Ligue 1

Verratti va pleca probabil de la PSG !

La unsprezece ani de la sosire, Marco Verratti are probabil cel mai complicat sezon la Paris Saint-Germain. În particular, se pare că italianul nu-și mai ascunde dorința de a se transfera. Dacă își va găsi un angajament, probabil că nici clubul parizian nu se va opune.

Verratti intra în vederile lui PSG după o partidă internațională. În timpul unui meci al naționalei Italiei, șeicul Tamim ben Hamad Al Thani, devenit emir al Qatarului și proprietar al PSG, a remarcat jocul celui poreclit „Bufnița”. La acea vreme, Verratti avea doar 19 ani și juca la Pescara, în Serie B.

Pe 18 iulie 2012, era prezentat pe Parc des Princes după semnarea contractului. Un contract care s-a tot prelungit până iarna trecută și este valabil până în iunie 2026. Problema este că timpul a trecut și Marco Verratti nu mai este pe placul suporterilor.

Asta și în contextul în care la PSG se dorește o adevărată ,,revoluție” în materie de reconstrucția echipei. De această restructurare, Magadesport vă vorbea aici: https://magadesport.ro/psg-exista-viata-si-dupa-messi/ .

PSG se confruntă și cu alte probleme în mijlocul cursei pentru cel de-al 11-lea titlu în Ligue 1. Clubul trebuie să se ocupe de nemulțumirile și incidentele provocate de Collectif Ultras Paris.

Această principală grupare de suporteri și-a exprimat nemulțumirea față de managementul clubului din acest sezon. A făcut-o mergând să manifeste direct în fața sediului echipei pariziene din Boulogne-Billancourt.

Intrat în ,,vizorul” suporterilor !

Atunci, dincolo de deja obișnuitele scandări împotriva lui Neymar și Messi, s-a auzit prima dată și numele lui Marco Verratti. Un,,new entry” pe ,,lista neagră” a suporterilor !

A fost suficient pentru conducerea clubului să dispună un dispozitiv de securitate și în fața casei sale.

,,Nu mai putem fi fericiți într-un PSG de această natură. Și tifosi care îl atacă. A fost afectat puternic“, au declarat surse din anturajul jucătorului.

O astfel de provocare a avut rezonanță mai ales în rândul celor apropiați de numărul 6 al PSG, care au fost și ei foarte marcați de acest episod.

Chiar dacă lucrurile s-au mai calmat între timp iar italianul pare concentrat pe activitatea sa, răul a fost deja făcut.

Conform informațiilor presei din Franța, Verratti este deschis opțiunilor pe care le va avea în mod sigur, în următoarea fereastră de transfer de vară.

Având o relație specială cu Lionel Messi, Verratti spera că argentinianul va rămâne la Paris și în sezonul viitor. Însă plecarea foarte probabilă a campionului mondial din 2022, a fost desigur, o veste proastă pentru jucătorul italian.

Plecarea, un câștig financiar pentru PSG !

Pe de altă parte, escapadele și ieșirile sale, coroborate cu nivelul de joc scăzut din acest sezon, i-au convins până și pe cei mai mari admiratori ai săi de la club că ar trebui luat în considerare un transfer al lui Verratti.

Această mutare ar putea ajuta și compartimentul financiar al clubului, de unde Verratti primește aproximativ 11 milioane de euro pe sezon.

Consilierului sportiv Luis Campos nu ar avea nici el nimic împotriva unei plecări a italianului. Principiul său este simplu, clar și îndeobște cunoscut: atunci când un jucător vrea să plece, trebuie doar să-i spună și se găsește o soluție.

Un impediment ar fi că deja se vehiculează destule plecări de la PSG: Messi, Neymar, par deja plecați; intens curtați sunt Ekitiké și Bitshiabu; cu Hakimi sunt probleme complicate în justiție; nu se știe dacă nu va veni cumva o ofertă astronomică, care va fi de nerefuzat pentru Mbappe.

Iar acum și Verratti …

Cu cât mai multe staruri vei pierde, va trebui să găsești cel puțin tot atâtea cu care să le înlocuiești.

Unde poate pleca Verratti ?

Viitorul lui Verratti va depinde mai întâi de manevrele majore care vor avea loc la PSG, unde se promit schimbări majore în culise în această vară.

De câteva săptămâni, Paris Saint-Germain caută și un nou antrenor care să-l schimbe pe Christophe Galtier.

Înlocuitorul său va avea probabil libertatea să spună de îndată ce sosește dacă se bazează sau nu, pe Verratti. Dacă da, italianul și-ar putea reconsidera poziția.

Între timp însă, el tatonează o întoarcere în țara natală, vizând Juventus sau Inter Milano.

Una dintre prioritățile sale este însă Real Madrid, fiind foarte apropiat de Carlo Ancelotti.

Însă madrilenii nu dau semne că plănuiesc să-l recruteze și își concentrează toate forțele asupra aducerii lui Jude Bellingham de la Dortmund. Ar mai exista pentru Verratti și posibilitatea Arabiei Saudite, chiar dacă deocamdată nu a fost pusă încă pe masă nicio ofertă concretă.

Acolo poate va reface cuplul cu Messi…

Doru

Doru

About Author

Sunt Doru, un redactor web cu pasiune pentru fotbal, locuind în minunatul oraș București. Dragostea mea pentru acest sport depășește orice înțelegere, într-atât încât aș putea scrie un imn despre fiecare jucător din echipa locală. În fiecare dimineață, mă trezesc cu entuziasmul unei mutări neașteptate sau al unei victorii epice.

Iti va placea

Ligue 1

PSG – prima variantă pentru Messi ?

  • décembre 21, 2022
PSG a câștigat o bătălie cu Barcelona și Inter Miami (clubul lui David Beckham) care l-au dorit pe Messi în
Ligue 1

Neymar – ,,pe făraș” la PSG ?

  • janvier 5, 2023
PSG l-a trecut pe Neymar pe lista de transferuri. Campioana Franței a stabilit prețul pentru starul brazilian și a găsit