putea fi o problemă pentru fanii care sosesc în Qatar.
De exemplu, dacă sunt surprinși consumând alcool într-o locație neautorizată.
Asociația suporterilor din Anglia a dat instrucțiuni membrilor care călătoresc la meci: „Nu aduceți alcool, nu beți pe străzi acolo, puteți fi deportați sau arestați”.
Toate aceste informații, dar și multe altele puteți afla de aici https://www.qatar2022.qa/ în așteptarea meciului inaugurat transmis de Televiziunea Română.http://www.tvr.ro/