În fotbal, cel puțin la actualul turneu european, zicala conform căreia ,,socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la târg” s-a adeverit și … nu prea ! În sensul că, aseară spre exemplu, reprezentativa Slovaciei, considerată evident outsider în fața Angliei, a dat o replică neașteptat de curajoasă ! La fel și Georgia în începutul de meci contra Spaniei ! Cu toate acestea… până la urmă cele două au fost eliminate, așa cum Magadesport a previzionat aici: https://magadesport.ro/euro-2024-anglia-si-spania-cu-un-picior-in-sferturi/ ! Adică Slovacia după un meci (destul de) echilibrat, iar Georgia… la scor ! Exemplul Slovaciei este totuși, încurajator: ca și Anglia, la acest european până acum nici Olanda nu a arătat ca o adevărată favorită a titlul, cum de altfel, era cotată la startul EURO 2024 ! Să ne reamintim însă că nici Belgia nu ,,a strălucit” în meciul de debut, fapt care nu a împiedicat-o apoi să … ,,defileze” efectiv în meciul cu România !
România – Olanda se joacă așadar mâine de la ora 19:00, într-un meci contând pentru calificarea în sferturile EURO 2024, precum se cunoaște !
Magadesport exprima aici: https://magadesport.ro/euro-2024-romania-in-optimi-o-fi-bine-o-fi-rau/ o opinie, potrivit căreia reprezentativa noastră are puține șanse în fața batavilor !
De altfel, în istoria întâlnirilor dintre România și Olanda, tricolorii nu au câștigat decât un singur meci: în 2007 într-un meci din preliminariile pentru EURO 2008 !
În rest, au fost 10 victorii ale olandezilor și 3 rezultate de egalitate !
În toate aceste partide, România nu a marcat Olandei decât 3 goluri, primind 29 !
Să nu uităm ,,subordonarea” Belgiei !
Evident, ,,niciun meci nu seamănă cu altul”, dar parcă evoluția pe care România a avut-o într-o primă confruntare cu una din … ,,forțele occidentale”, ne-a dat de gândit…
Iar cea cu reprezentativa Slovaciei (ca opinie personală, din nou, a Magadesport) ne-a arătat că ,,lupta”, ,,sufletul” pus în jocul echipei nu sunt mereu de ajuns… Din păcate !
Este bine însă că în cantonamentul naționalei României domnește încrederea, conform declarațiilor selecționerului ! Cine știe, poate că mâine seară se semnează actul de naștere al unei noi generații !
,,Generația de …” dar mai bine vom căuta un nume potrivit după eventuala victorie cu olandezii !
Redăm integral mai jos, mesajul lui Edward Iordănescu, pe care FRF a dat publicității înaintea partidei România – Olanda !
Edward Iordănescu: ,,…Cât de tare ne dorim mai mult ?”
„În mod cert ne aflăm în fața celei mai mari provocări din parcursul nostru împreună. O spune istoricul duelurilor cu Olanda... O spun valorile individuale ale adversarului, experiența lui uriașă în astfel de contexte la acest nivel.
Tot ce am cucerit până acum am cucerit cu realism: da, Olanda e favorită.
Iar tot ce am cucerit până acum am cucerit prin unitate, ambiție și sacrificiu. Acum e nevoie de unitate în fiecare secundă, ambiție fără precedent și sacrificiu total într-o singură direcție.
Dacă înaintea fiecărui meci de la EURO am spus că băieții sunt pregătiți. Acum spun că sunt pregătiți, dar e nevoie și de un răspuns din partea lor. Pe care nu pot să-l ofer decât după meci.
Un răspuns pe care nimeni nu ni-l poate oferi acum în afară de ei !
Cât de tare ne dorim mai mult?
Ceea ce am obținut până acum nu e deloc puțin. Dar cei care își iau soarta în propriile mâini, ca bărbați adevărați, sunt cei care nu se mulțumesc !
Nici cu mult, nici cu puțin. Sunt cei care vor TOT!
Când milioane de români cântă în același timp cu jucătorii imnul nostru, e un vers care azi contează mai mult ca oricând pentru noi !
«Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă!».
E un meci de acum ori niciodată, acesta e adevărul. Cu care te întâlnești o dată în viață. Iar dacă grupul va reacționa după chipul în care a fost construit și a performat, atunci își va croi cu adevărat o soartă. Un destin” a încheiat selecționerul înaintea partidei cruciale (pentru noi !), România – Olanda !